Acesta da milostenie ca Hagi-Gheorghe

Deşi făcea mereu nevoinţă aspră, era sănătos şi mergea atât de uşor, încât ai fi zis că zboară. Ochii lui erau luminoşi şi tot­deauna deschişi. Faţa lui strălucea şi avea o culoare roşie plăcută. Gâtul şi capul său se plecau ca spicul copt. Era de talie mijlocie, slab şi era aproape numai oase, nervi şi piele, deoa­rece cărnurile sale le jertfise lui Dumnezeu, prin asceză făcută cu mărime de suflet. Se bucura de privegheri şi se hrănea duhovniceşte din ele. Toţi oamenii se odihnesc pe paturi, dar Hagi-Gheorghe se odihnea în strană, stând în picioare. Nu stătea aproape deloc în chilie, deoarece noaptea priveghea în biserică, iar ziua vorbea cu oamenii îndureraţi.

Ucenicii lui nu-l oboseau, căci erau ma­turi duhovniceşte, cu toate că printre ei erau şi unii mici de vârstă. Stareţul, cu harisma înainte-vederii pe care o avea, le citea gândurile călugărilor săi, precum şi inimile, mai înainte ca aceştia să-i spună gândurile lor.

Odată a prevăzut şi un accident ce avea să se întâmple în familia Țarului. De aceea a scris Țarului ca în cutare zi să nu treacă peste cutare pod cu trăsura sa. Țarul, când a citit scrisoarea Stareţului, a zâmbit şi a spus: „Călugărul acesta vrea ceva de binecuvântare. Trimiteţi-i câteva ruble!" Însă după şase luni, pe când trecea cu trăsura, împreună cu familia sa, exact la locul şi în luna în care prevăzuse Stareţul, aceasta s-a răsturnat, dar n-au păţit nimic. S-au izbăvit cu toţii ca prin minune. Atunci Țarul şi-a dus aminte de cuvintele prooroceşti ale lui Hagi-Gheorghe şi a înţeles că au fost izbăviţi cu rugăciunile lui.

De atunci, Țarul îl avea la mare evlavie și-i trimitea persoane însemnate ca să-i ceară sfatul. Aceasta era firesc să creeze invidie în unii monahi ruşi, care cârteau pentru faptul că ruşii mergeau la Hagi-Gheorghe, are era grec, şi nu mergeau să ceară sfat de la ruşi. Mulţi ruşi care se vindecau cu rugăciunile lui trimiteau îndestulate binecuvântări Stareţului. Dar pentru că el trăia împreună cu obştea sa într-o mare asceză, dădea, la rândul său de binecuvântare tuturor pustnicilor sau săracilor. De aceea atunci când cineva împărţea milostenie la săraci cu dărnicie, obişnuia să se spună: „Acesta-i ca Hagi-Gheorghe".

Stareţul însuşi purta numai o singură dulamă şi întotdeauna umbla desculţ, numai în biserică purta nişte ciorapi groşi. Bunul Dumnezeu însă îl încălzea cu multa Lui dragoste, deoarece şi credinciosul Său rob se nevoia cu mărime de suflet pentru dragostea Lui. Altfel nu se poate explica omeneşte, faptul de a trăi cineva sus, la Kerasia, acolo unde de pe Athon coboară curenţi foarte reci şi să petreacă iarna aproape gol şi cu foarte puţină hrană us­cată.

Cei care îl cunoşteau pe Stareţ îl cin­steau ca pe un sfânt, precum şi era de fapt. Mulţi închinători ruşi luau fotografii de-ale lui Hagi-Gheorghe şi le duceau în Rusia la bolnavi, care sărutându-le cu credinţă se vindecau. Fotografiile lui Hagi-Gheorghe se aflau în iconostasele ruşilor, împreună cu icoanele sfinţilor. Oamenii îndureraţi îl che­mau în rugăciunile lor, iar sfântul Stareţ îi ajuta cu harul lui Dumnezeu, aşa cum fac sfinţii, deşi se afla încă la Kerasia Athonului.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Starețul Hagi Gheorghe Athonitul, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2006, pp. 46-49)

Categoria: Articole

Cautare:

Acesta da milostenie ca Hagi-Gheorghe

Vizualizari: 728

Id: 13829

Imagine:

Share: