Troparul, glasul al 1-lea
Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat de Dumnezeu Purtătorule, Părintele nostru Moise; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce Ți-a dat Ție putere; slavă Celui ce Te-a încununat pe Tine; slavă Celui ce lucrează prin Tine tuturor tămăduiri.
Condac 1:
Celui ce a strălucit prin fapte bune vrednice de laudă, să-i cântăm cu osâr-die și cu bună cuviință căci urcându-se pe treptele virtuților, a ajuns la măsu-ra desăvârșirii .și războindu-se cu diavolii cei prea înrăutățiți, i-a biruit, iar noi văzând tăria sufletului său, să-i cântăm:
Bucură-te sfinte prea cuvioase părinte Moise!
Icos 1:
Pe cât de rea și de urâtă înaintea lui Dumnezeu a fost viața ta cea dinainte cuvioase, pe atât de plăcută și frumoasă a fost petrecerea ta cea monahiceas-că, deoarece nu te-a lăsat Domnul să te pierzi în acele răutăți în care te aflai, pentru aceea noi credincioșii îți cântăm așa:
Bucură-te, că Dumnezeu din tâlhar te-a făcut slugă credincioasă;
Bucură-te, că pocăința ta a plăcut Domnului;
Bucură-te, că din slugă a diavolului te-ai făcut rob lui Hristos;
Bucură-te, că pe cât de multe ucideri ai făcut înainte, pe atât de mulți ai adus la Viață din moartea păcatelor;
Bucură-te, că te-a întors Domnul de pe calea pierzării pe cea a mântuirii;
Bucură-te, că ai aflat milă de la Domnul și ai părăsit păcatul;
Bucură-te, că Dumnezeu a înnoit duhul tău care era stricat de patimi;
Bucură-te, că a zidit în pieptul tău o inimă curată;
Bucură-te, că ai fost slobozit din lanțurile fărădelegilor;
Bucură-te, că acul morții nu a avut putere multă vreme asupra ta;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a scos din gura Iadului care pe mulți a înghițit
Bucură-te, căci ca o floare vestejită ai revenit la viață prin ploaia milostivi-rii Celui Prea înalt;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 2:
Multe au fost isprăvile faptelor tale celor rele, dar după aceea mai multe fapte bune ai săvârșit, covârșind cu mult răutatea prin bunătate, drept aceea noi văzând întoarcerea ta Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 2:
Dumnezeu văzând că diavolul a pus stăpânire pe voința ta, nu a putut răbda ca făptura cea zidită dupa chipul și asemănarea Sa, să fie înghițită de moarte pentru aceea ca un îndurat te-a izbăvit din gheara câinelui și din coarnele taurilor celor înțelegători pentru aceasta și noi îți zicem unele ca acestea:
Bucură-te, că Stăpânul după ce te-a găsit, te-a adus pe umerii Săi în stau-lul oilor sale care ascultau de glasul Lui;
Bucură-te, că te-a învățat cum sa-L slujești cu credință;
Bucură-te, că ți-a arătat cât de mult trebuie să-L iubești;
Bucură-te, că nu te-ai împotrivit leacurilor celor amare pe care ți le dădea Domnul pentru tămăduirea sufletului tău;
Bucură-te, că ai alungat pe diavolul din cămara sufletului tău, făcându-ți sufletul templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai avut în inima și cugetul tău pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, că ai izbutit să-ți cureți partea cea dinăuntru a „paharului tău”;
Bucură-te, lucrător osârdnic al viei lui Hristos;
Bucură-te, că ai fost luptător îndârjit împotriva diavolilor;
Bucură-te, că ai stricat cursele cele de multe feluri ale demonilor;
Bucură-te, că ai fost găsit întocmai ca o comoară în țarină;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 3:
Minunată s-a arătat viața ta cea monahicească, deoarece ai întrecut pe mulți în virtuți și toate faptele cele bune, căci veneau la tine chiar și sihaștri vestiți pentru a cere sfat și se întorceau toți cu mângâiere sufletească de la tine părinte, care toata viața ta ai cântat lui Dumnezeu care te-a mântuit: Aliluia!
Icos 3:
Vestit ai fost în tot Egiptul pentru răutățile tale cele de multe feluri pentru aceea se înfricoșau toți de auzirea numelui tău, însă îndreptându-ți viața, ai ajuns înfricoșător diavolilor, cărora până atunci le-ai fost supus prin faptele tale cele rele, iar noi văzând întoarcerea ta, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că din rob al diavolilor ai ajuns mai puternic decât ei;
Bucură-te, că aceștia fugeau când auzeau de numele tău;
Bucură-te, că nu puteau suferi nici atunci când rostea cineva numele tău;
Bucură-te, foc care mistui puterea diavolească;
Bucură-te, că din rob al patimilor te-ai făcut stăpân peste ele;
Bucură-te, că trupul tău care era deprins cu mâncăruri alese, l-ai supus la post desăvârșit;
Bucură-te, că te-ai asemănat îngerilor prin viețuirea ta;
Bucură-te, surpătorul ispitelor diavolești;
Bucură-te, stea luminoasă care ai răsărit din bezna nopții păcatelor;
Bucură-te, soare luminos cu raze in chipul focului;
Bucură-te, că diavolii nu pot să privească spre tine;
Bucură-te, povățuitorul celor neștiutori;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 4:
Schimbarea vieții tale a mâniat pe demoni, a caror slujitor erai mai înain-te, pentru aceea au năvălit asupra ta cu ispite de tot felul, dar tu i-ai alungat de la tine ca pe niște neputincioși, nefăcându-ți nici un rău, pentru aceea noi văzând biruințele tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
Nevoindu-te cu osteneli pustnicești, ai luptat până la moarte împotriva is-pitelor ce veneau asupra ta, dar tu părinte le-ai lepădat de la tine ca pe cea mai vătămătoare otravă, pentru aceasta și cugetul ne îndeamnă să-ți cântăm așa:
Bucură-te, căci ca un foc ai ars pleava ispitelor trupești;
Bucură-te, că ai fost încercat ca aurul în cuptor;
Bucură-te, că te-ai arătat biruitor întru toate;
Bucură-te, că și ispita desfrânării ai biruit-o;
Bucură-te, că mult timp te-ai luptat cu ea;
Bucură-te, că postul și privegherea ți-au fost arme nebiruite;
Bucură-te, căci cu acestea te-ai suit spre ceruri;
Bucură-te, că multe lacrimi ai vărsat pentru spălarea păcatelor tale;
Bucură-te, că diavolii se spăimântau de răbdarea ta;
Bucură-te, că pe pământ ai viețuit îngerește;
Bucură-te, că și Hristos Domnul te-a iubit pentru smerenia ta cea multă;
Bucură-te, că defăimându-te pe tine însuți ai fost slăvit de Dumnezeu;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 5:
Cine va spune luptele tale împotriva patimilor sau cine se va încumeta să istorisească pătimirile tale din partea diavolilor care până la moarte au luptat împotriva ta și se tânguiau cu amar că te-au pierdut din cursele lor, din care te-a scos Hristos Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icos 5:
Războindu-te patima desfrânării, ai cerut sfatul sfântului Isidor, starețul tău care te-a îndemnat să te nevoiești cu mult post și rugăciune, adăugând și lucrul mâinilor, căci prin osteneală și postire se alungă demonii cei stricători de sufle, iar tu închizându-te în chilia ta te osteneai cu aceste trei arme: postul, rugăciunea și osteneala, iar noi lăudăm răvna ta cea multă pentru Hristos, așa:
Bucură-te, împlinitorule al poruncii starețului tău;
Bucură-te, că te-ai făcut ascultător desăvârșit;
Bucură-te, că ai vestit starețului tău că patima nu slăbește;
Bucură-te, că sfântul Isidor ți-a arătat în acea vedenie că mai mulți sunt cei ce sunt cu noi decât cei împotriva noastră;
Bucură-te, că tu văzând acea vedenie te-ai întărit și ai continuat mai departe rânduiala ta cea dinainte;
Bucură-te, că aprinzându-ți-se trupul ai cerut sfatul altui stareț iscusit;
Bucură-te, că acela te-a învățat să-ți dezlipești mintea de acele patimi cu care te îndulceai;
Bucură-te, că ai fost povățuit să priveghezi cu trezvie;
