Aducerea cinstitelor moaste ale Sfantului Intaiului Mucenic si Arhidiacon Stefan

Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfantului Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
(2 august)

Sfîntul Arhidiacon Ştefan fiind ucis cu pietre de către evrei, cinstitul lui trup a stat neîngropat două zile şi o noapte, fiind aruncat spre mîncarea cîinilor, fiarelor şi a păsărilor; însă nimic nu s-a atins de dînsul, pentru că Domnul îl păzea pe el. În a doua noapte, Gamaliel, slăvitul învăţător de lege al Ierusalimului, cel ce se pomeneşte în Faptele Apostolilor, începuse a se îndupleca spre dreapta credinţă în Hristos. El se arătase în taină prieten al Sfinţilor Apostoli, şi a trimis bărbaţi cucernici ca să ia pe ascuns trupul întîiului mucenic, şi l-au dus în satul său, care, după numele lui, se chema Cafargamala, adică satul lui Gamaliel.

Acel sat era departe de Ierusalim ca la douăzeci de stadii; deci, acolo i-au făcut Sfîntului Ştefan cinstita îngropare, punîndu-l într-o peşteră, în mormîntul lui cel nou. După aceea, Nicodim, boierul evreiesc care venise noaptea la Domnul Hristos, plîngînd deasupra mormîntului Sfîntului Ştefan, s-a mutat; şi tot acolo aproape de mormîntul mucenicului a fost îngropat de Gamaliel.

După aceasta şi Gamaliel, primind Sfîntul Botez împreună cu fiul său, Aviv, şi vieţuind cîtăva vreme cu bună plăcere în dreapta credinţă creştinească, s-a sfîrşit. Deci, în aceeaşi peşteră, lîngă mormîntul lui Ştefan şi a lui Nicodim, i-au îngropat pe amîndoi. Trecînd mulţi ani şi pierind chinuitorii care mult au prigonit Biserica lui Hristos, a sosit împărăţia creştinească, prin luminarea marelui Constantin; şi, făcîndu-se alinare Bisericii şi dreapta credinţă strălucind pretutindenea, s-au aflat prin dumnezeiască descoperire cinstitele moaşte ale Sfîntului Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi, lîngă dînsul, moaştele bărbaţilor celor de Dumnezeu plăcuţi, ale lui Nicodim, Gamaliel şi Aviv. Deci, le-au aflat pe ele preotul satului acela, cu numele Luchian, după o arătare ce i s-a făcut lui în acest chip:

În noaptea unei vineri, în ceasul al treilea, odihnindu-se el, i s-a arătat în vedenia visului un bărbat bătrîn, înalt la stat, bineîncuviinţat şi cu cărunteţile înfrumuseţat, avînd barbă lungă, îmbrăcat cu o haină albă, care era împestriţată cu picături în chipul aurului, închipuind asemănări de cruci prin sine, iar în mîna sa avea un toiag de aur, cu care îmboldind în coaste pe preot, l-a strigat de trei ori, chemîndu-l pe nume: "Luchiane, Luchiane, Luchiane", şi a început a grăi: "Mergi în peştera Ierusalimului şi întreabă pe Sfîntul Ioan arhiepiscopul, pînă cînd vom sta închişi şi nu ne deschide nouă? Căci în vremea arhieriei lui ni se cade nouă să fim arătaţi! Deci, deschide mormîntul nostru, nezăbovind, unde, din nebăgare de seamă, zac moaştele noastre; pe de o parte, umplîndu-se de ploi, iar pe de alta, fiind călcate de picioarele celor necredincioşi! Deci, nu mă îngrijesc atîta de mine, pe cît de acei sfinţi vrednici de mare cinste, care zac împreună cu mine. Deschide-le pe acelea, ca să deschidă Dumnezeu lumii uşile milostivirii Sale, fiindcă este cuprinsă de multe primejdii!"

