Să rezumăm acum starea lui Adam în Rai cu cuvintele unui Părinte mai apropiat de vremurile noastre, Sfântul Serafim din Sarov:
„Adam a fost făcut a fi de nevătămat de lucrarea oricăreia dintre stihiile zidite de Dumnezeu în asemenea măsură, încât nici apa nu-l putea îneca, nici focul nu-l putea arde, nici pământul nu-l putea înghiţi în adâncurile sale, nici văzduhul nu-l putea vătăma cu vreo lucrare oarecare. Toate îi erau supuse lui, ca unui ales al lui Dumnezeu, ca unui împărat şi stăpân al făpturii. Şi toate îl admirau ca pe o cunună cu totul desăvârşită a zidirilor lui Dumnezeu. Din suflarea de viaţă, insuflată atunci în faţa lui Adam din atoatefăcătoarea gură a Atotziditorului şi Atotţiitorului Dumnezeu, Adam atât s-a înţelepţit, că din veac nu a mai fost vreodată, şi abia de va mai fi să fie cândva pe pământ vreun om mai înţelept şi mai însemnat decât el. Când Domnul i-a poruncit să dea nume celorlalte făpturi, el a dat fiecăreia în parte un astfel de nume, încât cuprindea deplin toate înzestrările, toată puterea şi toate însuşirile osebite pe care le avea fiecare după darul lui Dumnezeu, dăruit de el în clipa zidirii. Datorită acestui dar suprafiresc al harului lui Dumnezeu, trimis lui prin suflarea cea de viaţă, a putut Adam să vadă şi să înţeleagă pe Domnul umblând prin Rai, să priceapă cuvintele lui şi împreună-vorbirile sfinţilor îngeri şi graiul tuturor animalelor, al păsărilor şi al târâtoarelor trăitoare pe pământ, şi tot ceea ce acum pentru noi, din pricina căderii din har şi a păcătoşeniei, ne este ascuns, iar lui Adam, până la cădere, îi era atât de limpede. Domnul Dumnezeu a dăruit şi Evei aceeaşi înţelepciune, aceeaşi tărie şi atotputernicie, precum şi toate celelalte însuşiri bune şi sfinte." („Viaţa şi învăţămintele Sfântului Serafim de Sarov”, Mănăstirea Slătioara, 1995, pp. 77-78)
Într-o oarecare măsură, omul se poate şi astăzi întoarce la ceva din starea Raiului prin harul lui Dumnezeu, cum se poate vedea din vieţile multor sfinţi, pline de minuni de necrezut oamenilor lumeşti. De pildă, Viaţa Sfântului Gheorghe (23 aprilie) care a rămas nevătămat în mijlocul celor mai cumplite munci, ne aduce aminte de invulnerabilitatea lui Adam în Rai.
(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 123-124)
Categoria: Articole
Cautare:
Adam a fost facut a fi de nevatamat de lucrarea oricareia dintre stihiile zidite de Dumnezeu
Vizualizari: 687
Id: 8261
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.