Bucură-te, că toată noaptea te-ai rugat stând în picioare;
Bucură-te, că pe lângă obișnuitele osteneli și altele și mai grele;
Bucură-te, că umpleai vasele pustnicilor cu apă pe care o aduceai de departe fără ca ei să știe;
Bucură-te, că diavolul nesuferind o nevoință ca aceasta, te-a lovit în așa fel încât abia după un an ai putut umbla;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 6:
După ce diavolul te-a lovit, ai rămas aproape mort, însă găsindu-te părin-ții care mergeau să aducă apă din același loc unde mergeai și tu, te-au luat și ducându-te la chilia ta, unde te-au îngrijit timp de un an, apoi ridicându-te ai putut să mergi, drept aceea ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 6:
Văzând starețul tău ce ai pătimit din pricina luptei tale împotriva vrăjma-șului, te-a sfătuit să fii cu măsură întru toate, însă tu i-ai spus că nu te vei lăsa până ce nu vor înceta nălucirile visurilor, iar el ți-a spus că de acum înainte nu vei mai avea astfel de năluciri, noi văzând unele ca acestea, îți cântăm așa:
Bucură-te, că te-ai împărtășit cu sfintele taine după ce te-ai întărit cu trupul;
Bucură-te, că ai fost lăsat să pătimești astfel, ca să nu te înalți cu mintea;
Bucură-te, că Stăpânul te-a scăpat din prăpastia mândriei;
Bucură-te, slujitor nebiruit al lui Hristos;
Bucură-te, că ai scăpat de lupul cel înțelegător;
Bucură-te, căci ca o pasăre ai zburat către ceruri;
Bucură-te, sfeșnicul cel poleit cu aurul faptelor celor bune;
Bucură-te, pahar plin de vinul cel dulce al smereniei;
Bucură-te, vasul cel ales al Stăpânului Hristos ;
Bucură-te, trâmbița cea răsunătoare a împăratului Celui Mare;
Bucură-te, corabia cea ajunsă la limanul veșniciei;
Bucură-te, cel ce pedepsești pe cei ce fac nelegiuiri;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 7:
Venind la tine un boier împreună cu ai săi, tu ai fugit din chilia ta și întâl-nindu-te cu ei te-au întrebat dacă-l cunoști pe părintele Moise, tu le-ai spus ca este un bătrân mincinos și cu viață necurată, iar ei ajungând și spunând cine le-a spus lor acestea, iar când au aflat că tu ai fost, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7:
Porunca starețului tău părinte, ca nimeni să nu mănânce toată Săptămâna Mare, tu ai făcut bine cu frații care au venit la tine, dându-le bucate fierte, pentru aceea ai fost lăudat de părinți înaintea tuturor, zicând: porunca oa-menilor ai călcat-o, iar pe a lui Dumnezeu ai săvârșit-o pentru aceasta și noi îți zicem unele ca acestea:
Bucură-te, iubitorule de străini;
Bucură-te, părintele cel milostiv;
Bucură-te, că făcând milostenii ai fost miluit de Stăpânul;
Bucură-te, căci ca argintul ai fost curățat în focul ispitelor;
Bucură-te, postitorule cel adevărat;
Bucură-te, că înfrânarea ți-a fost hrană;
Bucură-te, că privegherea ți-a fost drept odihnă;
Bucură-te, că ai adăpat grădina sufletului cu multe lacrimi;
Bucură-te, că petrecând în nevoință, te-ai învrednicit de darul preoției;
Bucură-te, că fiind gonit de preoți din sfântul altar pentru a te ispiti, tu te ocărai pe sine-ți;
Bucură-te, că episcopul a spus în auzul tuturor că ești vrednic cu adevărat;
Bucură-te, slujitor vrednic al tainelor lui Hristos;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 8:
Apropiindu-se ziua mutării tale de la cele trecătoare la cele veșnice, ai vă-zut cu ochii cei duhovnicești timpul și felul în care aveai să-ți sfârșești lupta cu trupul, pentru aceasta ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8:
Când le-ai spus fraților să fugă pentru că barbarii vor veni la schit, ei te-au întrebat de ce nu fugi și tu, le-ai spus ca de mulți ani aștepți această clipă, căci cel ce ridică sabia de sabie va muri, au rămas și ei împreună cu tine care le-ai dat pildă de netemere, pentru aceea noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, părinte cuvios;
