www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Acatistul Sfantului Voievod Neagoe Basarab

Acatistul Sfantului Voievod Neagoe Basarab

Troparul Sfântului Voievod Neagoe Basarab, glasul 1:

Domnitor preaînţelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de lăcaşuri sfinte, prieten al Sfinţilor Părinţi, învăţător luminat de Duhul Sfânt şi mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Voievod, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condacul 1

Pe cel ce a strălucit ca o lumină în toate laturile Ortodoxiei, măritul voievod Neagoe Basarab, să-l lăudăm cu inimi curate şi să-l cinstim ca pe un adevărat dregător creştin şi învăţător inspirat de Duhul Sfânt al neamului românesc, zicându-i cu bucurie: Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

Icosul 1

Fiu preastrălucit, ieşit din viţa nobilă a neamului românesc, Sfinte Neagoe, din fragedă copilărie ai fost hrănit cu învăţăturile cele mântuitoare şi povăţuit spre împlinirea faptelor credinţei celei lucrătoare prin iubire, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, podoabă aleasă din neamul Basarabilor;
Bucură-te, veselia nespusă a bunilor tăi părinţi;
Bucură-te, copil curat întărit de harul Sfântului Duh;
Bucură-te, că Domnul Hristos ţi-a pus sufletul în lumină necreată;
Bucură-te, că tinereţile tale ţi-au fost călăuzite de Sfântul Nifon;
Bucură-te, cel ce te-ai deprins cu rugăciunea încă din copilărie;
Bucură-te, că ai sorbit din înţelepciunea înţelepţilor;
Bucură-te, harnic învăţăcel în dobândirea ştiinţelor acestei lumi;
Bucură-te, că Sfintele Scripturi ţi-au luminat viaţa;
Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al operelor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, cinstitor al călugărilor iscusiţi şi al creştinilor râvnitori;
Bucură-te, că prin tine s-a binecuvântat neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

Condacul al 2-lea

Aşa cum Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după vârsta de treizeci de ani, a ieşit la propovăduirea Cuvântului vieţii, aşa şi tu, Sfinte Neagoe, dacă ţi-ai desăvârşit dobândirea învăţăturilor omeneşti şi duhovniceşti, la aceiaşi vârstă ai fost chemat să primeşti sceptrul domniei unui popor smerit şi evlavios, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Asemenea lui Moise cel de demult, care a condus poporul ales spre pământul făgăduinţei, scoţându-l din robia lui Faraon, şi tu, înţeleptule voievod, ai chivernisit bunurile materiale şi sfintele doriri ale neamului tău, învăţând pururi că pământul făgăduinţei nu este în lumea aceasta, ci în ceruri. După atâtea veacuri ne minunăm de înţelepciunea ta şi darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu, cântându-ţi:
Bucură-te, voievod desăvârşit între dregătorii neamului românesc;
Bucură-te, că Hristos a fost povăţuitorul de taină al sufletului tău;
Bucură-te, că pe Moise, prietenul lui Dumnezeu, l-ai avut ca model;
Bucură-te, mare biruitor, asemenea împăratului Constantin;
Bucură-te, urmaş vrednic al împăraţilor Bizanţului strălucitor;
Bucură-te, simbol al Ortodoxiei, plăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, protector al creştinătăţii din Balcani şi din întregul Orient;
Bucură-te, soare care ai întunecat semiluna;
Bucură-te, icoană mult cinstită de creştinii ortodocşi;
Bucură-te, cel ce ai avut conştiinţa că dregătoria ta este de la Dumnezeu;
Bucură-te, principe creştin, cel ce ai condus popoarele la pocăinţă;
Bucură-te, mărite voievod, închinat slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învăţător al neamului românesc!

Condacul al 3-lea

Precum soarele de pe cer luminează şi pe cei buni, şi pe cei răi, tot aşa şi tu, binecredinciosule voievod, ai fost, în toată viaţa ta, acelaşi pentru toţi şi diferit pentru fiecare. Căci nimănui, Sfinte, nu ai făcut părtinire, ci ai ajutat deopotrivă pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe călugări şi asceţi, pe văduve şi pe orfani, văzând în fiecare chipul lui Dumnezeu în lumina asemănării; şi dând slavă pururea Sfintei Treimi, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Bineştiind, Sfinte Neagoe, că demnitatea şi misiunea principelui creştin înţelege stăpânirea pământească, chip al Împărăţiei cerurilor, te-ai socotit împreună cu Macarie, Mitropolitul Ţării Româneşti, simbol al aceluiaşi Hristos – Împărat şi Arhiereu – lucrând toate cu dreaptă socotinţă şi smerenie. Drept aceea îţi cântăm aşa:
Bucură-te, om al lui Dumnezeu cu minte luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai dovedit că stăpânirea oamenilor se face prin cultivarea sufletelor;
Bucură-te, filosof care ai despărţit ştiinţa lumii deşarte de învăţătura lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai ocupat de ştiinţa conducerii popoarelor creştine;
Bucură-te, duhovnicesc voievod, chip şi asemănare a marilor împăraţi;
Bucură-te, cel ce ai avut povăţuitor în ceruri pe Împăratul Hristos şi Sfântul Nifon pe pământ;
Bucură-te, binefăcător şi ocrotitor al celor oropsiţi;
Bucură-te, erou al libertăţii şi făcător de pace în Balcani;
Bucură-te, prieten al sfinţilor şi vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, voievod creştin, icoană a Împăratului Celui veşnic;
Bucură-te, umanist ortodox, purtătorul peceţii culturii bizantine;
Bucură-te, prinţ cu demnitate neveştejită, altoit pe viţa Hristos;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

Condacul al 4-lea

Învăţăturile tale, Sfinte Neagoe, lăsate moştenire fiului tău Teodosie şi poporului binecredincios, sunt şi pentru noi chemare sfântă la împlinirea poruncilor pline de mireasmă duhovnicească ale Evangheliei lui Hristos şi la cântarea Dumnezeului Celui în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Preaînălţate, preastrălucite, preaevlavioase şi preaortodoxe ai fost numit, mărite voievod, ca un înţelept al vremurilor tale; dar noi nu te vom chema mai mult decât Sfinte al lui Dumnezeu şi prieten al sfinţilor, cântând aşa:
Bucură-te, domnitor creştin iubitor de linişte şi bunăstare;
Bucură-te, condeiul inspirat de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, apărător al dreptăţii şi împăciuitorul celor răzvrătiţi;
Bucură-te, pildă de smerenie şi chip al blândeţilor;
Bucură-te, aducător de pace şi bucurie oamenilor;
Bucură-te, cel ce ai statornicit reguli sfinte pentru Biserică şi domnitori;
Bucură-te, mărinimos împodobitor al lăcaşurilor sfinte;
Bucură-te, semănătorul curăţiei şi al adevărului;
Bucură-te, purtător de grijă al celor oropsiţi;
Bucură-te, ritor al credinţei celei mântuitoare;
Bucură-te, purtător de biruinţă asupra vrăjmaşilor;
Bucură-te, alăută dumnezeiască a Ortodoxiei;
Bucură-te, luceafăr care străluceşte în întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învăţător al neamului românesc!

