Aceasta este arta a artelor si stiinta a stiintelor :: Marturii din viata monahala

Aceasta este arta a artelor si stiinta a stiintelor :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif

Aceasta este arta a artelor si stiinta a stiintelor

Astazi, sora mea, nu mai este ca in timpurile de demult, unde mergi tu cu mintea ta. Situatia de acum a multora se margineste la o forma exterioara. Dincolo de aceasta nu exista nici o grija pentru sufletul dinlauntru, unde este totul, unde se uneste materialul cu nematerialul, omul cu Dumnezeu, dupa cat incape in natura noastra pamanteasca.

Aceasta este frumusetea si bunatatea cea de negrait. Dar toti o ocolesc. Toti ne intoarcem spre cele nevarate, deoarece pentru celelalte se cere multa lupta. Mintea omului se infricoseaza si numai auzind despre acestea.

La lupta aceasta trebuie sa ia parte impreuna cu noi si Dumnezeu. Fara El nimic nu ne reuseste. Trebuie sa lupte vointa cea buna a omului. Dar trebuie si sa picure sange din trup. Sa se curete pielea cea tabacita a omului vechi. Sa se topeasca precum lumanarea omul cel vechi. Si asa cum fierul, atunci cand este bagat in foc, se curata de rugina pe care o are pe el, la fel se intampla si cu omul.

Harul vine cate putin si, numai ce se apropie de om, acesta se topeste ca ceara. In clipa aceea omul nu se mai cunoaste pe sine, desi mintea este atoatevazatoare si de o claritate desavarsita. In lucrarea aceea mai presus de fire nu poate sa se distinga pe sine, deoarece se uneste in intregime cu Dumnezeu.

Atunci cade toata rugina, Se desprinde pecetea cea rea. Moare omul cel vechi. Se departeaza sangele matern. Se innoieste firea. Omul nu se schimba dupa trup, ci harul lumineaza, intareste si innoieste calitalile si darurile naturale ale omului. Si prinde viata Adam de altadata, cel facut dupa chipul lui Dumnezeu.

Acum, fiindca suntem din tata in fiu rai, desfranati si certareti, suntem dupa chipul celui rau. In starea aceasta ne-a adus.

Dar pentru ca sa se implineasca toate acestea este nevoie de multe. Este nevoie de postul cel mai aspru ca sa scapi de sangele matern, sa se curate trupul, sa fuga murdaria. Prejudecatile. pe care le are omul din copilarie sa se indeparteze de la el. Apoi, la aceasta sa se adauge si privegherea continua. Nu o data sau de doua ori, ci continuu, pentru a se subtia mintea cea ingrosata si greoaie in miscari. In al treilea rand, rugaciunea neintrerupta. Cu mintea, cu cuvantul si cu inima.

Asa cum, daca suflarea omului inceteaza, acesta moare, tot asa moare si sufletui fara rugaciune neintrerupta. Caci trupul cel viu adoarme atunci cand incepe sa fie parasit de staruinta rugaciunii si se innoiesc patiimile. Pentru ca vrajmasul nu doarme, ci lupta continuu impotriva noastra. Si asa cum pruncul care se zamisleste in pantecele mamei, daca inceteaza a mai respira, se sufoca si moare, tot asa se intampla si cu zamislirea cea duhovniceasca, daca inceteaza lucrarea mintii.

Pana aici toate sunt bune. Dar nu se opreste aici lupta. Avem multe lupte de dus. Ai de luptat cu nenumarate duhuri, dintre care cel mai mare este cel al desfranarii. Acesta isi intinde mrejele pana la ceruri si se coboara pana in adancurile de nepatruns. Tu postesti, priveghezi, strigi la Dumnezeu, plangi, suferi; cu lucrarea lui, satana, aceasta nu inceteaza nici macar o clipa, ci continuu lupta impotriva ta; foc din foc, samanta a lui Isav, fiu al Babilonului. Tu strigi, il cauti pe Hristos. Te lovesti, plangi; acesta striga : " vreau femeie !" si nu o zi sau un an, ci opt si zece si mai multi ani. Pana cand va vedea Dumnezeu rabdarea ta - ajunge omul pana la disperare - ridica Domnul raul si se inlatura patima. Aceasta se intampla cu toate patimile, dar nu sunt inlaturate definitiv ca aceasta. Nici nu au o asemenea putere, deoarece sunt din afara, in timp ce patima impreunarii este din fire si omul lupta sa schimbe firea. Dar nu poate el sa-si schimbe firea sa, ci numai Dum nezeu o schimba. Pentru ca El este Cel care a pus hotarele firii si, deci, poate sa le mute dupa cum voieste.

