Troparul Sfintelor Cuvioase Olimpiada şi Eupraxia, glasul al 2-lea:
Doririi celei adevărate logodindu-vă, iubitoarelor de Hristos, şi de împreunarea logodnicului muritor lepădându-vă, cu nevoinţe de fapte bune aţi crescut şi la înălţimea nestricăciunii aţi alergat, femei frumoase la suflet şi mult bogate, stâlpii şi îndreptarea pustnicilor. Pentru aceasta, rugaţi-vă neîncetat pentru noi, care cu dragoste prăznuim pomenirea voastră.
Condacul 1
Toată limba să se mişte către lauda fecioarelor şi tot graiul omenesc cântări să alcătuiască celor ce din tinereţe, luându-şi crucea pe umeri, către Hristos au alergat şi poruncile Lui cu osârdie le-au urmat, şi toată bogăţia pământească defăimând-o, au căutat numai pe cea cerească, iar noi cântându-le, strigăm: Aliluia!
Icosul 1
Îngereştile cete din cer s-au bucurat văzându-te împodobită cu fecioria, preaînţeleaptă Eupraxia, iar noi, oamenii, pe pământ, minunându-ne de bunul neam al sufletului tău, cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Eupraxia cea frumoasă şi de neam împărătesc;
Bucură-te, că pruncă în vârstă de cinci ani, după lege, te-ai logodit;
Bucură-te, că dulceaţa logodnicului tău nu o ai cunoscut;
Bucură-te, că tatăl şi mama ta, după naşterea ta, în curăţie au petrecut;
Bucură-te, că Hristos pentru El logodnică te-a primit;
Bucură-te, că hora fecioarelor s-a bucurat de logodirea ta cu Hristos;
Bucură-te, că mulţimea diavolilor s-a biruit de a ta multă postire;
Bucură-te, că prin drumul smereniei înspre Hristos ai călătorit;
Bucură-te, că prin multă nevoinţă pe satana l-ai biruit;
Bucură-te, că acum dănţuieşti cu înţeleptele fecioare în hora lor cerească;
Bucură-te, că în ceruri cu desfătarea celor negrăite te veseleşti;
Bucură-te, Eupraxia, Mireasa lui Hristos cea preaînţeleaptă!
Condacul al 2-lea
Văzându-te pe tine, Sfântă fecioară Eupraxia, în Mănăstirea cea din Tebaida Egiptului, în care se nevoiau o sută treizeci de monahii pustnicindu-se, te-ai umplut de râvnă a fi şi tu următoare vieţii lor şi, fiind în vârstă de numai şapte ani, ai început a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelegerea cea nepricepută a dumnezeieştii iconomii, pe cât este cu putinţă firii omeneşti, cunoscând-o sfânta fecioară, Preacuvioasa Olimpiada, a primit legiuita logodire cu fiul lui Nevredie Eparhul, dar acelui logodnic firul vieţii rupându-i-se şi murind, fecioară neispitită de el rămânând, după vrednicie cu datorie o cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, stea a Ţarigradului care ai răsărit din părinţi slăviţi şi de neam mare;
Bucură-te, fiica lui Anisie senatorul şi a Olimpiadei fiice;
Bucură-te, că, după moartea părinţilor tăi, ai rămas moştenitoarea multei bogăţii;
Bucură-te, că din această bogăţie pe mulţi săraci ai ajutat;
Bucură-te, că din iconomia ta Bisericile ca pe nişte mirese ale lui Hristos le-ai împodobit;
Bucură-te, că din aceleaşi bogăţii, mănăstirile mult le-ai ajutat;
Bucură-te, că văduvelor şi sărmanilor mult ai fost folositoare;
Bucură-te, că pustnicilor şi vieţuitorilor din pustie tu le-ai fost hrănitoare;
Bucură-te, cercetarea bolnavilor şi ocrotirea străinilor;
Bucură-te miluitoarea temniţelor şi mângâierea necăjiţilor;
Bucură-te, a surghiuniţilor miluitoare;
Bucură-te, a multor ţări darnică şi îndurătoare;
Bucură-te, Olimpiada, Mireasa lui Hristos cea preafrumoasă!
Condacul al 3-lea
Putere de sus din harul şi dăruirea Sfântului Duh primind, fecioară Olimpiada, te-ai împotrivit voinţei marelui împărat Teodosie şi chiar şi silită fiind de el, pentru frumuseţea şi înţelepciunea ta, a te logodi cu rudenia sa Elpidie, tu nicidecum nu ai vrut a te învoi la aceasta, ci ai ales în feciorie a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având fecioara inima plină de darul Sfântului Duh când te-a întrebat egumena Teodula: „Doamna mea, Eupraxia, iubeşti pe surorile acestea?”, atunci tu cu multă evlavie şi cu bucurie ai răspuns: „Da, Doamnă, vă iubesc pe voi”, iar egumena repetându-ţi întrebarea a doua şi a treia oară, precum Hristos Sfântului Apostol Petru, tu nu ca o pruncă, ci ca o înţeleaptă ai zis: „Eu vă iubesc pe voi şi pe Hristos”. Deci, minunându-se de înţelepciunea ta şi a răspunsului ce ai dat, noi toţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mieluşeaua cea cuvântătoare, care ai mers în urma păstorului;
Bucură-te, porumbiţă fără răutate, care ai zburat din satul logodnicului;
Bucură-te, pruncă ce, deşi n-ai împlinit bine şapte anişori, eşti bine răspunzătoare;
Bucură-te, fiică a mamei cea mult credincioasă şi mult îndurătoare;
Bucură-te, grabnică alergătoare la icoana Mântuitorului Hristos care de egumenă ţi-a fost arătată;
Bucură-te, bună lucrătoare a poruncilor Aceluia către Care ai mers şi L-ai sărutat;
Bucură-te, neîndoită credinţă, dragoste şi nădejde a maicii tale;
Bucură-te, ascultarea, răbdarea şi smerenia nebiruită a monahiilor;
Bucură-te, aprigă luptătoare a patimilor şi a înfrânărilor trupeşti;
Bucură-te, icoana faptelor bune sufleteşti;
Bucură-te, împodobirea fecioriei;
Bucură-te, slavă şi laudă cetelor monahiceşti;
Bucură-te, Eupraxia, Mireasa lui Hristos cea preaînţeleaptă!
Condacul al 4-lea
Vifor de gânduri pline de neghină având în mintea sa Ghermana, s-a umplut de zavistie asupra ta şi a sufletului tău şi cu multe defăimări te ocăra, dar înţelegând egumena Teodula, s-a sârguit a tămădui prin rugăciune boala ei sufletească şi leproasă, iar dimpreună cu tine, fecioară Eupraxia, mângâindu-se de Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind, fecioară Olimpiada, marele împărat Teodosie, tatăl lui Arcadie şi al lui Onorie, de frumuseţea şi de înţelepciunea ta, a trimis la tine de multe ori pentru a te ruga să te însoţeşti cu rudenia sa. Însă tu nicidecum n-ai voit şi, deşi te-a ameninţat cu multe îngroziri împărăteşti, tu ca un turn neclintit ai rămas şi ai alergat la dragostea lui Hristos. Mirele tău cel Ceresc. Drept aceea, minunându-ne de înţelepciunea ta, zicem:
Bucură-te, mieluşeaua care ai alergat la Hristos, Păstorul Bisericilor;
Bucură-te, oaie cuvântătoare care ai urmat Mântuitorului Iisus Hristos;
Bucură-te, porumbiţă Care grabnic ai zburat din gunoiul bogăţiilor lumeşti;
Bucură-te, albină care ai adunat mierea cu care pe noi ne îndulceşti;
Bucură-te, privighetoare care pe noi ne îndulceşti prin glasul cântărilor tale;
Bucură-te, trâmbiţă mult răsunătoare, care ai chemat săracii spre milele tale;
Bucură-te, corabie care pluteşti asupra valurilor lumeşti;
Bucură-te, anghiră tare, care opreşti taberele năvălirilor demonilor;
Bucură-te, cetate care aperi pe cei buni şi bine credincioşi;
Bucură-te, casă de adăpostire celor neputincioşi;
Bucură-te, darnică miluitoare a văduvelor şi a sărmanilor;
Bucură-te, ajutătoarea tuturor arhiereilor;
Bucură-te, Olimpiada, Mireasa lui Hristos cea preafrumoasă!
