Se întâmplă ca omul să săvârşească păcatul, şi acest păcat trebuie să fie îndreptat, într-un fel sau altul. Cu omul cu care ne-am certat putem să ne împăcăm. Răul pe care l-am făcut cuiva putem uneori să îl îndreptăm. Însă a răpi viaţa unei fiinţe este o pierdere ireparabilă. Singurul lucru pe care îl putem face este să ne rugăm lui Dumnezeu ca El să dea veşnică odihnă acelui suflet căruia noi nu i-am dat posibilitatea de a veni pe lume. Eu cred că aici există un anumit mugure de nădejde că înaintea lui Dumnezeu orice fiinţă care s-a zămislit reprezintă într-adevăr o fiinţă vie; i se poate da nume, ne putem ruga pentru ea şi trebuie să ne pocăim până la sfârşitul vieţii pentru faptul că această fiinţă vie a fost din uşurătate, din lipsă de castitate, dintr-o anumită lăcomie a trupului sau a sufletului - lipsită de viaţă. Aceasta este lucrarea pocăinţei. Pocăinţa este însă lipsită de sens dacă ea nu aduce rod - şi când se vorbeşte despre avorturile repetate asta înseamna ca omul nu a reflectat şi nu a înţeles încă ceea ce a săvârşit. Rodul, rezultatul pocăinţei trebuie să fie conştiinţa faptului ca omul nu va mai fi niciodată în stare să facă asta. (Mitropolitul Antonie al Surojului)
(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 22)
Categoria: Articole
Cautare:
A rapi viata unei fiinte este o pierdere ireparabila
Vizualizari: 632
Id: 16323
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.