Demult, a trăit un prinţ tare-tare bogat, care era, însă, şi foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise şi ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
– Vino cu mine să îţi arăt unde vei sta de acum încolo. Şi au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la un moment dat, au ajuns lângă un palat mare şi frumos.
– A, a strigat tânărul prinţ, aici voi sta?
– Nu, în niciun caz.
– Dar, cine va sta aici?
– Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
– Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el aşa ceva?
– E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câştigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă daruieşte, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătăţii lui.
– Bine, şi atunci eu unde o să stau? A mai întrebat nemulţumit prinţul.
– Uite acolo, în cocioaba aceea!
– Cum, în şandramaua aia?! Păi acolo sunt doar nişte scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă… cum să locuiesc în mizeria aia? E drept aşa ceva?
– Sigur că este drept, i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândeşte-te, ce ai dăruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun şi darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut şi tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar aşa… Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale… În clipa aceea, tânărul prinţ s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogăţii peste bogăţii, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani şi, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preţ: recunoştinţa celor ajutaţi de el şi binele făcut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!
Înţelept ar fi ca şi noi, toţi, să procedăm ca prinţul din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că: „Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim”.
„Pe calea binelui mai repede oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te”.
Descarcare: Apasati pentru descarcarea fisierului audio: 15. Poarta Raiului
Categoria: Pilde crestine
Cautare:
15. Poarta Raiului
Alte titluri:
Data: Dec 9, 2019
Id: 27856
Vizualizari: 499
Imagine:
Share:
164. Cine este imparatul sau ostașul, bogatul sau saracul, dreptul sau pacatosul?
416. Satul fara reguli
226. Cescuta de argila rosie
361. Oul lui Jonathan
224. Avva Macarie si ciorchinele de strugure
Raiul si iadul de pe pamant
189. Mare este Dumnezeu
114. Judecatile lui Dumnezeu
21. Baietelul intelept si catelusul lui
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.