A fi sau a nu fi religios – o chestiune de Viata si de moarte

Religia l-a scos pe om din animalitate; i-a îmblânzit instinctele, i-a dat imboldul spre cultura sufletului şi spre progres. Religia a trezit în sufletul omului puterile gândirii, simţirii şi voinţei, a cultivat germenii vieţii spirituale şi a impus cele mai serioase preocupări asupra rostului şi destinului lumii şi al oamenilor, fără de care nu s-ar fi născut nici ştiinţa, nici arta, nici filosofia, nici progresul. Religia e matricea în care s-a zămislit cultura, făclia vieţii din care s-au aprins toate luminiţele valorilor morale şi culturale. Din religie s-au născut aşezămintele şi organizaţiile sociale care au contribuit efectiv la civilizarea, emanciparea şi ameliorarea omului.

Popoarele au apărut pe arena istoriei deodată cu religia şi au dispărut deodată cu ea. În religie s-a vădit mărirea lor. Fără de religie – căderea lor (Istoria Babilonului, Egiptului, Grecilor şi Romanilor). Ceea ce arată că religia este o forţă, cea dintâi şi cea mai mare forţă spirituală, care stăpâneşte viaţa şi cârmuieşte societatea umană. (...) Aşa se înţelege de ce a fi religios înseamnă a fi un om serios, bun de inimă şi sincer; un credincios devotat, militant şi evlavios; un caracter nobil, ordonat şi dezinteresat.

Când se dau religiei definiţii greşite şi când se întâmpină gânduri şi atitudini potrivnice vieţii religioase şi morale, e bine să ne dăm seama: ce este religia, ce cuprins are şi de ce se cuvine înţeleasă, preţuită, iubită, urmată şi apărată. Cu alte cuvinte, să ne dăm bine seama, cu toată seriozitatea şi cu toată sinceritatea, de însemnătatea ce o reprezintă forţa şi luminile religiei în taina sufletului, în vâltoarea societăţii şi în călătoria ce o facem cu toţii pe calea Cerului, ca să ajungem, prin ea, zile fericite, mulţi ani fericiţi şi veşnicia fericită.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 16-17)

Categoria: Articole

Cautare: