www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Acatistul Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona

Acatistul Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona

Troparul, glasul al 8-lea

Cu ostenelile sihăstriei, la viața cea fără de prihană ai ajuns, fericite, și ca un luceafăr din pământul Rusiei răsărind, întru singurătatea codrilor Moldovei te-ai sălășluit. Monahilor ai fost învățător, făcându-te pildă, prin aspra ta viețuire, Cuvioase Părinte Onufrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Alt tropar, glasul al 4-lea:

Viețuind în rugăciune și tăcere, te-ai suit pe treptele sfințeniei, Cuvioase Părinte Onufrie, chip al blândeții te-ai arătat și tuturor bun sfătuitor te-ai făcut prin pilda vieții tale, căci iubind mai mult pe Dumnezeu, te-ai depărtat de cele lumești și în pustietăți te-ai sălășluit. Roagă-te Domnului pentru sufletele noastre.

Condac 1:

Iubitorului de viață sihăstrească și duhovnicescului povățuitor către mântuire, rugătorului fierbinte și luminător al Sihăstriei Voronei, pilduitorului monahilor și prietenului îngerilor, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Icos 1:

Făcătorul îngerilor te-a chemat, Cuvioase Părinte, din pruncie să slujești Domnului și să fii candelă luminoasă pentru neamul tău dreptcredincios, căci viață cuvioasă ai arătat, pentru care și noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că din pruncie ai fost ales vas al Duhului Sfânt;
Bucură-te, curată copilărie, plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mintea ți-a fost pururea la Dumnezeu;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, că ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că puterea harului te-a umbrit;
Bucură-te, că tinerețea ta Domnului ai închinat-o;
Bucură-te, că prin acestea calea adevărului ai aflat-o;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 2:

Pentru curata-ți viață, înzestrat fiind cu strălucită înțelepciune, ai ajuns, Cuvioase Părinte, să slujești în înalte dregătorii, căutând ca prin acestea să împlinești și datoriile cele lumești, fără a uita însă vreodată de Dumnezeu, Căruia mereu I-ai cântat: Aliluia!

Icos 2:

Auzind, Sfinte Părinte, îndemnul Mântuitorului, Care zice: „cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”, și aflând de viața monahală cu bună rânduială din binecuvântata țară a Moldovei, ai lăsat patria ta și dregătoria lumească și ai venit la Mănăstirea Dragomirna din părțile Sucevei. Pentru aceasta și noi îți cântăm așa:
Bucură-te, doritor al vieții desăvârșite;
Bucură-te, împlinitor al chemării lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-a robit slava omenească;
Bucură-te, că ai căutat viață pustnicească;
Bucură-te, că ai dorit cele netrecătoare;
Bucură-te, că ai urmat calea smereniei;
Bucură-te, că ai găsit liman duhovnicesc;
Bucură-te, că la Mănăstirea Dragomirna ai fost binecuvântat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 3:

Cine nu te va ferici, Părinte Onufrie, pe tine cel care cu înțelepciune ai hotărât să alungi din viața ta toate ispitele măririi deșarte și prin viață neîntinată să te faci plăcut lui Hristos. De aceea, te-ai străduit să fii înger în trup, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icos 3:

Cuviosul Paisie Starețul, venind din Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Dragomirna, te-a aflat, Cuvioase Părinte, și foarte mult s-a folosit de viața ta și de adânca ta smerenie. De aceea, statornică prietenie duhovnicească v-a unit, căci și tu, sfinte, de la el ai deprins alese virtuți monahicești. Iar noi, minunându-ne de aceasta, te lăudăm cântându-ți:
Bucură-te, că pe Starețul Paisie duhovnic l-ai ales;
Bucură-te, că el cu folositoare sfaturi te-a întărit;
Bucură-te, că pentru viața ta aleasă Cuviosul Paisie mult te-a prețuit;
Bucură-te, că și tu sfetnic de nădejde i-ai fost;
Bucură-te, că adesea cu el te-ai sfătuit;
Bucură-te, că împreună ați strălucit prin virtuți;
Bucură-te, că și pe Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului l-ai întâlnit;
Bucură-te, că și cu acesta duhovnicească prietenie ai statornicit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 4:

Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, cel care, cu osârdie, ai căutat monahi cu viață îmbunătățită și de la dânșii ai învățat să biruiești valurile mării învolburate ale acestei vieți. Așa, Sfinte, ai cunoscut pe Cuvioșii Paisie de la Neamț și pe Vasile de la Poiana Mărului și împreună ați lăudat pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icos 4:

Auzind de marii sihaștri din părțile Voronei, Sfinte, și mistuit de dorul păcii duhovnicești, te-ai închinoviat în Mănăstirea Vorona cu sete nestinsă de a spori în cele sfinte. Iar de aici, Cuvioase Părinte, te-ai retras în liniștea codrului din apropiere, unde ai petrecut vreme de un sfert de veac în aspră nevoință și neîncetată rugăciune. Minunându-ne de această neobosită nevoință, cu evlavie îți cântăm:
Bucură-te, podoaba obștii Mănăstirii Vorona;
Bucură-te, lumină a sihăstriei codrilor;
Bucură-te, crin preafrumos sădit în grădina virtuților;
Bucură-te, mult nevoitorule în cele duhovnicești;
Bucură-te, că în liniștea pădurii pe Hristos L-ai găsit;
Bucură-te, sfințitor al locurilor tainice;
Bucură-te, rugător pentru mântuirea multora;
Bucură-te, slujitor al virtuților creștinești;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 5:

În codrii Voronei, candelă luminoasă te-ai arătat, mult nevoitorule părinte, căci, prin pilda vieții și mireasma învățăturilor tale, ai fost vrednic îndreptător multor călugări pe care i-ai călăuzit către viața cea sfântă, pe toți povățuindu-i a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Chemat la sfânta taină a Preoției, cinstitorule de Dumnezeu, te-ai înfricoșat foarte, căci, prin adânca ta smerenie, nevrednic te socoteai. Însă Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, te-a învrednicit cu acest mare dar, pentru care și noi îți zicem așa:
Bucură-te, viețuitor al pustiei;
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, om duhovnicesc;
Bucură-te, sfătuitor înțelept;
Bucură-te, povățuitor luminat;
Bucură-te, purtător al harului ceresc;
Bucură-te, lumină mare a Voronei;
Bucură-te, candelă a sfințeniei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 6:

Luminându-te cu pilda vieții sfinte a părinților atoniți, ai rânduit și monahilor Mănăstirii Vorona aceeași pravilă de trăire îmbunătățită, îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Viețuire îngerească petrecând, Sfinte Onufrie, icoană vie de rugăciune, post și îndelungi privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi și așa te-ai învrednicit a primi schima cea mare de la duhovnicul tău, Starețul Paisie, care te-a chemat la Mănăstirea Dragomirna, unde te-a făcut schivnic. Pentru această sporire duhovnicească, Sfinte, îți cântăm:
Bucură-te, că nimic din cele trecătoare nu ai iubit;
Bucură-te, că pe cele nestricăcioase le-ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai primit cunună nepieritoare;
Bucură-te, că pe Maica Domnului ai avut-o mereu rugătoare;
Bucură-te, prietenul îngerilor;
Bucură-te, luminător al monahilor;
Bucură-te, cunoscător al tainelor sfinte;
Bucură-te, călăuză a nevoitorilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 7:

Vestea viețuirii sfinte și puterea rugăciunilor tale, Cuvioase, în toată Moldova s-a răspândit. De aceea, din locuri îndepărtate mulți credincioși au venit la tine, iar tu, Cuvioase, ca un preabun părinte pe toți cu multă dragoste i-ai primit, dând mângâieri, mijlocind cu rugăciunile și tămăduind prin acestea multe boli ale celor suferinzi. Pentru aceasta, cei care s-au învrednicit de mari daruri prin rugăciunile tale au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Urmând pilda marilor sihaștri din pustia Egiptului, Cuvioase, ai întemeiat obște monahală la Sihăstria Voronei, unde mulțime multă de călugări s-a adunat, toți voind a-ți fi prin preajmă și a te avea ca doctor sufletesc, căci pentru toți ai fost un pilduitor călugăr, duhovnic și stareț. Pentru aceasta cu dragoste cinstim Sfintele tale moaște și zicem:
Bucură-te, întemeietorul obștei de la Sihăstria Voronei;
Bucură-te, viețuitor pilduitor;
Bucură-te, milostiv și blând păstor;
Bucură-te, povățuitor înțelept;
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, cărturar duhovnicesc;
Bucură-te, cunoscător al Filocaliei;
Bucură-te, ostenitor al răspândirii scrierilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 8:

Către apusul vieții, depărtându-te de tulburările lumești, Cuvioase Onufrie, ai viețuit într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, făcându-ți din ea poartă a cerului, cu alese rugăciuni, te-ai luminat de dorul pentru Hristos până la cel din urmă ceas al vieții tale, cântându-I neîncetat: Aliluia!

Icos 8:

Văzând trăirea ta în netulburata liniște sihăstrească, Sfinte Părinte, cu adevărat înțelegem că viața pustnicilor fericită este. Căci, luminându-te cu dumnezeiescul dor, nerodirea pustiului ai preschimbat-o în grădină de viață duhovnicească. Pentru aceasta și noi zicem:
Bucură-te, că pe diavol cu postul și rugăciunea l-ai rușinat;
Bucură-te, că din învățăturile Sfintei Scripturi te-ai adăpat;
Bucură-te, că ai iubit Sfintele Scripturi;
Bucură-te, că ai cercetat scrierile sfinților;
Bucură-te, că ai urmat sfatul duhovnicilor tăi;
Bucură-te, că de cuvântul lui Hristos te-ai pătruns;
Bucură-te, odorul de mare preț al Voronei;
Bucură-te, rugător fierbinte al Moldovei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 9:

Săvârșind călătoria acestei vieți, Părinte Cuvioase, și cunoscând dinainte ceasul despărțirii sufletului de trup, ai mulțumit Preabunului Dumnezeu pentru darul vieții îndelungate pe care l-ai primit de la El. După ce ai petrecut pe pământ 89 de ani, Hristos a luat în brațele Sale fericitul tău suflet. Pentru aceasta, minunându-ne de viața ta preafrumoasă, Sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Înțelepții cei mult vorbitori nu pot arăta în cuvinte petrecerea ta din această viață. Chiar și firea îngerească s-a minunat de viețuirea ta, Cuvioase, căci, trup având, ai trăit ca un înger. De aceea, mutarea ta din această viață la cea veșnică a fost însoțită de multe minuni. Deci și noi, văzând puterea lui Dumnezeu arătată prin cei ce-L iubesc, îți cântăm așa:
Bucură-te, cunoscător al tainei sfârșitului tău;
Bucură-te, purtător al Sfântului Duh;
Bucură-te, primitor al darurilor cerești;
Bucură-te, luptător duhovnicesc neînfricat;
Bucură-te, sfințitor al codrilor;
Bucură-te, primitor al Euharistiei înainte de ceasul morții;
Bucură-te, viețuitor împreună cu sfinții;
Bucură-te, că așa ai ajuns la liman fericit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 10:

Împăratul David a glăsuit că „minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”; iar viața ta, Cuvioase, a adeverit întru toate cele grăite de psalmist. Dumnezeu a arătat slava Lui prin tine, Sfinte, care ai mers pe calea cea strâmtă, purtând jugul vieții pustnicești, al neîncetatelor nevoințe, al rugăciunii stăruitoare, și așa, sfinte, suindu-te din putere în putere, te-ai mutat la locașurile cele veșnice cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Lumină din lumina lui Hristos gustând în această lume trecătoare, după moartea ta, Cuvioase Onufrie, ai răsărit ca o lumină strălucitoare prin cinstitele tale moaște din care izvorăsc tămăduiri celor care se roagă ție, zicând:
Bucură-te, sfinte al lui Dumnezeu Cel Preasfânt;
Bucură-te, purtător al darului vindecării;
Bucură-te, făcător de minuni prin harul Sfântului Duh;
Bucură-te, luminător al închinătorilor;
Bucură-te, izvor al alinărilor;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor grele;
Bucură-te, vindecător al celor neputincioși;
Bucură-te, ajutător grabnic al celor suferinzi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 11:

Multe și mari semne au fost la mormântul tău, Sfinte Onufrie, prin ele arătându-ți puterea cea dată ție de la Dumnezeu, ca să întorci pe mulți la adevărata credință, și să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Voievodul Mihail Sturza ajungând la mormântul tău, Cuvioase, a luat un fruct din mărul ce crescuse în apropiere, ca să-l ducă fiicei sale bolnave de epilepsie, iar aceasta, mâncându-l, în chip minunat s-a tămăduit. Atunci domnitorul, mirat de puterea lui Dumnezeu, s-a întors degrabă la Vorona pentru a se închina cu toată familia la mormântul tău. Și îndată sfintele tale moaște, Sfinte Onufrie, au fost strămutate în biserica Mănăstirii Vorona spre cinstire. Pentru aceasta noi îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe fiica domnului Moldovei ai tămăduit-o;
Bucură-te, că te-ai arătat mai iscusit decât toți doctorii;
Bucură-te, că în biserica Mănăstirii Vorona ai fost strămutat;
Bucură-te, că și familia Voievodului ți s-a închinat;
Bucură-te, ocrotitor al ținutului Botoșanilor și al Moldovei;
Bucură-te, ajutător grabnic al credincioșilor;
Bucură-te, viețuitor împreună cu îngerii;
Bucură-te, candelă a Ortodoxiei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 12:

Iubind mai mult sihăstria, te-ai arătat în vis starețului Mănăstirii Vorona, Cuvioase, poruncindu-i să-ți aducă moaștele la schitul Sihăstria Voronei, pe care l-ai întemeiat. Dar starețul, neîmplinind porunca ta, greu s-a îmbolnăvit și, amintindu-și de vedenia avută, a strămutat cinstitele tale moaște la locul de tine mult dorit. Pentru aceasta și noi, slăvind puterea lui Dumnezeu arătată în sfinții Lui, Îi cântăm: Aliluia!

Icos 12:

Lăudând viețuirea ta, te fericim, Cuvioase Părinte Onufrie, ca unul ce ești casnic și prieten al lui Dumnezeu și al nostru ocrotitor, rugându-te să mijlocești neîncetat înaintea lui Dumnezeu ca să ne păzească de necredință și dezbinare, de nevoi și de necazuri. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că toate uneltirile diavolului le-ai biruit;
Bucură-te, sfânt al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitor grabnic al creștinilor;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, schimonah pilduitor;
Bucură-te, luminător al vieții duhovnicești;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor;
Bucură-te, cetățean al raiului ceresc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 13:

Sfinte Făcătorule de minuni, Cuvioase Onufrie, lauda sihaștrilor și podoaba Voronei, primește această cântare a noastră, a celor ce te cinstim, și du rugăciunile noastre smerite înaintea tronului Preasfintei Treimi, rugându-te neîncetat pentru noi ca să ne izbăvim de toată primejdia, de boli și de necazuri, și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Apoi icosul și condacul întâi.

Icos 1:

Făcătorul îngerilor te-a chemat, Cuvioase Părinte, din pruncie să slujești Domnului și să fii candelă luminoasă pentru neamul tău dreptcredincios, căci viață cuvioasă ai arătat, pentru care și noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că din pruncie ai fost ales vas al Duhului Sfânt;
Bucură-te, curată copilărie, plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mintea ți-a fost pururea la Dumnezeu;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, că ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că puterea harului te-a umbrit;
Bucură-te, că tinerețea ta Domnului ai închinat-o;
Bucură-te, că prin acestea calea adevărului ai aflat-o;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 1:

Iubitorului de viață sihăstrească și duhovnicescului povățuitor către mântuire, rugătorului fierbinte și luminător al Sihăstriei Voronei, pilduitorului monahilor și prietenului îngerilor, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona

O, Cuvioase Părinte Onufrie, vas ales al Domnului, iubitor de viață duhovnicească, aprinzându-te cu dumnezeiasca râvnă, ai urmat îndemnul Mântuitorului: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie“; ai lăsat rudeniile, patria și dregătoria cea lumească, venind în țara Moldovei. Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, și să te rugăm: dă-ne răbdarea ta, Sfinte. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Ajută-ne să dobândim smerenia, pacea și lumina inimii tale curate. Pe tine, cel care viețuiești împreună cu îngerii, te rugăm, cu lacrimi și cu umilință, izbăvește-ne, prin sfintele tale rugăciuni, de mulțimea ispitelor și a necazurilor, de poftele cele vătămătoare ale trupului și de gândurile rele care se abat asupra noastră. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, sădește în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei în credință și a sfințeniei vieții. Ajută-ne cu rugăciunile tale să viețuim, oriunde, ca frații întru Hristos și să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate. Cel ce ai fost mult nevoitor și mult rugător, ajută pe cei ce se nevoiesc în împlinirea poruncilor lui Hristos în mănăstire sau în lume, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea sufletelor. Amin.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Acatistul Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona

Vizualizari: 943

Id: 26712

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.