Bucură-te, sfătuitorule cel înțelept;
Bucură-te, înțelepțitule de Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai făcut tron al înțelepciunii celei desăvârșite;
Bucură-te, că ai fost răbdător în toate ispitele;
Bucură-te, că le-ai biruit fără să fii biruit de ele;
Bucură-te, că te-ai hrănit toată viața cu cele sfinte;
Bucură-te, că Hristos te-a încununat pentru că ai păzit chipul îngeresc neîntinat;
Bucură-te, că și cununa muceniciei din mâna Domnului ai luat;
Bucură-te, că te-ai învrednicit să locuiești în ceruri;
Bucură-te, că de la naștere ai împlinit șapte zeci și cinci de ani și tot atâția ucenici ai adunat;
Bucură-te, că șase dintre ei au luat împreună cu tine cununa muceniciei;
Bucură-te, de Dumnezeu purtaăorule părinte Moise!
Condac 9:
După plecarea barbarilor, venind fratele acela și găsindu-vă săvârșiți din viață, a văzut șase cununi pogorându-se din cer. Ducându-se a vestit și pe ceilalți părinți ascunși de teama barbarilor și venind toți au îngropat sfintele voastre trupuri, care erau slăbite de post, rugăciune și osteneală și tânguin-du-se au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9:
În zadar ne ostenim noi păcătoșii să cinstim pomenirea ta cu cântări alese, căci nu ne pricepem ce grăim fără numai aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, lauda cuvioșilor;
Bucură-te, nevoitor neîntrecut;
Bucură-te, că erai aproape de moarte din pricina ispitelor;
Bucură-te, că nici atunci nu te-ai lăsat înfricoșat;
Bucură-te, că vrând să-ți încerce smerenia, părinții te-au numit „arap”;
Bucură-te, că defăimându-te ei, tu nu te-ai mâhnit;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, că acum vezi pe Hristos aievea și nu în vedenie;
Bucură-te, măslin roditor de virtuți mântuitoare;
Bucură-te, că umblând în haine proaste, ai primit de la Hristos haina care nu se învechește niciodată;
Bucură-te, că ai luat îndoită plată de la Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 10:
Cine a auzit ca un tâlhar înrăutățit să se facă monah îmbunătățit? Cu adevărat aceasta este schimbarea dreptei Celui Prea înalt, căci unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii; pentru aceasta și noi cântăm Milostivului nostru Dumnezeu și Ziditor: Aliluia!
Icos 10:
Cu adevărat multe și necunoscute sunt căile spre mântuire pe care Domnul le-a pregătit pentru cei ce vor să se mântuiască, pentru că și tu părinte Moise ai venit la cunoștința lui Dumnezeu iar noi cântăreții tăi, zicem unele ca acestea:
Bucură-te, făcătorule de minuni;
Bucură-te, că tot în Egipt a făcut Moise văzătorul de Dumnezeu acele minuni înfricoșătoare cu faraon;
Bucură-te, că tu ai făcut minuni cu cei ce erau în nevoi;
Bucură-te, strălucirea chipului îngeresc;
Bucură-te, că și îngerii s-au spăimântat de luptele tale cu diavolii;
Bucură-te, că te-ai făcut povățuitor al monahilor;
Bucură-te, că ai fost socotit mai mare decât marele Arsenie pentru dragostea ce aveai pentru străini;
Bucură-te, părinte împodobit cu harul sfântului Duh;
Bucură-te, că ai biruit pe faraonul cel gândit;
Bucură-te, că l-ai înecat pe el în marea rugăciunilor tale;
Bucură-te, că ai avut apărător pe Dumnezeu Atotputernicul;
Bucură-te, pomul cel încărcat de roadele cele dulci ale ascultării și supu-nerii;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 11:
Din ziua întrării în mănăstire și până în ceasul cel de pe urmă, ai păzit fără știrbire toate poruncile sfinților părinți care au fost mai înainte de noi ascultători, lăsându-ne nouă pildă de adevărată petrecere monahicească, iar tu părinte păzind toate acestea, ai aflat în ceruri plata ostenelilor tale de la Hristos Dumnezeu Căruia în ceruri Îi cânți: Aliluia!
Icos 11:
Am auzit părinte de minunată viața ta, pe care ai petrecut-o după voia lui Dumnezeu căci ți-a răsplătit însuți ostenelile tale cele pricinuitoare de mân-tuire, dându-ți să mănânci din Pomul Vieții celei veșnice și să bei din Izvorul cel pururea curgător și răcoritor al Raiului pe care l-ai dobândit cu multe sudori, iar acum părinte nu ne uita pe noi cei ce-ți cântăm acestea:
Bucură-te, că dragostea ta pentru străini mult ți-a folosit;
Bucură-te, că milostenia te-a scăpat de vămile cele din văzduh;
Bucură-te, că pentru aspra ta viețuire, acum te desfătezi în loc luminos și fără de nici o supărare;
Bucură-te, că locuind într-o chilie săracă, ți-ai făcut palat împărătesc în ceruri;
Bucură-te, comoară plină de felurite bogății;
Bucură-te, că mucenicii te-au primit în prea luminoasa lor ceată;
Bucură-te, că și cuvioșii se veselesc de venirea ta în mijlocul lor;
Bucură-te, că sufletul tău se desfătează de cântările care nu vor înceta niciodată;
Bucură-te, că ți-ai făcut ucenici întocmai ca o viță-de-vie care odrăslește lăstarii cei roditori ai faptelor bune;
Bucură-te, căci ne-ai arătat nouă calea spre mântuire;
Bucură-te, că ușile Raiului s-au deschis înaintea ta;
Bucură-te, că Heruvimii te-au lăudat pentru biruință;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 12:
Dacă trebuie lăudate faptele cuiva, acela ești tu părinte Moise, căci ai pli-nit făgăduințele monahicești pe care le-ai făcut Stăpânului Hristos căci vă-zându-te atât de sârguincios pentru dragostea Sa, te-a luat în împărăția cea Cerească și te-a făcut împreună moștenitor cu El căruia toată viața ta I-ai cântat așa: Aliluia!
Icos 12:
Aflând tâlharii, cărora mai înainte le-ai fost vătaf, că ți-ai schimbat viața și te-ai făcut monah, au lăsat și ei viața lor cea plină de răutăți și fărădelegi făcându-se monahi îmbunătățiți și sporind în calea mântuirii, iar noi auzind de o astfel de întoarcere, minunându-ne cântăm așa:
Bucură-te, stâlpul Ortodoxiei;
Bucură-te, sprijinul celor slăbiți de patimi și păcate;
Bucură-te, cunoscătorule al gândurilor;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a împodobit cu dragoste pentru aproapele;
Bucură-te, că această virtute nu piere nici în viața aceasta nici în cea viitoare;
Bucură-te, că bucuros ai primit paharul muceniciei;
Bucură-te, că acum mijlocești pentru cei ce se roagă ție;
Bucură-te, că ai mare îndrăzneală către Dumnezeu;
Bucură-te, că nici unul din cei ce veneau la tine nu ieșea nemângâiat;
Bucură-te, că primind darul preoției ai slujit lui Hristos cu toată osârdia;
Bucură-te, că nu suferi pe cei necredincioși;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 13:
O, prea cuvioase părinte Moise, cel ce nu ai rămas tăinuit de noi păcătoșii, ci din voia lui Dumnezeu am aflat prin câte lupte și osteneli trebuie să do-bândim slava cea cerească; deoarece prin aleasa ta viață monahicească, prin lacrimile cele multe, prin privegheri și rugăciuni și prin felurite osteneli ai îmblânzit mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra ta și astfel te-ai făcut cetățean al Raiului, iar pe noi ne învață să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)
