A te pocai inseamna sa-ti deschizi ochii pentru stralucirea dumnezeiasca

Caracterul pozitiv al pocăinţei apare limpede în cuvintele profetului Isaia (9, 2) pe care Sfântul Evanghelist Matei le citează chiar înainte de chemarea la pocăinţă pe care ne-o face Hristos: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi umbra morţii lumină le-a răsărit” (Mt. 4, 16). Acesta este contextul în care-Şi lansează Domnul chemarea la pocăinţă: înaintea de a ne porunci să ne căim de păcatele noastre, ne anunţă „marea Lumină” ce va străluci asupra celor ce se află în întuneric şi venirea Împărăţiei Cerurilor. Deci, pocăinţa este o iluminare, o trecere de la întuneric la lumină. A te pocăi înseamnă să-ţi deschizi ochii pentru strălucirea dumnezeiască; nu să rămâi în tristeţea apusului, ci să primeşti răsăritul. Eshatologic, pocăinţa este şi o deschidere faţă de realităţile ultime ale veacului ce va să fie, care nu sunt numai viitoare, ci şi deja prezente. Pocăinţa înseamnă să recunoşti că Împărăţia Cerurilor este în noi, lucrătoare printre noi. Numai în măsura în care acceptăm venirea acestei Împărăţii vor deveni toate noi pentru fiecare.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 49)

Categoria: Articole

Cautare: