www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

A face ascultare e mai important decat a avea vedenii (descoperiri)

A face ascultare e mai important decat a avea vedenii (descoperiri)

Întreabă-ţi părintele spune Scriptura şi el îţi va spune (Deut. 32, 7). Vedem aceasta în calea patristică pe care au umblat sfinţii. Citim în „Vieţile părinţilor pustiei” că un anume Zaharia a avut o vedenie, dar părintele său duhovnicesc n-a putut să clarifice dacă aceasta era de la Dumnezeu sau de la demoni. Deci, el şi-a dojenit ucenicul, spunându-i să nu mai ia aminte la vedenii (descoperiri).

Ucenicul s-a dus la un Bătrân cu darul discernământului care i-a spus: „Vedenia este de la Dumnezeu, dar mergi şi fă ascultare faţă de duhovnnicul tău”, arătând astfel că a face ascultare e mai important decât a avea vedenii.

Cât de multe ne-au lăsat Părinţii pentru instruirea noastră! Cel mai bun drum, cel mai corect, cel mai sigur, cel mai liber de responsabilităţi este drumul ascultării faţă de un Bătrân.

„Cel ce practică ascultarea”, spune Avva Palamon, „a împlinit toate poruncile lui Hristos”. „Ucenicul a ales cel mai bun drum”, spune Avva Moise. „Alergaţi copii, oriunde aflaţi ascultarea. Acolo aflaţi bucuria, pacea, dragostea frăţească, unitatea, trezvia, mângâierea, cununile şi răsplăţile”.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 131)

Categoria: Articole

Cautare:

A face ascultare e mai important decat a avea vedenii (descoperiri)

Vizualizari: 720

Id: 13414

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.