Au fost niște oameni care aveau un băiat pe care-l chema Mediaș.
Copilul acesta era de mic tare dezmierdat și nu-l puneau părinții la nimic. Din pricina aceasta, când s-a făcut mai mare, îl certau, iar Mediaș, de ciudă, i-a omorât cu o măciucă. Și-a luat măciuca și a plecat în codru, ajungând un hoț de temut.
Mediaș a ucis mulți oameni. Odată chiar a prins un bătrân călugăr și a vrut să-l omoare.
I-a spus preotul călugăr, care era și văzător cu duhul:
– Vrei, fiule, să mă omori și pe mine, așa cum ți-ai omorât părinții, cu măciuca aceea?
– Mai bine lasă-mă să te spovedesc și să-ți dau canon, căci sunt bătrân și curând voi muri.
Mediaș nu știa ce-i aceea spovedanie, dar a ascultat fiind copleșit de înaintea vederea bătrânului.
Preotul călugăr îi spuse:
– Măciuca de măr cu care ai ucis s-o înfigi în pământ și s-o uzi cu apă adusă în gură, mergând în coate și în genunchi, până va înfrunzi și va face mere, plângând într-una fapta ta scârboasă înaintea Domnului.
Mediaș a făcut așa și mărul a slobozit frunze și mere. El ajunse de nu mai avea nici haine pe el, toate erau numai zdrențe și tot era numai răni.
A mai trecut odată preotul pe acolo și și-a adus aminte de el.
L-a văzut și i-a zis:
– Scutură mărul!
L-a scuturat și au căzut toate merele, afară de două. Dumnezeu îi iertase toate celelalte păcate, numai ucideea părinților nu.
Atunci părintele i-a spus că pe acestea numai lacrimile pline de căință le va putea șterge. Mediaș a început să plângă tare-tare, nemângâiat. Dintr-o dată, merele au căzut, iar el slăbit de suferință ceru bătrânului cea din urmă spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine.
Așa Mediaș cel ticălos prin pocăință primi iertarea păcatelor lui urâte, dar primi și mântuirea sufletului lui prin dragostea bătrânului sporit și marea purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Descarcare: Apasati pentru descarcarea fisierului audio: 185. Mediaș cel ticalos și batranul calugar
Categoria: Pilde crestine
Cautare:
185. Mediaș cel ticalos și batranul calugar
Alte titluri:
Data: Dec 11, 2019
Id: 28204
Vizualizari: 460
Imagine:
Share:
164. Cine este imparatul sau ostașul, bogatul sau saracul, dreptul sau pacatosul?
416. Satul fara reguli
226. Cescuta de argila rosie
361. Oul lui Jonathan
224. Avva Macarie si ciorchinele de strugure
Raiul si iadul de pe pamant
189. Mare este Dumnezeu
114. Judecatile lui Dumnezeu
21. Baietelul intelept si catelusul lui
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.