Condacul al 5-lea
Stea luminoasă, dăruită de la Sfântul Duh, a strălucit în inima ta, fecioară Olimpiada preafericită, când împăratul, mâniindu-se asupra ta, a poruncit eparhului cetăţii ca toată averea bogăţiei tale să o ia în stăpânirea sa, lucru pentru care nu te-ai mâhnit, ci cu bucurie mare i-ai mulţumit că te-a uşurat de sarcina bogăţiei pământeşti, încât cu înlesnire să cauţi la cele cereşti şi fără de împiedicare să cânţi lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând numărul pruncilor celor ce boleau de tot felul de neputinţe că se vindecau prin rugăciuni, mulţi alergau cu lacrimi către locuinţa ta, Preafericită Eupraxia, cerând tămăduire şi, luându-i sănătoşi pe copiii lor, se întorceau cu bucurie şi strigau ţie unele ca acestea:
Bucură-te, deschiderea urechilor auzului celui din naştere surd;
Bucură-te, bună grăire şi dezlegare a limbii celui mut;
Bucură-te, a mâinilor slăbănoage însănătoşire;
Bucură-te, a picioarelor copilului olog grabnică alergare;
Bucură-te, a maicii mâhnite pentru copilul cel bolnav mare bucurie;
Bucură-te, a „copilului neputincios” multă vioiciune;
Bucură-te, a femeii ce se îndrăcea izbăvire;
Bucură-te, tămăduirea femeii Ghermana, ce venea de la cea îndrăcită;
Bucură-te, izgonirea diavolilor ce locuiau în acea femeie;
Bucură-te, că de acea minune toate surorile se mirau;
Bucură-te, ceea ce cu toiagul egumenei Teodula pe diavol îl goneai;
Bucură-te, că sub acelaşi toiag minunile tale le ascundeai;
Bucură-te, Eupraxia, Mireasa lui Hristos cea preaînţeleaptă!
Condacul al 6-lea
Mărturisind, preaînţeleaptă Eupraxia, Cuvioasei Iulia ispitirea diavoleştii bântuiri ce în somn îţi adusese vicleanul, ai primit bunele ei sfătuiri şi grabnic ai spus asupririle diavolului către egumena, de la care luând povăţuire, prin post şi rugăciune, ai ruşinat pe ispititorul ca pe un bârfitor, arătând că nu ştia să cânte ca la început lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucind cu frumuseţea şi cu cinstita vieţuire prin lucrarea faptelor bune, Cuvioasă Olimpiada, ai făcut a se minuna de petrecerea ta nu numai pe arhierei, ci şi pe Patriarhul Nectarie, de care cinstită ai fost prin bisericeasca slujire a diaconiei, în care cu cuvioşie slujind, vrednică te-ai făcut a fi privitoare tainelor dumnezeieşti. Drept aceea, te rugăm, primeşte de la noi aceste cântări:
Bucură-te, a doua Ana, văduvă duhovnicească şi a noii legi;
Bucură-te, că necontenit ai strălucit la slujba bisericească;
Bucură-te, că toata viaţa ta ai petrecut-o în neprihănire;
Bucură-te, că de Teofil Patriarhul Alexandriei ai fost nedreptăţită;
Bucură-te, a Samariteanului din Evanghelie următoare adevărată;
Bucură-te, a bărbaţilor celor sfinţi primitoare;
Bucură-te, că îi izbăveşti îndată din nevoi pe toţi bolnavii ce nu au unde a-şi pleca capul;
Bucură-te, a nevoilor acelora ajutătoare;
Bucură-te, că toată bogăţia ta ai împărţit-o săracilor;
Bucură-te, că şi Hristos pentru aceasta în lăcaşurile cele cereşti te-a primit;
Bucură-te, lucrătoarea înaltelor fapte bune;
Bucură-te, că prin acelea ne îndulceşti pe noi ca şi cu nişte lapte;
Bucură-te, Olimpiada, Mireasa lui Hristos cea preafrumoasă!