Preotul Luchian, înspăimîntîndu-se, a întrebat pe bărbatul ce i se arătase lui, zicîndu-i: "Cine eşti tu şi cine sînt cei ce zici că sînt cu tine?" Iar acela a răspuns: "Eu sînt Gamaliel, învăţătorul lui Pavel, apostolul lui Hristos, şi Ştefan arhidiaconul se odihneşte împreună cu mine, cel ucis cu pietre de evrei şi de arhiereii Ierusalimului, pentru credinţa lui în Hristos. El fiind aruncat spre mîncarea cîinilor, a fiarelor şi a păsărilor, l-am luat noaptea şi, aducîndu-l în acest sat al meu, l-am pus în peştera mea în mormîntul gătit mie, vrînd să am parte cu dînsul întru învierea şi în darul lui Dumnezeu. În alt mormînt, în aceeaşi peşteră, este pus Nicodim, cel ce de Domnul Hristos singur s-a învăţat sfînta credinţă şi a primit Sfîntul Botez - după înălţarea Domnului -, de la apostoli. De al cărui botez şi de credinţa sa cea întru Hristos aflînd evreii, s-au umplut de mînie şi voiau să-l ucidă pe dînsul, ca şi pe Ştefan, însă n-au făcut aceasta pentru cinstea mea, fiindcă îmi era rudenie; ci au luat de la dînsul dregătoria, iar averea lui au adăugat-o la averile bisericeşti. Deci, blestemîndu-l, l-au izgonit din cetate cu multe ocări şi cu necinste, iar eu l-am primit pe dînsul în satul meu şi l-am hrănit pînă la sfîrşitul lui.

Murind el, l-am îngropat aproape de moaştele întîiului Mucenic Ştefan. Acolo am îngropat în al treilea mormînt şi pe Aviv, prea iubitul meu fiu care, împreună cu mine, a primit sfîntul Botez de la apostolii lui Hristos, cînd era în vîrstă de douăzeci de ani. El murind înainte de mine, l-am îngropat în mormîntul al treilea săpat în peretele peşterii, cu care împreună am pus să fie aşezat şi trupul meu cînd voi fi murit". Preotul iarăşi l-a întrebat, zicîndu-i: "Unde vă vom căuta pe voi?" Gamaliel a răspuns: "Caută-ne înaintea satului spre partea de miazăzi, la ţarina care se numeşte de la Gravi, adică ţarina bărbaţilor lui Dumnezeu".

Zicînd aceasta, s-a făcut nevăzut, iar preotul, deşteptîndu-se, a lăudat pe Dumnezeu şi s-a rugat, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, de este de la Tine arătarea aceasta, iar nu o înşelăciune, porunceşte, ca şi a doua oară şi a treia oară să mi se facă aceeaşi arătare!" Luchian a început a posti cu mîncare uscată pînă la altă vineri, petrecînd în rugăciune şi nespunînd cuiva de vedenia aceea.

În noaptea celeilalte vineri, în ceasul al treilea, Gamaliel iarăşi s-a arătat lui Luchian preotul în acelaşi chip ca întîia oară, şi i-a zis: "Pentru ce n-ai luat seamă ca să mergi şi să spui Sfîntului Ioan arhiepiscopul, precum ţi-am zis?" Preotul i-a răspuns: "Iartă-mă, Domnul meu, că m-am temut să merg îndată după cea dintîi vedenie şi să-i spun, ca să nu mă aflu mincinos; ci m-am rugat Domnului să te trimită a doua oară şi a treia oară la mine, ca să mă pot încredinţa despre acest adevăr". Iar el, făcîndu-i cu mîna, i-a zis: "Pace ţie, preote, odihneşte-te!" Şi se vedea ca şi cum ieşea văpăi din ochii preotului. Apoi iarăşi, întorcîndu-se către dînsul, i-a zis: "Luchiane, de vreme ce te gîndeşti cum vei afla şi vei cunoaşte moaştele fiecăruia din noi, caută, vezi şi cunoaşte cele ce se vor arăta ţie!"

Zicînd aceasta, cel ce se arătase a adus preotului patru coşniţe: trei de aur, iar a patra de argint. Drept aceea, una dintre acele coşniţe de aur era plină de flori roşii, a doua şi a treia din cele de aur erau pline de flori albe, iar a patra coşniţă, cea de argint, era plină de şofran galben binemirositor. Coşniţa cea dintîi de aur, cu florile cele roşii, a pus-o de-a dreapta preotului, spre răsărit, pe cea de-a doua, cu florile cele albe, a pus-o în partea dinspre miazăzi, iar pe a treia şi pe a patra, le-a pus împreună în partea dinspre apus, în dreptul celei dintîi ce era spre răsărit. Preotul a întrebat pe cel ce-i arăta lui acelea, zicîndu-i: "Ce sînt acestea, domnul meu?" El i-a răspuns: "Acestea sînt mormintele noastre, în care ne odihnim noi. Coşniţa cea de aur cu flori roşii dinspre răsărit este mormîntul Sfîntului Ştefan, care s-a roşit cu sîngele mucenicesc pentru Hristos. Cealaltă coşniţă de aur, cu florile cele albe, care stă spre miazăzi, este mormîntul Sfîntului Nicodim. A treia coşniţă, asemenea cu flori albe, care stă spre apus, este mormîntul meu. Iar a patra coşniţă, cea de argint, cu şofranul cel binemirositor, care stă împreună cu a mea, este mormîntul fiului meu, Aviv, care a fost curat din pîntecele maicii sale, cu trupul şi cu sufletul, şi s-a sfîrşit în feciorie fără de prihană".

Gamaliel, zicînd acestea, s-a făcut nevăzut împreună cu coşniţele. Preotul, după acea vedenie, a mulţumit lui Dumnezeu şi se silea la rugăciune şi la postire pînă în vinerea a treia, aşteptînd ca şi a treia oară să se învrednicească de acea arătare. În noaptea vinerii a treia, Gamaliel, acelaşi bărbat cinstit şi cu sfînta podoabă, a stat înaintea preotului în vedenie, zicîndu-i cu îngrozire: "Pentru ce nu ai luat seamă pînă acum, adică să mergi la arhiepiscop şi să-i vesteşti lui cele arătate şi cele zise ţie? Oare nu vezi cîtă secetă şi mîhnire este în cele de sub cer? Dar tu nu te îngrijeşti! Oare nu sînt în pustietăţi bărbaţi sfinţi mai buni şi mai vrednici de această descoperire decît tine? Iar noi, trecîndu-i pe aceia, am voit să fim arătaţi prin tine; deci, sculîndu-te, mergi şi spune arhiepiscopului ca să deschidă locul în care ne odihnim şi să facă o rugăciune, ca Domnul, cu rugăciunile noastre, să fie milostiv spre poporul Său".

Deci, sculîndu-se preotul şi mulţumind Domnului, a mers cu sîrguinţă la Ierusalim şi i-a spus sfîntului arhiepiscop Ioan acea vedenie de trei ori. Arhiepiscopul, plîngînd de bucurie a zis: "Binecuvîntat este Dumnezeu, iubitorul de oameni, Care voieşte să ne arate nouă mila Sa, prin descoperirea sfinţilor Săi, pe care, de ne vom învrednici a-i afla, apoi mi se cade mie să aduc aici în cetate moaştele Sfîntului Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, care s-a nevoit împotriva iudeilor şi a văzut cerurile deschise şi pe Hristos stînd în slava Sa. Iar tu, fiule - a zis către preot -, du-te la ţarina aceea, caută locul unde zac sfinţii, sapă pînă dai de mormintele lor, şi vesteşte-mă cînd îi vei găsi pe ei!"

Preotul, întorcîndu-se de la cetate în satul său, a chemat nişte bărbaţi cucernici, şi a mers cu dînşii la ţarina ce se numea "de la Gavri". În mijlocul acelei ţarine era o movilă. Deci, socotind că acolo se odihnesc moaştele sfinţilor, a voit să sape, dar mai întîi a făcut rugăciune de toată noaptea pe acea movilă. Într-acea noapte s-a arătat Sfîntul Gamaliel unui monah ce locuia acolo pe aproape, cu numele Nughetie, zicîndu-i: "Du-te şi spune preotului Luchian să nu se ostenească săpînd acea movilă, căci noi nu zăcem acolo, ci să ne caute lîngă valea din partea dinspre miazăzi, că acolo sîntem îngropaţi. Sub acea movilă ne-a pus cînd ne aducea la îngropare şi se făcea acolo deasupra noastră plîngere, după obiceiul cel vechi. De aceea s-a făcut acea movilă, întru mărturia plînsului ce s-a făcut pentru noi. Deci, monahul acela, sculîndu-se, s-a dus şi a găsit pe preotul Luchian cu mulţi oameni, săpînd la acea movilă şi i-a spus lui ceea ce a văzut şi a auzit. Atunci preotul a preamărit pe Dumnezeu, că a arătat şi pe un alt martor al descoperirii.

Mergînd spre vale, au găsit lîngă ea o piatră, pe care era scris cu slove evreieşti "Heliil", care se tîlcuieşte "Robii lui Dumnezeu". Deci, săpînd piatra aceea şi luînd-o de acolo, au găsit o intrare strîmtă în peşteră. Intrînd în ea cu lumînare, au văzut în pereţi săpate mormintele şi într-însele moaştele sfinţilor. Intrarea în peşteră era dinspre miazăzi şi în dreapta spre răsărit era mormîntul Sfîntului Arhidiacon Ştefan; în dreptul intrării dinspre miazănoapte era mormîntul Sfîntului Nicodim, iar în partea dinspre apus, în dreptul Sfîntului Ştefan, se odihnea Sfîntul Gamaliel cu fiul său, precum mai înainte se făcuse arătare preo-tului în vedenie prin coşniţe. Atunci îndată preotul a spus lui Ioan, arhiepiscopul Ierusalimului, despre aflarea sfinţilor.

Arhiepiscopul luînd pe cei doi episcopi care se întîmplaseră acolo, pe Elefterie al Sevastiei şi pe un alt Elefterie al Ierihonului, a mers cu sîrguinţă la locul acela unde erau moaştele sfinţilor şi, săpînd intrarea peşterii largă, au intrat înăuntru. Dar cînd au deschis mormîntul Sfîntului Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, îndată s-a cutremurat pămîntul şi s-a auzit de cei vrednici glasul îngerilor care cîntau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace... Şi atît de bună mireasmă mirositoare a ieşit din moaştele sfîntului, încît nimeni din oameni nu a mirosit cîndva mai înainte. Tuturor li se părea că stau ca în rai, umplîndu-se văzduhul de acea bună mireasmă, încît pînă la zece stadii se simţea mirosul acela. Împreună cu arhiepiscopul venise de la Ierusalim şi din satele de primprejur mult popor, între care erau şi mulţi cuprinşi de felurite boli; unii orbi, alţii şchiopi, alţii pătimeau cu neputinţe dinlăuntru, alţii erau munciţi de diavoli, iar alţii pătimeau diferite boli. Deci, în acel ceas toţi au primit tămăduiri, iar numărul celor care se tămăduiseră era şaptezeci şi trei. Luînd moaştele acestor patru sfinţi, le-au scos cu cîntări de psalmi pe movilă, iar poporul le săruta cu cucernicie. După aceasta, arhiepiscopul a zidit degrabă pe locul acela o biserică în numele sfinţilor celor aflaţi, şi a pus într-însa pe Nicodim, pe Gamaliel şi pe Aviv, iar moaştele Sfîntului Arhidiacon Ştefan le-au dus cu cinste în Ierusalim şi le-au pus în biserica din Sfîntul Sion.

În aceeaşi vreme, un oarecare bărbat din suita împărătească, cu numele Alexandru, împreună cu femeia sa, Iuliana, au plecat de la Constantinopol la Ierusalim spre închinarea la Sfintele Locuri. Văzînd ei minunile Sfîntului Întîiului Mucenic Ştefan, au zidit în cetate o biserică de piatră în numele lui şi au rugat foarte mult pe arhiereu să mute moaştele Sfîntului Ştefan în biserica cea nou zidită. Arhiereul, fiind silit de rugămintea cea cu dinadinsul a femeii, a făcut ceea ce cerea. Dar, după cîtva timp, Alexandru s-a îmbolnăvit de moarte în Ierusalim şi a poruncit femeii sale cu jurămînt, să-i facă o raclă asemenea cu racla întîiului mucenic şi în ea să-l pună pe el lîngă moaştele Sfîntului Ştefan. Aceasta poruncindu-i, a murit.

Femeia, făcînd după porunca bărbatului său o raclă asemenea cu racla sfîntului, a pus în ea cu slăvită îngropare trupul bărbatului ei lîngă racla sfîntului. Ea a stat în Ierusalim lîngă biserica aceea, nevrînd să se despartă de bărbatul său, măcar că el murise, deoarece credea că el este viu întru Domnul. Dar, de vreme ce Iuliana, soţia lui Alexandru, era tînără, frumoasă şi bogată, mulţi din cei de neam bun o sileau să o ia în a doua nuntă; însă ea, fiind înţeleaptă, nicidecum nu voia să se însoţească după alt bărbat, păzind neschimbată credinţa însoţirii cu bărbatul cel dintîi, cu care aştepta să aibă parte la înviere în rînduiala drepţilor.

Însă, cînd un oarecare din puternicii stăpînitori o supăra pe ea foarte mult, vrînd să o ia de soţie, dînsa, ca să scape de el, s-a gîndit să ia trupul bărbatului său şi să se întoarcă la Constantinopol în patria sa, mai cu seamă că trecuseră opt ani de la moartea lui. Deci, a rugat pe arhiepiscopul Ierusalimului să n-o oprească să ia trupul bărbatului său, dar el n-a voit. Atunci ea a scris degrabă o scrisoare tatălui său, care trăia în Constantinopol, rugîndu-l să mijlocească pe lîngă împăratul Constantin cel Mare, care împărăţea pe atunci, ca să poată fără de oprire să ia din Ierusalim trupul bărbatului său şi să vină la Constantinopol. Astfel că nu după lungă vreme a venit poruncă de la împărat, după cum o cerea ea şi a arătat-o arhiepiscopului.

Arhiepiscopul, văzînd scrisoarea împărătească, nimic nu mai putea să răspundă împotrivă şi o binecuvîntă să fie după dorinţa ei. Atunci Iuliana, cu binecuvîntare descoperind pămîntul în care erau amîndouă raclele, a Sfîntului Mucenic Ştefan şi a bărbatului ei, Alexandru, a luat din greşeală racla cu moaştele sfîntului, în loc de aceea a bărbatului, voind Dumnezeu aşa, şi Întîiul Mucenic astfel dorind. Deci, punînd-o în carul tras de catîri, a plecat în cale. Cînd a pornit din Ierusalim era seară şi în aceeaşi noapte, deasupra moaştelor pe care le duceau, s-a auzit din văzduh glasul îngerilor care cîntau doxologia şi o bună mireasmă ieşea din raclă ca din nişte mir mult vărsat şi se auzeau de departe şi glasuri diavoleşti, strigînd: "Amar nouă, că Ştefan trece şi ne bate pe noi!" Slugile Iulianei, auzind unele ca acestea, s-au cutremurat şi au zis către dînsa: "Ce este aceasta, doamnă, că se aud felurite glasuri, care spun de numele lui Ştefan? Oare nu cumva ducem noi racla Întîiului Mucenic în loc de aceea a domnului nostru Alexandru?" Iar ea, lăcrimînd, cu bucurie a zis: "Tăceţi, fiilor, că aşa este, precum a voit Dumnezeu şi precum a dorit sfîntul, robul Său".

Ajungînd la Ascalon, cetate lîngă mare, au aflat o corabie mergînd spre Constantinopol. Dînd plată cîrmaciului, au stat în corabie cu moaştele sfîntului, şi astfel au pornit în cale. Dar cînd erau ei în mijlocul mării, s-a ridicat o furtună mare, încît şi corabia se acoperea cu valuri, iar cei din corabie se temeau de învăluirea cea cumplită. Dar iată că li s-au arătat lor în vederea ochilor Sfîntul Întîiul Mucenic Ştefan, şi le-a zis: "Eu sînt cu voi, nu vă temeţi!" Aceasta zicînd-o, s-a făcut nevăzut. Deci, îndată marea s-a schimbat într-o alinare, şi au mers de acolo fără de primejdie, iar noaptea se arăta lumină deasupra moaştelor sfîntului şi multă bună mireasmă ieşea din sicriu şi cîntări îngereşti se auzeau în văzduh.

Sosind la Calcedon, au rămas acolo cinci zile şi au făcut înştiinţare cetăţenilor despre moaştele Sfîntului Ştefan. Deci, mulţi veneau la corabie, unde aduceau pe neputincioşii lor, şi toţi cîţi erau bolnavi au cîştigat tămăduire prin vederea întîiului mucenic; iar diavolii s-au izgonit din oameni şi, fugind, strigau: "Ştefan cel ucis de evrei cu pietre a venit şi ne munceşte pe noi cumplit şi de pretutindeni ne izgoneşte şi de pe pămînt şi de pe mare".

După aceasta, corabia, plecînd de la Calcedon şi mergînd cu bine, a ajuns la Constantinopol. Dreptcredincioasa femeie Iuliana, s-a dus la tatăl său şi a spus amănunţit toate despre moaştele Sfîntului Arhidiacon Ştefan. Atunci, tatăl său împreună cu dînsa, s-au dus şi au spus împăratului şi patriarhului acestea şi s-au umplut de mare bucurie. Deci, patriarhul, clerul şi tot poporul au mers la malul mării, întru întîmpinarea moaştelor Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, şi, scoţînd din corabie racla cu moaştele sfîntului, au pus-o în carul împărătesc şi au petrecut-o cu cinste şi cu cîntări de psalmi. Apoi au dus carul în palatele împărăteşti, pentru că aşa poruncise împăratul.

Multele minuni ce s-au făcut în acea vreme de la sfintele moaşte, nu este cu putinţă a le spune. Toţi, cîţi erau cuprinşi de orice neputinţe şi de boli, primeau tămăduiri. Petrecîndu-le ei cu acest fel de cinste, au ajuns la locul care se numea "Băile lui Constantin". Acolo, catîrii, care trăgeau carul împărătesc în care erau moaştele, au stat, iar slugile îi băteau, silindu-i să meargă, dar ei nu puteau să mişte paşii din loc nicidecum. Atunci un catîr, prin dumnezeiasca poruncă, luînd glas omenesc, a grăit astfel: "Pentru ce ne bateţi în zadar, că în acest loc a voit Întîiul Sfînt Mucenic Ştefan să i se pună moaştele?"

Toţi, auzind un glas ca acesta, s-au mirat foarte mult şi s-au înspăimîntat; deci, au preamărit pe Dumnezeu cu glasuri de cîntări. Împăratul a poruncit ca îndată să se zidească o biserică de piatră în acel loc; deci, în scurtă vreme s-a zidit o biserică foarte frumoasă în numele Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi a pus în ea cinstitele lui moaşte întru slava şi lauda Domnului Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi Sfîntul Duh, Căruia şi de la noi păcătoşii să-I fie cinste şi slavă, închinăciune şi mulţumire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna august

Cuvinte cheie: Sfantul Stefan

Cautare: