www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Acatistul Sfintilor Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel

Acatistul Sfintilor Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel

Troparul Sfinţilor Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, glasul 1:

Preoţi cu chemare sfântă, Moise şi Ioan, ca nişte ostaşi adevăraţi ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere aţi propovăduit dreapta credinţă şi mărturisitori ai Ortodoxiei v-aţi făcut pentru poporul cel credincios. Drept aceea, moarte mucenicească primind, rugaţi pe Hristos Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale pace şi unire, iar sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Fericiţi şi fără de prihană v-aţi arătat credincioşilor părinţi mărturisitori, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic, căci, vieţuind în credinţa cea adevărată, aţi primit chemarea cea sfântă a preoţiei şi v-aţi îmbrăcat cu podoaba cea prealuminată a muceniciei. Pentru aceasta rugaţi-vă Tatălui Ceresc să ne ocrotească pe noi, cei care vă lăudăm, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Părinţi Ioan şi Moise, mărturisitori ai Ortodoxiei!

Icosul 1

Apa cea vie a jertfelniciei ne-a izvorât nouă, în pământul românesc al Transilvaniei, prin pătimirea Părintelui Ioan cel din Galeş. Căci acesta Crucea pe umeri luând şi pe Hristos mărturisind, a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a muceniciei. Pentru aceasta, veniţi, toţi iubitorii de Hristos, să încununăm cu laude şi cântări duhovniceşti pătimirea Mucenicului Ioan, zicând:
Bucură-te, vlăstar răsădit în Ardeal;
Bucură-te, vrednic slujitor la altar;
Bucură-te, preot de tânăr sfinţit;
Bucură-te, mare păstor, neplătit;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, tânăr cu minte senină;
Bucură-te, luceafăr şi blândul păstor;
Bucură-te, casă pentru-ntregul popor;
Bucură-te, scut al dreptei credinţe;
Bucură-te, preot cu sfântă voinţă;
Bucură-te, veste bună pentru satul tău;
Bucură-te, că turma ferit-ai de rău;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 2-lea

Dreptatea şi pacea turmei lui Hristos căutând pe pământ, prigoană ai suferit de la stăpânitorii străini ai cetăţii Sibiului, căci nerăbdând a suferi să vezi înstrăinarea de la credinţa străbună a fiilor neamului românesc, Părinte Ioane, ridicat-ai glas de apărare, cântând cu îngerii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Neputând suferi potrivnicul statornicia ta în dreapta credinţă, te-a supus prigonirii, Părinte Moise, dimpreună cu cei ai casei tale; iar noi, văzând pătimirea ta, ne minunăm de puterea lui Dumnezeu, Care te-a întărit, şi cu laude îţi cântăm:
Bucură-te, că lui Hristos te-ai dăruit;
Bucură-te, că harul Lui te-a întărit;
Bucură-te, că stăpânitorului nu te-ai supus;
Bucură-te, că Domnului jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că Banatul ţi-a dat adăpostire;
Bucură-te, cu Oprea Miclăuş în mărturisire;
Bucură-te, că suferit-ai pentru neamul tău;
Bucură-te, că Domnul te-a păzit de rău;
Bucură-te, că în necazuri ai fost ca o stâncă;
Bucură-te, că credinţa ţi-a fost vie, adâncă;
Bucură-te, că nădejdea ţi-a fost ancoră tare;
Bucură-te, că iubirea ţi-a fost desfătare;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 3-lea

Epitrahil sfinţit ai socotit lanţurile pe care prigonitorii le-au pus pe grumajii tăi, Mucenicule Moise. Văzând ei mărturisirea pentru Hristos şi lumina feţei tale au amuţit, că nu ştiau să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Asemănatu-te-ai cu Hristos, Părinte Ioan; căci pârâşii tăi au venit la tine ca la un tâlhar, iar nu ca la un preot nevinovat, deşi vesteai credinţa cea adevărată la lumina zilei, de la altarul cel sfinţit al Bisericii. De aceea, văzând noi prigoana ta şi a familiei tale, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că pe Moise preotul l-ai cercetat;
Bucură-te, că împreună hrisov aţi semnat;
Bucură-te, că prin Duhul, aţi fost netemători;
Bucură-te, că mustrat-aţi pe asupritori;
Bucură-te, Ioane, preot neînfricat;
Bucură-te, că-n suflet credinţa ai păstrat;
Bucură-te, c-avut-ai sfârşit fericit;
Bucură-te, că în ceruri Domnul te-a primit;
Bucură-te, că în slavă sfinţii te cinstesc;
Bucură-te, că îngerii ţie îţi vorbesc;
Bucură-te, că ţara îţi face cinstiri;
Bucură-te, că te numeri cu sfinţii martiri;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 4-lea

Văzând chinul la care erai supus, Părinte Ioane, înlănţuit în temniţa cea întunecată a cetăţii Sibiului, venit-a bătrânul tău tată, Ioan, la mai-marii cetăţii pentru a mijloci eliberarea ta, dar aceştia au nesocotit glasul cererii lui. Dar Hristos a fost pururea cu tine întărindu-te, căci Îi cântai neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Despărţitu-te-au oamenii Curţii imperiale de lumina soarelui, aruncându-te în temniţă întunecoasă, Mucenice Moise, dar n-au putut lua de la tine lumina lui Hristos, Cel care, încălzind şi luminând inima ta şi a noastră, ne îndeamnă a-ţi cânta:
Bucură-te, luptător pentru Ortodoxie;
Bucură-te, că gustat-ai din apa cea vie;
Bucură-te, stâncă din Carpaţi tăiată;
Bucură-te, minte de Hristos luminată;
Bucură-te, lacrimă pe faţă prelinsă;
Bucură-te, torţă veşnic aprinsă;
Bucură-te, că în lupte la cer ai privit;
Bucură-te, că viclenia ai batjocorit;
Bucură-te, că Domnul te-a încurajat;
Bucură-te, mucenice cinstit şi curat;
Bucură-te, reazem şi stâlp de întărire;
Bucură-te, călăuză sigură spre mântuire;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 5-lea

Ne bucurăm, Sfinte Mucenice Ioan, că haina cea strălucitoare a pătimirii tale a biruit înşelăciunea întunericului. De aceea, minunându-ne de răbdarea ta, ne înveşmântăm şi noi cu armele Duhului, ca să luptăm împotriva patimilor şi a vrăjmăşiilor acestei lumi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Masă sfântă s-a arătat piatra cea rece a temniţei în care ai fost închis, Părinte Ioan. Căci înarmat fiind de Hristos cu nepătimirea, ţi-ai plecat genunchii la rugăciune fără să simţi asprimea frigului şi bezna adâncurilor. Simţirea inimii fiindu-ţi încălzită de Duhul Sfânt şi cu ochii minţii luminaţi de lumina lui Hristos, ai biruit toate uneltirile lui Veliar. Pentru aceea, acum şi noi, păcătoşii, ridicăm ochii la cer şi cu îndrăzneală, te lăudăm:
Bucură-te, ostaş, mult pătimitor;
Bucură-te, al Ortodoxiei sfânt apărător;
Bucură-te, strajă şi ancoră tare;
Bucură-te, podoabă în sfinte altare;
Bucură-te, alinător de suflete îndoite;
Bucură-te, preot, rugător fierbinte;
Bucură-te, toiag ce sprijini neputinţa;
Bucură-te, doctor ce vindeci suferinţa;
Bucură-te, pace în lume revărsată;
Bucură-te, voce de îngeri ascultată;
Bucură-te, liră dulce şi suavă;
Bucură-te, că Domnul te-a primit în slavă;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 6-lea

Purtat de soldaţii Împărăţiei, ca altă dată Sfântul Apostol Pavel, ai fost aruncat mai întâi între zidurile cetăţii Deva, Părinte Ioane, iar mai apoi, socotind că eşti prea aproape de turma ta cea cuvântătoare alungatu-te-au în pământ străin. Dar înstrăinarea de pământul străbun nu te-a depărtat de dragostea lui Hristos, cântându-I neîncetat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-au faptele tale şi în pământ străin, Părinte Moise, căci rugându-te pururea lui Dumnezeu pentru fiii neamului tău, ai păstrat legătura duhovnicească cu toţi cei ce sufereau pentru dreapta credinţă în ţara ta. Drept aceea, Hristos a întărit pe piatra credinţei inima ta, iar noi îţi aducem aceste cântări de laudă, zicând:
Bucură-te, comoară de îngeri cinstită;
Bucură-te, jertfă de Domnul primită;
Bucură-te, aur în topitoare lămurit;
Bucură-te, smirnă cu parfum plăcut;
Bucură-te, rază, ca semnul biruinţei;
Bucură-te, rouă pe florile credinţei;
Bucură-te, mână de daruri dătătoare;
Bucură-te, hrană îndestulătoare;
Bucură-te, vajnic şi bun mărturisitor;
Bucură-te, cărbune şi foc arzător;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă;
Bucură-te, că în ceruri ţi-e uşa deschisă;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 7-lea

Văzând noi astăzi, Părinte Moise, cum pietrele temniţelor măcinat-au grâu românesc, adică trupul tău plin de har dumnezeiesc, ne întărim duhovniceşte şi îndrăznim a cânta lui Dumnezeu, împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Desfătatu-te-ai pe calea lui Hristos, Ioane, Mucenice, de aceea nimic nu ţi s-a părut prea greu pentru El: nici temniţa, nici umilinţele la care ai fost supus; de aceea, văzând tăria ta, cântăm:
Bucură-te, a braşovenilor sfântă podoabă;
Bucură-te, că venit-au grabnic să te vadă;
Bucură-te, că pătimirea-ţi nu o vor uita;
Bucură-te, că de-a pururi cinste îţi vor da;
Bucură-te, că linişte în suflet ei ţi-au pus;
Bucură-te, că spinii suferinţei ţi-au smuls;
Bucură-te, că moartea primit-ai cu plăcere;
Bucură-te, că aceasta ţi-a fost spre înviere;
Bucură-te, suflet de îngeri cinstit;
Bucură-te, că Domnul în cer te-a primit;
Bucură-te, că Ardealul te are putere;
Bucură-te, că ţara prin tine nu piere;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 8-lea

Îndulcitu-te-ai cu dorul de Hristos şi de Ţară, Părinte Ioane, şi te-ai împărtăşit de dumnezeiasca Lui dragoste, Care împreună cu tine era întemniţat. Haină de nuntă ţesutu-ţi-ai din răbdarea chinurilor, iară noi, văzând smerenia ta şi neînduplecata ta nădejde, Domnului cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fiind întărit de Trupul şi Sângele lui Hristos din dumnezeiasca Liturghie, nu te-ai lepădat de El atunci când slujitorii crăieşti ţi-au făgăduit daruri alese. De aceea, văzând noi statornicia inimii tale, nepătată de vânzare, îţi cântăm într-un cuget unele ca acestea:
Bucură-te, părinte închis pentru credinţă;
Bucură-te, că trecut-ai prin multă suferinţă;
Bucură-te, preot de îngeri slujit;
Bucură-te, sfinte de Domnul iubit;
Bucură-te, rază din soare aprinsă;
Bucură-te, stea de-a pururi nestinsă;
Bucură-te, hrană de Domnul gătită;
Bucură-te, pâine de Duhul dospită;
Bucură-te, apă din „apa cea vie”;
Bucură-te, cale către veşnicie;
Bucură-te, armă ce apără glia;
Bucură-te, strajă pentru România;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 9-lea

Tot neamul creştinesc, Părinte Moise, pomeneşte suferinţele tale pentru dreapta credinţă. Poporul dreptmăritor te cinsteşte pentru că tu ai reînviat în sufletul confraţilor tăi dragostea de ţară şi de credinţa strămoşească, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Lacrimile de rugăciune ale fraţilor tăi din Ardeal primeşte-le ca pe nişte mărgăritare de mult preţ. Fii, preabunule Părinte, mijlocitor şi rugător către Milostivul Dumnezeu, pentru cei ce cu evlavie cântă:
Bucură-te, frate cu cei osândiţi;
Bucură-te, prieten cu cei oropsiţi;
Bucură-te, tată pentru sărmani;
Bucură-te, mamă pentru orfani;
Bucură-te, leagăn pentru copii:
Bucură-te, viaţă pentru cei vii;
Bucură-te, casă pentru străini;
Bucură-te, ţară pentru români;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, masă pururea plină;
Bucură-te, sprijin pentru popor;
Bucură-te, mare mijlocitor;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 10-lea

Cât de dulci pentru tine au fost cuvintele dumnezeieşti: „Intră în bucuria Domnului tău”, pe care le-ai auzit de la Hristos-Dumnezeu, vrednicule de pomenire Mucenice Ioan. Pentru aceea, împreună cu Sfinţii Mucenici, cânţi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid de întărire şi turn de credinţă te arăţi evlavioşilor ortodocşi, căci Hristos, primindu-te în cămările cereşti, te-a încununat mucenic şi te-a aşezat în ceata sfinţilor martiri, Părinte Moise. Pentru aceasta, ne bucurăm de harul pe care l-ai primit în ceruri şi te lăudăm:
Bucură-te, floare sădită în rai;
Bucură-te, sfinte primit cu alai;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, slavă pentru neamul tău;
Bucură-te, cinste pentru braşoveni;
Bucură-te, bucurie pentru ardeleni;
Bucură-te, tărie pentru Biserici;
Bucură-te, icoana sfinţiţilor clerici;
Bucură-te, chivot de har păstrător;
Bucură-te, parfumul plăcut mirositor;
Bucură-te, vieţuitor în cele cereşti;
Bucură-te, că veşnic pe Domnul priveşti;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 11-lea

Făclie aprinsă eşti în sălaşele cereşti, Părinte Moise, întru tot fericite, luminează calea noastră, a celor rămaşi în iureşul ispitelor şi al necazurilor vieţii, ca să putem cânta, după cuviinţă, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

În ceruri vezi de-a pururi faţa lui Hristos, pe Care L-ai slujit cu credinţă până la sânge, Părinte Ioan. Nu înceta a te ruga pentru noi, ca să putem răbda, asemenea ţie, primejdiile şi necazurile vieţii, ca astfel să-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, viaţă înnoită prin cruce;
Bucură-te, cântec ce linişte-aduce;
Bucură-te, ură schimbată-n iubire;
Bucură-te, luptă spre nepătimire;
Bucură-te, frunte cu spini încoronată;
Bucură-te, minte de Duhul udată;
Bucură-te, că Domnul în cer te-a adus;
Bucură-te, că îngeri cunună ţi-au pus;
Bucură-te, Sfinte, primit între sfinţi;
Bucură-te, că eşti avvă între părinţi;
Bucură-te, steaua ce arăţi soarele;
Bucură-te, armă ce sfarmă zăvoarele;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 12-lea

Comoară de mult preţ şi rugător fierbinte te are Biserica, Părinte Ioan, mucenicul lui Hristos. Pe tine, care străluceşti în lumina cea neapropiată şi vezi faţa cea negrăită a Preasfintei Treimi, te rugăm, ajută-ne să dobândim pacea inimii şi liniştea sufletelor noastre, ca să putem cânta, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Pe cel ce este podoaba mucenicilor şi mare folositor credincioşilor, adunându-ne, o, iubitorilor de prăznuire, să încununăm cu cântări de laude pe Mucenicul Moise, zicând:
Bucură-te, părinte de Domnul cinstit;
Bucură-te, înger de îngeri dorit;
Bucură-te, Sfinte, cu har curgător;
Bucură-te, mană pentru popor;
Bucură-te, suflet de Duhul Sfânt plin;
Bucură-te, floare sub cerul senin;
Bucură-te, piatră din stânca Hristos;
Bucură-te, liră cu viers preafrumos;
Bucură-te, izvor cu apă cristalină;
Bucură-te, făclie cu lină lumină;
Bucură-te, că la Domnul pururi mijloceşti;
Bucură-te, că din ceruri veşnic ne priveşti;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 13-lea

O, prealăudaţilor Mucenici Ioan şi Moise, preoţi şi apărători ai dreptei credinţe şi propovăduitorii Adevărului, primiţi aceste rugăciuni şi fiţi mijlocitori către Preamilostivul Dumnezeu. Ajutaţi-ne, cu rugăciunile voastre, să biruim uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi să ne învrednicim a ajunge la cunoaşterea adevărului, descoperit în noi şi în firea lucrurilor, ca să putem cânta neîncetat, împreună cu voi, cântarea îngerească: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Apa cea vie a jertfelniciei…, Condacul 1: Fericiţi şi fără prihană…,

Icosul 1

Apa cea vie a jertfelniciei ne-a izvorât nouă, în pământul românesc al Transilvaniei, prin pătimirea Părintelui Ioan cel din Galeş. Căci acesta Crucea pe umeri luând şi pe Hristos mărturisind, a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a muceniciei. Pentru aceasta, veniţi, toţi iubitorii de Hristos, să încununăm cu laude şi cântări duhovniceşti pătimirea Mucenicului Ioan, zicând:
Bucură-te, vlăstar răsădit în Ardeal;
Bucură-te, vrednic slujitor la altar;
Bucură-te, preot de tânăr sfinţit;
Bucură-te, mare păstor, neplătit;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, tânăr cu minte senină;
Bucură-te, luceafăr şi blândul păstor;
Bucură-te, casă pentru-ntregul popor;
Bucură-te, scut al dreptei credinţe;
Bucură-te, preot cu sfântă voinţă;
Bucură-te, veste bună pentru satul tău;
Bucură-te, că turma ferit-ai de rău;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 1

Fericiţi şi fără de prihană v-aţi arătat credincioşilor părinţi mărturisitori, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic, căci, vieţuind în credinţa cea adevărată, aţi primit chemarea cea sfântă a preoţiei şi v-aţi îmbrăcat cu podoaba cea prealuminată a muceniciei. Pentru aceasta rugaţi-vă Tatălui Ceresc să ne ocrotească pe noi, cei care vă lăudăm, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Părinţi Ioan şi Moise, mărturisitori ai Ortodoxiei!

şi se face otpustul.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Acatistul Sfintilor Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel

Vizualizari: 891

Id: 26147

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.