Condacul al 7-lea
Vrând văzuţii vrăjmaşi a goni de pe scaunul patriarhal al Constantinopolului pe Arhiereul lui Hristos, Ioan Hrisostom, tu plângere şi multe lacrimi ai vărsat, pentru aceasta, Fericită Olimpiada, împreună cu Pentadia, cu Procla şi cu Salvina, ascultând învăţăturile lui din epistole şi mirându-vă de înţelepciunea mângâietoarelor lui cuvinte, pomenire aţi făcut pentru el în rugăciunile voastre, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Arătatu-s-a în vedenie egumenei Teodula tatăl tău, Antigon, fiind în slavă mare, stând înaintea lui Hristos şi rugându-L pe El să poruncească maicii tale, Fericita Eupraxia, a lăsa cele pământeşti şi a se muta în lăcaşurile cele veşnice şi vestindu-i-se vedenia, nu numai că nu s-a tulburat, ci şi foarte mult s-a bucurat, şi îndată chemându-te pe tine, fiica sa cea iubită, ca o maică bună te învăţa, sfătuindu-te de cele folositoare sufletului. Iar tu, ca una ce parcă nu erai de doisprezece ani, ci ca o desăvârşită, cu dragoste ascultai învăţăturile ei, drept aceea, minunându-ne de înţelepciunea ta, strigăm:
Bucură-te, fiică bună, care ai ascultat învăţăturile maicii tale;
Bucură-te, floare bine mirositoare, care ne veseleşti prin miresmele tale;
Bucură-te, narcisă, care rupându-te îndată şi lăcrimezi;
Bucură-te, ascultătoare pură, care toate învăţăturile maicii tale le urmezi;
Bucură-te, garoafă cu bună mirosire;
Bucură-te, tablă care ne arăţi buna tâlcuire;
Bucură-te, mieluşeaua Bunului Păstor;
Bucură-te, că duhul tău stă în mâna lui ca un inel preafrumos;
Bucură-te, vioară bine acordată şi frumos răsunătoare;
Bucură-te, năstrapă care ne adăpi pe noi cu băutura înţelegătoare;
Bucură-te, oglindă care arăţi curat lucrarea faptelor bune;
Bucură-te, podoaba cinului călugăresc care alergi pe calea faptelor bune;
Bucură-te, Eupraxia, Mireasa lui Hristos cea preaînţeleaptă!
Condacul al 8-lea
Văzând înstrăinarea maicii tale iubite, preaînţeleaptă Eupraxia, te-ai înstrăinat îndată de toate cele lumeşti şi ai privit cu ochii minţii la cele cereşti şi spre toate faptele cele bune te-ai nevoit, spre care înaripându-te grabnic, ai zburat către ele, spre înălţimea cereştilor lăcaşuri, unde acum te veseleşti împreună cu fecioarele cele înţelepte şi auzi pe cei ce cântă: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul supunându-te învăţăturilor arhiereilor lui Hristos, Fericită Olimpiada, cu osârdie ai urmat sfaturile Sfântului Ioan Hrisostom şi nu te-ai depărtat de la slujirea Bisericii, ci cu dragoste ai primit năpăstuirea eparhului ce a pus foc spre arderea Cetăţii Patriarhale, la care tu ai răspuns prin a da dar de aur spre împodobirea Bisericii lui Hristos, iar lăsând tu Constantinopolul, ai plecat la Cizic, ca să dai loc mâniei vrăjmaşilor celor ce te năpăstuiau; deci şi nouă, celor ce te rugăm pe tine, întinde-ne mână de ajutor ca să strigăm:
Bucură-te, a văzuţilor vrăjmaşi iertare;
Bucură-te, a năpăstuiţilor îndreptare;
Bucură-te, ajutătoarea celor lipsiţi;
Bucură-te, odihnitoarea celor osteniţi;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor goi;
Bucură-te, ocrotitoarea celor străini;
Bucură-te, împodobitoarea Bisericilor;
Bucură-te, podoaba arhiereilor;
Bucură-te, a multor nevoi pătimitoare;
Bucură-te, a diavolilor izgonitoare;
Bucură-te, că ai primit mângâiere în surghiun de la Ioan Hrisostom;
Bucură-te, că în Nicomidia multe chinuri ai suferit;
Bucură-te, Olimpiada, Mireasa lui Hristos cea preafrumoasă!
Condacul al 9-lea
Toată frumuseţea trupului ai trecut-o cu vederea, Preacuvioasă Olimpiada, slava şi bogăţia întru nimic socotindu-le, te-ai înaripat întru credinţă, iar mintea, lepădând toate cele lumeşti, către cele cereşti ai îndreptat-o, unde acum nu ca prin oglindă, ci învederat priveşti cele ce ai dorit, şi pentru aceasta auzi de la toţi: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritoricească laudă de ţi-am aduce, Preacuvioasă Eupraxia, tot n-am putea după cuviinţă a te lăuda pe tine, căci rămânem fără de glas numai aducându-ne aminte de ostenelile tale cele mai presus de minte şi de firea femeiască, de care minunându-ne, aşa strigăm:
Bucură-te, ceea ce te-ai întrarmat cu postirea mai mult de patruzeci de zile;
Bucură-te, că şi pietrele le-ai mutat, deşi erau destul de mari, peste a ta fire;
Bucură-te, că prin Iulia ai primit vestirea mergerii tale către cele cereşti;
Bucură-te, că, prin aducerea veştii sale, tu îndată ai scăpat de valurile vieţii;
Bucură-te, că prin cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi mie”, din fântâna cea adâncă, sănătoasă ai ieşit;
Bucură-te, că prin pomenirea numelui Iisus, întru toate, pe diavol ai batjocorit;
Bucură-te, că împotriva diavoleştii lucrări, cu două vase, apă aduceai;
Bucură-te, că şi spre slujba bucătăriei cu securea lemne tăiai;
Bucură-te, că, tăindu-ţi glezna, mult sânge a curs;
Bucură-te, că şi lemnele tăiate în braţe le-ai dus;
Bucură-te, că şi, de pe trepte cu lemnele căzând, rană la ochi ai suferit;
Bucură-te, că şi vasul cu apă clocotită, vărsându-se pe faţa ta, nu te-a opărit;
Bucură-te, Eupraxia, Mireasa lui Hristos cea preaînţeleaptă!
Condacul al 10-lea
Vrând Mântuitorul să tămăduiască sufletele şi trupurile celor chinuiţi de duhurile necurate, încă din viaţa aceasta te-a proslăvit pe tine, Fericită Eupraxia, cu lucrarea minunilor; drept aceea, prin rugăciunile tale, diavolii se izgoneau, bolnavii se vindecau, ologii mergeau, surzii auzeau, orbii vedeau, iar muţii grăiau curat, pentru care împreună cu noi strigă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid tare şi cetate de scăpare tuturor celor ce aleargă la mila şi la ajutorul tău te-ai arătat, Fericită Olimpiada, nu numai celor credincioşi, ci şi clevetitorilor şi învrăjbitorilor, faceri de bine le-ai dat, următoare făcându-te Evangheliei lui Hristos, Celui ce n-a venit să cheme numai pe cei drepţi, ci şi pe păcătoşi spre pocăinţă, pentru care cântăm:
Bucură-te, Maică Preacuvioasă care eşti cu duhovnicească dragoste împodobită;
Bucură-te, ajutătoare a tuturor celor ce au inima zdrobită;
Bucură-te, că, mutându-te la Domnul, în via episcopului Nicomidiei te-ai arătat;
Bucură-te, că tu însăţi l-ai învăţat pe acel episcop despre înmormântarea trupului tău;
Bucură-te, că în raclă de lemn trupul ai voit a sta;
Bucură-te, că în mare racla ta ai cerut a se arunca;
Bucură-te, că marea cu valurile ei în lacul Brohti te-a adus;
Bucură-te, că în Biserica Sfântului Apostol Toma trupul tău a fost pus;
Bucură-te, că, după mulţi ani, trupul tău de barbari din nou a fost aruncat în valuri;
Bucură-te, că trupul tău a însângerat apele mării din acel loc;
Bucură-te, că prin această minune noi de pătimirea ta ne-am înştiinţat;
Bucură-te, că şi tu pe noi de tămăduirea a tot felul de boli ne-ai îndestulat;
Bucură-te, Olimpiada, Mireasa lui Hristos cea preafrumoasă!
Condacul al 11-lea
Împăratul împăraţilor împodobind cu darul facerii de minuni sfintele tale moaşte, Cuvioasă Olimpiada, nu numai pentru bolnavii ce ţi se închină, ci şi pentru noi toţi, ce sărutăm cu dragoste sfintele tale moaşte, ca ceea ce ai îndrăznire la Hristos, Stăpânul tuturor, fă rugăciuni, ca să fim păziţi în viaţa aceasta şi sănătate trupească să ne dăruiască, iar în cea viitoare mântuirea sufletească să dobândim, ca să cântăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Făclie mult luminoasă ai strălucit în inima tuturor surorilor, când, de către egumenă, prin Iulia, au fost chemate spre cea mai de pe urmă sărutare a ta, Fericită Eupraxia, la care degrabă adunându-se toate, te plângeau rugându-te a le pomeni în rugăciunile tale, iar mai pe urmă, venind şi cea tămăduită de tine de la muncirea diavolească, plângând cu lacrimi a strigat:
Bucură-te, Maică mult milostivă, ceea ce m-ai izbăvit de diavolul cel preacumplit;
Bucură-te, Preacuvioasă, ceea ce pentru noi mult te-ai ostenit şi ai postit;
Bucură-te, izvor plin de vindecări al celor neputincioşi;
Bucură-te, fierbinte rugătoare către Domnul a celor binecredincioşi;
Bucură-te, plângerea cea jalnică a tuturor surorilor;
Bucură-te, că treci prin moarte, către desfătarea cea negrăită;
Bucură-te, că îngerii îţi primesc sufletul din materia cea mult postită;
Bucură-te, ceea ce Împărăţia cerurilor acum ai dobândit-o;
Bucură-te, ceea ce veşnicei bucurii acum te-ai învrednicit;
Bucură-te, că primeşti cununa nevoinţelor, cea mult înflorită;
Bucură-te, că acum dănţuieşti la nunta Mirelui tău cea nesfârşită;
Bucură-te, Eupraxia, Mireasa lui Hristos cea preaînţeleaptă!
Condacul al 12-lea
Vrând cerescul Împărat a-ţi răsplăti cu harurile Sale cele nenumărate ostenelile nevoinţelor tale, Preacuvioasă Eupraxia, n-a zăbovit a te dezlega de îmbrăcămintea materiei stricăcioase, ci grabnic te-a chemat către cereasca Sa Împărăţie, unde acum te veseleşti împreună cu fecioarele înţelepte, cântând aşa: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Lăudând şi cinstind mutarea ta cea către Dumnezeu, Preacuvioasă Olimpiada, pe care în surghiun fiind ai primit-o, cântăm şi minunata înotare a moaştelor tale în mare, prin care ne-am învăţat a striga către tine aşa:
Bucură-te, călătoarea cea minunată către patria ta, Constantinopol;
Bucură-te, că pe mâinile prezbiterului Ioan ai voit a te purta;
Bucură-te, că după două sute de ani din moaştele tale sânge a curs;
Bucură-te, că pătimirea ta prin oasele cele uscate cu izvorârea sângelui nu s-a ascuns;
Bucură-te, că iar la mănăstirea cea zidită de tine ai venit;
Bucură-te, că pe fecioarele mănăstirii prin aducerea moaştelor tale le-ai veselit;
Bucură-te, că multe tămăduiri bolnavilor ai dăruit;
Bucură-te, că multă evlavie credincioşilor ai lăsat;
Bucură-te, că plata milostivirilor tale la cer o ai învistierit;
Bucură-te, că veseliei celei veşnice te-ai învrednicit;
Bucură-te, vindecătoarea trupurilor celor săraci;
Bucură-te, câştigătoarea bogăţiilor cereşti;
Bucură-te, Olimpiada, Mireasa lui Hristos cea preafrumoasă!
Condacul al 13-lea
O, Preacuvioaselor Maici Olimpiada şi Eupraxia, ne rugăm vouă acum să primiţi de la noi smeriţii această mică şi nevrednică alcătuită cântare şi faceţi rugăciuni pentru noi, ca şi noi să fim urmaşii vieţii voastre şi să cântăm cu dragoste: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngereştile cete din cer s-au bucurat…, Condacul 1: Toată limba să se mişte către lauda fecioarelor…,
Icosul 1
Îngereştile cete din cer s-au bucurat văzându-te împodobită cu fecioria, preaînţeleaptă Eupraxia, iar noi, oamenii, pe pământ, minunându-ne de bunul neam al sufletului tău, cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Eupraxia cea frumoasă şi de neam împărătesc;
Bucură-te, că pruncă în vârstă de cinci ani, după lege, te-ai logodit;
Bucură-te, că dulceaţa logodnicului tău nu o ai cunoscut;
Bucură-te, că tatăl şi mama ta, după naşterea ta, în curăţie au petrecut;
Bucură-te, că Hristos pentru El logodnică te-a primit;
Bucură-te, că hora fecioarelor s-a bucurat de logodirea ta cu Hristos;
Bucură-te, că mulţimea diavolilor s-a biruit de a ta multă postire;
Bucură-te, că prin drumul smereniei înspre Hristos ai călătorit;
Bucură-te, că prin multă nevoinţă pe satana l-ai biruit;
Bucură-te, că acum dănţuieşti cu înţeleptele fecioare în hora lor cerească;
Bucură-te, că în ceruri cu desfătarea celor negrăite te veseleşti;
Bucură-te, Eupraxia, Mireasa lui Hristos cea preaînţeleaptă!
Condacul 1
Toată limba să se mişte către lauda fecioarelor şi tot graiul omenesc cântări să alcătuiască celor ce din tinereţe, luându-şi crucea pe umeri, către Hristos au alergat şi poruncile Lui cu osârdie le-au urmat, şi toată bogăţia pământească defăimând-o, au căutat numai pe cea cerească, iar noi cântându-le, strigăm: Aliluia!
şi se face otpustul.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Acatistul Sfintelor Cuvioase Olimpiada si Eupraxia
Vizualizari: 943
Id: 26175
Imagine:
Share:
Acatistul Sfintei Mironosite, intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena
Acatistul Sfintilor Cuviosi Rafail si Partenie de la Agapia Veche
Acatistul Sfintei Cuvioase Macrina
Acatistul Sfantului Cuvios Nicodim Aghioritul
Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromita
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.