Adam nu s-ar fi supus morţii şi stricăciunii, dacă ar fi petrecut în fireasca lui rânduială de la Domnul - dacă ar fi petrecut cu Dumnezeu, nedespărţit de dragostea Celui de Care a fost zidit. Dar, aşa cum el L-a părăsit pe Ziditorul şi s-a alipit de făptură - a părăsit fireasca lui stare dintru început şi s-a alipit de cele nefireşti, trupeşti, de dorinţa nechibzuită - aşa, atunci, după necesitate, a fost dat stricăciunii şi morţii. Căci, despărţindu-se de nestricăciune şi viaţă, după trebuinţă a căzut întru nechibzuita, trupeasca împreunare şi, prin căderea sa, a depărtat firea noastră dintru cugetarea şi vârsta desăvârşită, întru vârstă copilărească şi minte pruncească necuvântătoare; astfel că noi toţi ne naştem în această lume copii mici şi neputincioşi, de-ai păcatului. Însă fiind atât de mic, nu te pogorî iar întru minte pruncească, ci înalţă-te şi creşte întru minte desăvârşită, potrivită vârstei. Apoi, crescând, sârguieşte-te să naşti şi pe alţii prin bunăvestirea ta, nu întru necuvântare copilărească, ci întru vârstă şi judecată desăvârşită - ca să-i aduci pe toţi din întunericul nechibzuinţei, către lumina priceperii şi a cunoştinţei.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 51)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Adam nu s-ar fi supus mortii si stricaciunii, daca ar fi petrecut in fireasca lui randuiala de la Domnul
Vizualizari: 760
Id: 14347
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.