Numai dacă știi că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu, numai dacă ai gândul acesta că stai în fața lui Dumnezeu și ceea ce spui nu sunt simple ziceri, ci sunt dorințe formulate într-un text oarecare. Dacă știi lucrul acesta și ești preocupat de a vorbi cu Dumnezeu, atunci, într-adevăr, te rogi. Ce înseamnă vorbirea minții? Nu înseamnă a cere ceva de la Dumnezeu, ci înseamnă a spune ceva lui Dumnezeu: a-I spune despre tine, a-I spune despre familie, a-I spune despre societatea în care trăiești, despre prietenii tăi, despre cei pe care îi ai în simțirea ta, în conștiința ta, adică Îi spui ceva lui Dumnezeu. Vorbești cu Dumnezeu cu adevărat, nu vorbești în gol. Nu vorbește ca la un telefon stricat, ci vorbești cu dorința de a-I spune ce porți în suflet și de a fi încredințat că Dumnezeu aude ceea ce-I spui tu și că îți împlinește dorințele după caz.
(Arhimandritul Teofin Părăian, Pași pe calea duhovnicească - convorbiri realizate de Părintele Sabin Vodă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2010, p. 49)
Categoria: Articole
Cautare:
Abia atunci vorbesti cu Dumnezeu...
Vizualizari: 667
Id: 22582
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.