Daca ar fi, insa, sa scriu despre fiecare patima in parte, ar insemna sa scriu o carte intreaga. Pentru ca, dincolo de toate acelea care lupta impotriva omului si impotriva carora lupta omul in toata viata lui, mai sunt si acelea pe care le ingaduie Dumnezeu spre incercare. Acestea, deoarece sunt farat voia noastra, presupun multla osteneala si sunt foarte greu de biruit.

Stii ce inseamna sa nu ispitesti, ci sa fii ispitit ? Sa nu furi, ci sa fii furat? Sa binecuvantezi si sa fii blestemat ? Sa fii milostiv si sa te nedreptateasca, tu sa lauzi si ei sa te judece ? Sa vina fara nici un motiv si sa te controleze, sa strige continuu ca esti un ratacit - toata viata ta ? Si tu sa stii bine ca nu este asa cum spun ei. Si sa vezi clar ispita care ii determina la acestea. Si tu sa te caiesti si sa plangi ca fiind cauza tuturor, ca atunci cand toate ar fi adevarate.

Acestea sunt cele mai puternice. Pentru ca esti luptat de aceia si lupti si tu cu tine insuti pentru a te convinge ca este asa cum spun oamenii, fara sa fie in fapt asa. Sa vezi ca dreptatea este in intregime de partea ta si sa te convingi pe tine insuti ca nu ai dreptate.

Aceasta este, sora mea, arta artelor si stiinta stiintelor. Sa te biciuiesti pana cand te vei convinge pe tine insuti sa numesti lumina intuneric si intunericul lumina. Sa fuga de la tine orice drept. Sa se stinga orice dorinta de inaltare. Sa devii nebun cu deplina stiinta.

Sa-i vezi pe toti fara ca pe tine sa te vada in vreun fel cineva. Pentru ca acela care va deveni dubovnicesc are control asupra tuturor fara ca el sa fie sub controlul cuiva. Toate le vede. Are ochii de sus si nimeni nu-l vede.

Virtutea nu are clopolel sa sune, sa-ti atraga curiozitatea, sa privesti, sa o vezi. Este dar nematerial ai lui Dumnezeu. De ce am numit-o har? Deoarece nu se vede, nu poate fi cuprinsa, nu poate fi inchipuita, nu poate fi colorata. Dar al lui Dumnezeu. Minune de negrait, de neinteles si de necuprins.

De aceea Domnul, mergand pe drum, arata ca toti ceilaiti oameni, El, Dumnezeu Cel adevarat. Manca, bea, plangea. A fost numit chiar ratacit si stapanit de demon. Si astazi, daca vorbeste cineva despre har, despre curatirea omului launtric de patimi, este socotit ratacit.

- " Este ratacit acesta !" , vei auzi imediat in spatele tau. Este complet straina de mintea omului ideea ca trebuie sa ne ingrijim de interiorul vasului, dupa cum ne spune Domnul.

Acestea toate, pe scurt, sunt ca o picatura in mare. Ti le-am scris, buna mea sora, nu pentru altceva, ci pentru ca imi scrii ca vezi greselile calugarilor si nu mai poti sa ai evlavie pentru ei. N-as vrea ca tu sa-mi scrii aceste lucruri, pentru ca esti un madular asemanator cu ei si, prin urmare, nu esti pe deplin in afara acestor judecati.

Trebuie sa treci si tu prin foc si prin apa, pentru ca astfel sa se vada valoarea ta; sa se vada cu cata cinste ai fost cinstita din partea lui Dumnezeu, nu a oamenilor.

Oamenii nu stiu sa aprecieze si sa cinsteasca. Trebuie sa ne cinsteasca Cel care hotaraste lupta, Cel care aduce armele pentru lupta, care randuieste lupta, care daruieste putere, imblanzeste pe adversari, incununeaza pe castigatori, premiaza cu slava.

Aceasta nu este usor nici sa o inveti prin cuvinte, daca nu ai trecut prin focul incercarii, nici nu o poti intelege daca nu ai gustat.

Asadar, smereste-ti gandul si sa nu crezi ca este usor sa te lupti cu patimile si sa afli despre acestea.

Categoria: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif

Cautare: