În vremea eresului iconomahilor (iconomah - luptător împotriva
sfintelor icoane), care se întărise în Răsărit cu ajutorul împăratului Leon
Isaurul, cel împotriva sfintelor icoane, o icoană a Prea Curatei Fecioare Născătoare
de Dumnezeu, făcătoare de minuni, de la locaşul Miasinilor, a fost aruncată
în iezerul Azurului. Despre locaşul Miasinilor se povesteşte în viaţa Cuviosului
Acachie, episcopul Melitinei, luna aprilie, ziua a 17-a, unde se scrie: Era
un loc elinesc de la cetatea Melitina cea armenească, ca de optsprezece stadii,
numindu-se Miasina, loc şes foarte frumos şi desfătător, costişă între două
dealuri, care des-părţea amîndouă părţile în larg. Prin mijloc, un pîrîu repede
şi curat curgea spre răsărit, care se numeşte Azor sau Azur, şi de iezere împrejur
se umple şesul acela. Deci era acolo, la loc deosebit şi frumos, o capişte idolească
şi o livadă de pomi bine roditori, care se adăpa de la apele iezerului Azurului,
dar se spurca cu diavoleşti jertfe. Pe acel loc, curăţindu-l Sfîntul episcop
Acachie în zilele sale de spurcăciunile idoleşti, a zidit acolo o biserică,
dăruind-o Prea Curatei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Apoi, sfinţindu-o pe
ea, a făcut locuinţă sfinţilor îngeri locul acela care, mai înainte, era lăcaş
diavolilor şi unde se făceau jertfirile cele sîngeroase şi spurcate ale diavolului.
Acolo a început a se aduce lui Dumnezeu Jertfa cea fără de Sînge şi se săvîrşeau
minuni cu darul Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu. Pînă aici din viaţa lui Acachie. Deci, este arătat că lîngă acea biserică a Prea Sfintei Născătoare
de Dumnezeu, a fost alcătuit locaşul care se numea Miasina, după locul cu acelaşi
nume, unde a fost aruncată icoana Maicii lui Dumnezeu în iezer de luptătorii
de icoane. După mulţi ani a ieşit icoana din iezer deasupra apei, în timpul
împărăţiei binecredinciosului împărat Mihail şi a Teodorei, maicii lui. A fost
aflată icoana de credincioşi în luna lui septembrie, ziua întîi, nesuferind
nici un fel de vătămare din cauza apei, după atîta vreme. Pentru o minune ca
aceasta, se săvîrşea sobor în locaşul acela în toţi anii, în cinstea şi slava
Prea Nevinovatei Stăpînei noastre Prea Curatei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. În această zi facem şi pomenirea lui Isus al lui Navi, dreptul
rege al israeliţilor, care a fost după Moise şi a trecut rîul Iordanului pe
uscat cu tot poporul, ca şi Marea Roşie. Acest rege, pe sfîntul Arhanghel Mihail,
voievodul puterilor cereşti, în vederea ochilor l-a văzut. Zidurile Ierihonului
prin glasul trîmbiţelor le-a surpat la pămînt. Iar, bătîndu-se cu vrăjmaşii,
soarele din mers l-a oprit pînă ce desăvîrşit a călcat pe potrivnicii săi. Apoi,
pe popor ducîndu-l în ţara făgăduinţei, a împărţit-o cu sorţi şi s-a sfîrşit
în pace. Tot în această zi mai pomenim pe Sfînta Marta, mama Cuviosului
Simeon Stîlpnicul. Tot în această zi facem pomenirea sfintelor 40 de fecioare pustnice
care cu dascălul lor, Ammum Diaconul, pe timpul împărăţiei lui Lichinie s-au
prins de ighemonul Vacd, în ţara Macedoniei, iar de Ieraclie s-au adus la chinuri.
Dintre acestea, zece au fost aruncate în foc, opt cu sfîntul Ammum au fost tăiate,
şase cu cuţitele străpunse, alte şase, primind fiare înfocate prin gură, s-au
sfîrşit. Celelalte zece, cu săbiile în inimă străpungîndu-se, muceniceşte şi-au
săvîrşit nevoinţa şi toate au mers la Domnul ca să-şi ia cununa răsplătirii. Tot în această zi se mai face pomenirea Sfintei Muceniţe Calista
şi a celor de o naştere cu ea, fraţi după trup, Eliod şi Ermoghen, care în Nicomidia,
prin tăiere de sabie pentru Hristos, şi-au pus capetele lor.Aducerea aminte de Soborul
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
cel din lăcaşul Miasiniei
(1 septembrie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie
Cuvinte cheie: Soborul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Cautare:
Aducerea aminte de Soborul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cel din lacasul Miasiniei
Vizualizari: 1139
Id: 1792
Imagine:
Share:
Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Ioan Pustnicul, Arhiepiscopul Constantinopolului
Viata si patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, si a celor impreuna cu dinsul
Patimirea Sfintei Mucenite Vasilisa din Nicomidia
Patimirea Sfintului Sfintitului Mucenic Vavila si a celor cu dinsul trei tineri
Viata Sfantului Prooroc Moise, vazatorul de Dumnezeu
Viata Sfantului Petru, care mai inainte a fost vames
Viata si patimirea Sfantului Marelui Mucenic Eustatie Plachida, a sotiei si fiilor lui
Cuvant la Inaltarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci a Domnului
Cuvant la Nasterea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Sfantul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, facatorul de minuni
Viata Sfintilor, dreptilor si dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana
Viata Sfantului Prooroc Moise, vazatorul de Dumnezeu
Viata Sfantului Prooroc Zaharia, tatal Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan
Viata si ostenelile Sfantului, slavitului si intru tot laudatului Apostol si Evanghelist Ioan
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.