Un rege avea odată o grădină foarte frumoasă. Aici obişnuia să se plimbe în fiecare după-amiază, când soarele strălucea cel mai puternic. Dintre toţi arborii din această grădină, un arbore de bambus îi era după inima sa, frumos ca nimeni altul. Acesta creştea zi dezi, lună de lună, an de an, şi devenea din ce în ce mai frumos. Regele îl iubea şi era fericit de el, iar bambusul ştia acest lucru.
Într-o zi, regele se apropie de el, iar acesta, în semn de profund respect, se aplecă până la pământ. Regele îi spuse bambusului: „Dragul meu, am nevoie de tine”. Se părea că venise ultima zi pentru acest bambus. El răspunse regelui cu o voce tremurândă: „Stăpâne, sunt la dispoziţia ta. Foloseşte-mă după cum doreşti”. „Prietene, continuă regele serios, pentru a te putea folosi trebuie să te tai”. „Să mă tai? Pe mine, cel mai frumos copac din această grădină? Nu, aceasta nu, te rog, nu! Foloseşte-mă spre bucuria ta, dar te rog, nu mă tăia!”. „Scumpul meu, îi spuse regele, dacă nu te voi tăia, nu te voi putea folosi”.
În grădină se făcu linişte perfectă. Bambusul îşi plecă lent capul şi zise: „Stăpâne, dacă nu mă poţi folosi fără a mă tăia, atunci fă cu mine cum doreşti şi taie-mă”. „Dragul meu, trebuie să-ţi tai, de asemenea, şi ramurile şi frunzele”. „Stăpâne, distruge frumuseţea mea, dar frunzele şi ramurile lasă-mi-le, te rog!”. Regele îi spuse: „Dacă nu te voi curăţi de frunze şi ramuri, nu te voi putea folosi”. Soarele îşi ascunse faţa; un fluture zbura îngrijorat dintr-un loc într-altul, iar bambusul, plin de curaj, spuse: „Stăpâne, curăţă-mă…”. „Dragul meu, trebuie să-ţi mai fac şi altceva. Trebuie să te despic în două şi să-ţi scot inima. Dacă nu voi face toate acestea, nu te voi putea folosi”. Bambusul se plecă numaidecât până la pământ şi spuse: „Stăpâne, taie şi despică!”. Regele îl tăie, îl curăţă de ramuri şi de frunze şi-l despică în două. Apoi îi scoase inima, îmbină aceste bucăţi de bambus şi le amplasă cu un capăt la un izvor de apă, iar cu celălalt pe ogorul său ce gemea după apă. În canal începu îndată să curgă apă. În sfârşit ajunse şi pe ogor. Izvorul izbucni în cântec de bucurie spunând conductelor de bambus un „Bine ai venit!”. De asemenea, şi ogorul se bucură nespus. După aceasta s-a putut planta orez.
Zilele treceau, plantele creşteau şi timpul secerişului sosi. Roadele erau bogate. Astfel, bambusul deveni o binecuvântare pentru rege.
Când acest bambus era frumos, creştea numai pentru sine şi se bucura de propria-i frumuseţe. Acum, când se dăruise cu totul stăpânului său, bambusul deveni un canal de care stăpânul se folosi pentru a face din ţara sa o ţarărodnică.
___
Omule, supune-te și tu voii lui Dumnezeu, precum bambusul s-a supus voii stăpânului său, iar Dumnezeu va face din tine ceva inimaginabil de veșnico-frumos.
Descarcare: Apasati pentru descarcarea fisierului audio: 349. Povestea bambusului distrus
Categoria: Pilde crestine
Cautare:
349. Povestea bambusului distrus
Alte titluri:
Data: Dec 9, 2019
Id: 28536
Vizualizari: 427
Imagine:
Share:
164. Cine este imparatul sau ostașul, bogatul sau saracul, dreptul sau pacatosul?
416. Satul fara reguli
226. Cescuta de argila rosie
361. Oul lui Jonathan
224. Avva Macarie si ciorchinele de strugure
Raiul si iadul de pe pamant
189. Mare este Dumnezeu
114. Judecatile lui Dumnezeu
21. Baietelul intelept si catelusul lui
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.