Apoi se zice iarăși Icosul 1 și Condacul 1
Icos 1:
Pe cât de rea și de urâtă înaintea lui Dumnezeu a fost viața ta cea dinainte cuvioase, pe atât de plăcută și frumoasă a fost petrecerea ta cea monahiceas-că, deoarece nu te-a lăsat Domnul să te pierzi în acele răutăți în care te aflai, pentru aceea noi credincioșii îți cântăm așa:
Bucură-te, că Dumnezeu din tâlhar te-a făcut slugă credincioasă;
Bucură-te, că pocăința ta a plăcut Domnului;
Bucură-te, că din slugă a diavolului te-ai făcut rob lui Hristos;
Bucură-te, că pe cât de multe ucideri ai făcut înainte, pe atât de mulți ai adus la Viață din moartea păcatelor;
Bucură-te, că te-a întors Domnul de pe calea pierzării pe cea a mântuirii;
Bucură-te, că ai aflat milă de la Domnul și ai părăsit păcatul;
Bucură-te, că Dumnezeu a înnoit duhul tău care era stricat de patimi;
Bucură-te, că a zidit în pieptul tău o inimă curată;
Bucură-te, că ai fost slobozit din lanțurile fărădelegilor;
Bucură-te, că acul morții nu a avut putere multă vreme asupra ta;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a scos din gura Iadului care pe mulți a înghițit
Bucură-te, căci ca o floare vestejită ai revenit la viață prin ploaia milostivi-rii Celui Prea înalt;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte Moise!
Condac 1:
Celui ce a strălucit prin fapte bune vrednice de laudă, să-i cântăm cu osâr-die și cu bună cuviință căci urcându-se pe treptele virtuților, a ajuns la măsu-ra desăvârșirii .și războindu-se cu diavolii cei prea înrăutățiți, i-a biruit, iar noi văzând tăria sufletului său, să-i cântăm:
Bucură-te sfinte prea cuvioase părinte Moise!
Rugăciune către Sfântul Cuvios Moise Etiopianul
Sfinte al lui Dumnezeu părinte Moise, sosind ziua pomenirii tale cea de peste an, te rugăm să nu treci cu vederea ale noastre netrebnice și sărace ru-găciuni de cerere pe care le aducem ție noi robii tăi. Ci ca un părinte milostiv și iubitor de fii, ascultă-ne pe noi în ceasul acesta, când suntem greu încer-cați cu tot felul de ispite, pe care, din pricina păcatelor noastre celor grele pe care le-am săvârșit și care ne-a slăbit sufletele, nu le putem răbda și nici ochii spre cer nu putem să-i ridicăm, covârșindu-ne sarcina cea grea a păcatelor pe care nu le-am părăsit, mâniind cu aceasta pe Dumnezeu care a așteptat în-toarcerea noastră, însă noi am ajuns nesimțitori și nevrednici de milă. Pentru aceasta alergăm la bunătatea ta părinte, deoarece știm că Domnul nu trece cu vederea ale tale rugăciuni și cereri. Mijlocește deci și pentru noi părinte să ne mântuim de chinurile cele grozave pregătite pentru cei păcătoși.
Așa părinte Moise, să nu ne lași pe noi în moartea păcatelor, ci scapă-ne pe noi din Egiptul patimilor cele stricătoare de suflet, precum Moise văzăto-rul de Dumnezeu pe poporul cel ales din robia lui Faraon și i-a adus în țara făgăduinței, așa și tu părinte, du-ne în Raiul cel făgăduit de Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava în veci; Amin!
Categoria: Liturgica
Cautare:
Acatistul Sfantului Cuviosului Moise Etiopianul
Vizualizari: 839
Id: 26703
Imagine:
Share:
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.