Condacul al 5-lea

Toată viaţa ta, Sfinte, ai arătat, prin faptă şi cuvânt, că virtuţile creştineşti sunt trepte de urcuş către Dumnezeu-Iubire, de la Care vine toată darea cea bună şi toată dreptatea. De aceea, îndeletnicindu-te cu postul, rugăciunea, curăţia, smerenia şi milostenia, ai urcat treptele urcuşului duhovnicesc către Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Din sfaturile tale, mărite voievod, învăţăm că adevăratul umanism înseamnă realitatea umanităţii îndumnezeite după modelul lui Hristos. Pentru a ajunge pe această treaptă, toată viaţa ai împlinit decalogul desăvârşirii, pe care şi noi vom încerca să-l împlinim, fericindu-te, zicând:
Bucură-te, cel ce ţi-ai îndreptat propria viaţă după poruncile lui Hristos;
Bucură-te, că inima ta a fost sălaş al luminii necreate;
Bucură-te, domnitor creştin, rugător pentru supuşii tăi;
Bucură-te, principe isihast, aducător de pace în lume;
Bucură-te, gură de aur, care a rostit cuvintele înţelepciunii;
Bucură-te, cel ce n-ai făcut nici un rău aproapelui;
Bucură-te, că ai dobândit smerita cugetare ca început al virtuţilor;
Bucură-te, că n-ai dispreţuit pe săracii fără ajutor;
Bucură-te, conducător, care ai făcut făgăduinţe şi le-ai împlinit;
Bucură-te, că ai iubit pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi din toată virtutea ta, iar pe aproapele ca pe tine însuţi;
Bucură-te, chipul dregătorului, adevărat iubit de popor;
Bucură-te, părtaş al lucrurilor şi necazurilor semenilor tăi;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

Condacul al 6-lea

Mare ctitor de lăcaşuri sfinte şi înzestrător neîntrecut al multor biserici şi mănăstiri te numim pe tine, binecredinciosule voievod; căci n-ai precupeţit nici un efort pentru ca sălaşele lui Hristos pe pământ să strălucească în frumuseţe şi podoabe ca luminătorii pe cer. Pentru toate ai adus mulţumire lui Dumnezeu Celui ce te-a îmbogăţit de darurile cereşti, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

„Această casă Tatăl o a zidit, această casă Fiul o a înnoit, această casă Duhul Sfânt o a luminat şi a sfinţit sufletele noastre”, s-a cântat la târnosirea Sionului românesc de la Argeş, Sfinte Neagoe. Aşadar, Meşterul Manole, ziditorul sălaşului Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, nu-i altul decât Însuşi Emanuel, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Bucură-te, ctitorul Sionului românesc de la Argeş;
Bucură-te, că faima frumuseţii acestuia s-a răspândit în toată lumea;
Bucură-te, cel ce ai dăruit lui Dumnezeu buchet de flori duhovniceşti;
Bucură-te, că biserica ta este poarta cerului şi casa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Sfânta Filofteia sălăşluieşte în ctitoria ta;
Bucură-te, cel ce ai înzestrat cu podoabe scumpe ctitoria îngropării tale;
Bucură-te, că mulţi se minunează de această casă a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că lăcaşul tău a devenit sălaş de veşnică odihnă multor dregători;
Bucură-te, cel ce ai dăltuit în piatră istoria neamului tău;
Bucură-te, că măreţia acestei biserici s-a păstrat peste veacuri;
Bucură-te, că şi în ceruri ţi-ai zidit lăcaş sfânt;
Bucură-te, că Dumnezeu a primit jertfa ostenelilor tale;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învăţător al neamului românesc!

Condacul al 7-lea

Mare sărbătoare s-a făcut la târnosirea lăcaşului de la Argeş în cinstea Preasfintei Fecioare Maria; căci toţi egumenii Sfântului Munte, în frunte cu Patriarhul Teolipt al Constantinopolului, împreună cu preoţi şi popor ales, au purces la această sfântă prăznuire, glăsuiesc predaniile sfinte. Toţi s-au minunat de frumuseţea nespusă a bisericii ctitorite de tine, binecredinciosule voievod, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Dacă s-a săvârşit sfinţirea bisericii, unde avea să se sălăşluiască în pace sfântul tău trup, ai rânduit, Sfinte Neagoe, ca această ctitorie să rămână sălaş de linişte şi rugăciune pentru monahi şi pelerini, căci Mitropolia ţării ai strămutat-o la Târgovişte, unde iarăşi ai zidit măreaţă biserică, mulţumind lui Dumnezeu, iar noi îţi cântăm:
Bucură-te, fala Târgoviştei şi a întregului neam românesc;
Bucură-te, ctitorul Mitropoliei Ţării Româneşti;
Bucură-te, împăciuitorul Sfântului Nifon cu Radu Voievod;
Bucură-te, că minuni ai săvârşit prin credinţă adevărată;
Bucură-te, împodobitorul sfintelor moaşte a duhovnicescului tău părinte;
Bucură-te, ctitor înnoitor al Lavrei Dionisiu şi al altor mănăstiri athonite;
Bucură-te, că şi în Serbia ai înnoit mănăstiri şi biserici;
Bucură-te, înzestrător al multor lăcaşuri sfinte în toată Ortodoxia;
Bucură-te, că nici o biserică a ţării tale n-a fost lipsită de ajutor;
Bucură-te, cel ce ai statornicit legi şi predanii pentru ctitoriile tale;
Bucură-te, că nimeni nu poate spune multele tale înfăptuiri în numele lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

Condacul al 8-lea

Dreapta credinţă păzind, calea săvârşind, cu pomul vieţii tale încărcat de faptele credinţei, la sfârşitul vieţii pământeşti, te-ai înfăţişat, Sfinte Neagoe, mare voievod, înaintea Dreptului Mântuitor, Care ţi-a rânduit cununa împărătească a vieţii veşnice, aşezându-te în ceata împăraţilor creştini pentru a cânta: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Voind Hristos să arate lumii că nu în zadar se ostenesc cei ce iubesc podoaba Casei lui Dumnezeu şi împlinesc voile Sale, aici pe pământ, a preamărit cu aleasă cinste pe Sfântul Neagoe la săvârşirea sa din viaţa aceasta trecătoare, aşezându-l în odihna Sa cea veşnică, de unde se roagă pentru noi, cei ce-i cântăm:
Bucură-te, Sfânt voievod, cel ce ai avut gândul la moarte şi mintea înălţată la Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai plecat din valea plângerii înainte de vreme;
Bucură-te, că Hristos ţi-a prevestit ceasul sfârşitului;
Bucură-te, că îngerii ţi-au slujit la petrecerea ta;
Bucură-te, că ai avut sfârşit bun şi creştinesc;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut că sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de dânsele;
Bucură-te, că sufletul tău s-a lămurit ca aurul în topitoare;
Bucură-te, că ai nădăjduit în Dumnezeu, Care ţi-a descoperit minunile Sale;
Bucură-te, că dragostea pentru El te-a mistuit toată viaţa;
Bucură-te, că ai aflat milă şi har înaintea Dreptului Judecător;
Bucură-te, cel plin de lumină treimică şi suavă;
Bucură-te, rugător pentru neamul românesc cel binecredincios;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învăţător al neamului românesc!

Condacul al 9-lea

Trupul tău, Sfinte Neagoe, plin de mireasma virtuţilor, a fost îngropat cu cinste în Biserica Maicii Domnului, pe care ai zidit-o, iar sufletul a fost aşezat de Mântuitorul Hristos, pe care L-ai iubit, în grădina raiului desfătării, unde vezi faţă către faţă pe Dumnezeu, Căruia Îi cânţi: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ştim din Sfintele Scripturi că nimic necurat nu intră în Împărăţia lui Dumnezeu; iar Tradiţia adaugă: Nici un creator nu intră în veşnicie decât purtând pe umeri pecetea vieţii sale. Tu, Sfinte Neagoe, eşti unul dintre aceştia, că Hristos S-a recunoscut în chipul şi în faptele tale pe care le-ai săvârşit aici pe pământ, spre slava Lui. De aceea îţi cântăm:
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te veseleşti împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, cel ce te desfătezi cu sfinţii, prietenii şi casnicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce vezi pururea faţa Celui pe Care L-ai slujit;
Bucură-te, că urci din slavă în slavă către taina Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în ceruri stai în lumina cea negrăită;
Bucură-te, cel ce ai descoperit din tainele lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în juru-ţi s-aprind mulţime de lumini;
Bucură-te, că fiinţa ta este pătrunsă de mireasma harului;
Bucură-te, cel a cărui viaţă a fost ca o Sfântă Liturghie;
Bucură-te, că te împărtăşeşti din hrana cea nematerialnică;
Bucură-te, cel ce mulţumeşti lui Dumnezeu pentru tot ce ai primit;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

Condacul al 10-lea

Dacă te-ai adăpat din izvorul luminilor necreate ale cerului, ai devenit pentru noi izvor de binecuvântare, şi prin tine contemplăm raza luminii celei întreit strălucitoare a dumnezeirii şi ne învăţăm a cânta: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cultivând pe pământ, Sfinte Neagoe, ogorul sufletelor în care Dumnezeu a picurat în chip nevăzut din harul Său, acesta a făcut roadele Duhului Sfânt, iar ţie, care eşti în ceruri, îţi mulţumim pentru râvna lucrului împlinit şi te cinstim cum se cuvine, zicând:
Bucură-te, floare rară a grădinii româneşti, răsădită în raiul desfătării;
Bucură-te, trandafir binemirositor cu petalele-n lumina necreată;
Bucură-te, auroră cu raze strălucitoare şi pururea vii;
Bucură-te, minte plină de parfumul bunelor învăţături;
Bucură-te, ochi lăuntric care vezi cele nevăzute de noi;
Bucură-te, fericit voievod, podoaba plaiurilor româneşti;
Bucură-te, văzătorul dumnezeieştilor taine ale cerului;
Bucură-te, icoană preafrumoasă a întregii Ortodoxii;
Bucură-te, piatră preţioasă tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, mărgăritar care împodobeşte cerul;
Bucură-te, lumină cerească aprinsă pentru veşnicie;
Bucură-te, scara virtuţilor împlinite pe care urcăm către ceruri;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învăţător al neamului românesc!

Condacul al 11-lea

Binecredinciosule voievod al neamului românesc, Sfinte Neagoe Basarab, urcându-te în carul virtuţilor, te-ai înălţat la frumuseţea cea nespusă a Împărăţiei cerurilor. Roagă-te, plăcutule al lui Dumnezeu, ca să ne mântuim şi învaţă-ne să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Mărite voievod, Sfinte Neagoe, nemitarnic mijlocitor la Dumnezeu pentru neamul din care ai ieşit, fă milostiv pe Hristos pentru noi şi roagă-L să dăruiască sufletelor noastre înţelepciune, pace şi mare milă, ca să putem cânta:
Bucură-te, ajutorul celor căzuţi în vâltoarea necazurilor;
Bucură-te, alinarea durerilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, vindecătorul bolilor celor nevindecate;
Bucură-te, dătătorul de înţelepciune tinerilor râvnitori;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor şi ajutorul orfanilor;
Bucură-te, părinte bun, sprijin pentru oropsiţi;
Bucură-te, purtătorul de balsamul tămăduirilor;
Bucură-te, călăuza pelerinilor şi a călătorilor;
Bucură-te, aducător de pace şi de belşug;
Bucură-te, împodobitorul bisericilor şi mănăstirilor;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, reazemul celor osteniţi şi mângâierea nefericiţilor;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

Condacul al 12-lea

Făclie purtătoare de lumină te are poporul român binecredincios, Sfinte Neagoe, că luminezi şi acum căile lui şi întăreşti Biserica sa ca să poată birui uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Pentru aceasta, lui Dumnezeu Îi mulţumim că te avem purtător de grijă şi luminător al neamului, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Veniţi, toţi fiii neamului românesc, să lăudăm pe înţeleptul între voievozi, Sfântul Neagoe Basarab, care de veacuri ne cheamă să ne închinăm Preasfintei Treimi, Dumnezeului nostru, să îngrijim grădina Maicii Domnului şi să cinstim pe sfinţi, urmându-le învăţăturile, zicând:
Bucură-te, zid de pace şi linişte pentru neamul românesc;
Bucură-te, bucuria argeşenilor şi lauda Târgoviştei;
Bucură-te, stejar crescut în Grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, străjer care veghezi asupra plaiurilor româneşti;
Bucură-te, risipitorul eresurilor şi al învăţăturilor deşarte;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru toată creştinătatea;
Bucură-te, învăţător al învăţaţilor şi pildă dregătorilor;
Bucură-te, porfiră care împodobeşti Biserica Ortodoxă;
Bucură-te, vistierie plină de bunătăţi duhovniceşti;
Bucură-te, grabnic ajutor celor ce cinstesc numele tău;
Bucură-te, sprijinul nostru în vremea sfârşitului;
Bucură-te, scară către cer celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, Sfinte Neagoe, mărite voievod, învăţător al neamului românesc!

Condacul al 13-lea

O, preaînţelepte voievod, Sfinte Neagoe Basarab, primeşte această smerită rugăciune ce ţi-o aducem cu inimi curate noi, fiii neamului românesc pe care l-ai iubit, izbăveşte-ne de toate necazurile şi ispitele vieţii, rugând pe Dumnezeu să ne mântuiască sufletele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Fiu preastrălucit..., Condacul 1: Pe cel ce a strălucit...,

Icosul 1

Fiu preastrălucit, ieşit din viţa nobilă a neamului românesc, Sfinte Neagoe, din fragedă copilărie ai fost hrănit cu învăţăturile cele mântuitoare şi povăţuit spre împlinirea faptelor credinţei celei lucrătoare prin iubire, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, podoabă aleasă din neamul Basarabilor;
Bucură-te, veselia nespusă a bunilor tăi părinţi;
Bucură-te, copil curat întărit de harul Sfântului Duh;
Bucură-te, că Domnul Hristos ţi-a pus sufletul în lumină necreată;
Bucură-te, că tinereţile tale ţi-au fost călăuzite de Sfântul Nifon;
Bucură-te, cel ce te-ai deprins cu rugăciunea încă din copilărie;
Bucură-te, că ai sorbit din înţelepciunea înţelepţilor;
Bucură-te, harnic învăţăcel în dobândirea ştiinţelor acestei lumi;
Bucură-te, că Sfintele Scripturi ţi-au luminat viaţa;
Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al operelor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, cinstitor al călugărilor iscusiţi şi al creştinilor râvnitori;
Bucură-te, că prin tine s-a binecuvântat neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

Condacul 1

Pe cel ce a strălucit ca o lumină în toate laturile Ortodoxiei, măritul voievod Neagoe Basarab, să-l lăudăm cu inimi curate şi să-l cinstim ca pe un adevărat dregător creştin şi învăţător inspirat de Duhul Sfânt al neamului românesc, zicându-i cu bucurie: Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre!

şi această

Rugăciune către Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor şi a toată milostivirea, Cel minunat întru sfinţii Tăi şi cărora le asculţi rugăciunile, primeşte cererea noastră pe care Ţi-o aducem în ziua prăznuirii prietenului şi casnicului Tău, Neagoe Basarab. Tu, Doamne, ai rânduit neamului nostru, în toate timpurile şi locurile, unde se preamăreşte numele Tău, eroi ai credinţei şi sfinţi care ţi-au plăcut din neam în neam, între care străluceşte şi măritul Voievod Neagoe Basarab. Pentru rugăciunile lui, revarsă peste noi toţi pacea şi liniştea Ta binefăcătoare, ca să biruim fiecare necazurile şi ispitele vieţii: dregătorilor trimite-le dreaptă înţelepciune, ierarhilor chip sfinţeniei, preoţilor împlinirea misiunii la care au fost chemaţi, monahilor răbdare şi smerenie, iar poporului binecredincios ocrotire şi ajutor în vremea necazurilor, ca toţi să Te preamărim pe Tine, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Acatistul Sfantului Voievod Neagoe Basarab

Vizualizari: 899

Id: 26149

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.