Aducerea Cinstitului Vesmant al Domnului nostru Iisus Hristos, din Persia la Moscova

Aducerea Cinstitului Veşmînt al Domnului nostru Iisus Hristos, din Persia la Moscova
(10 iulie)

În zilele binecredinciosului domn Mihail Teodorovici, marele împărat al Rusiei, şi pe vremea preasfinţitului patriarh Filaret, tatăl împăratului după trup şi duh, împărăţea în Persia, Abasşah. Acest împărat, avînd dragoste spre binecredinciosul împărat Mihail, trimitea adeseori la dînsul pe solii săi cu daruri. Asemenea şi împăratul Rusiei trimitea înapoi pe solii săi cu daruri. În anul 7133 de la zidirea lumii, iar de la naşterea lui Hristos 1625, în luna Martie, a venit în Moscova la împăratul Mihail, un sol trimis de împăratul Persiei Abasşah cu numele Urusamvec, care a adus o scrisoare şi multe daruri. Afară de aceasta, a mai adus de la împăratul său, pentru preasfinţitul patriarh Filaret, o scrisoare şi un dar fără de preţ, anume veşmîntul Domnului nostru Iisus Hristos. Acest dar mare şi sfînt, era pus într-un sicriaş de aur, împodobit cu pietre scumpe.

Împăratul Persiei spunea în scrisoare că, biruind cu oastea şi robind ţara ivirilor, a găsit acel veşmînt al lui Hristos, băgat într-o cruce, între veşmintele mitropoliei şi, luîndu-l, l-a trimis în dar preasfinţiei sale, Patriarhului Filaret al Moscovei. În aceeaşi scrisoare, împăratul Persiei preamăreşte numele cel mare al Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, zicînd: "Dacă cineva nu cinsteşte cu cuviinţă dumnezeiască, ca pe un Dumnezeu pe acest veşmînt, acela să fie ars cu foc fără de milă; iar acela care va aprinde focul asupra unui hulitor de Dumnezeu ca acesta, acela este vrednic de cinste şi de mărire".

Preasfinţitul Patriarh Filaret, primind cu bucurie acest mare dar, care era mai mare decît toate celelalte daruri pămînteşti, a chemat pe nişte greci bătrîni învăţaţi, care se întîmplaseră în acea vreme în cetatea Moscova, unii fiind din Ierusalim, iar alţii din alte părţi greceşti. Între ei era un oarecare Nectarie, căruia i s-a dat Arhiepiscopia Vologod şi a marelui Perecom, cum şi Ioanichie, care, înainte cu puţină vreme, venise în Moscova cu Preasfinţitul Teodor, Patriarhul Ierusalimului. Preasfinţitul patriarh Filaret, a întrebat pe acei greci, dacă ştiu ceva despre veşmîntul Domnului şi ce se aude de dînsul prin părţile greceşti. Atunci fiecare dintr-înşii a spus ceea ce li se întîmplase să audă.

Arhiepiscopul Nectarie a spus: "Pe cînd eram arhidiacon la Preasfinţitul Patriarh al Constantinopolului, am fost trimis de dînsul în ţara ivirilor, pentru o trebuinţă oarecare. Acolo s-a întîmplat de m-am dus la biserica ce se numea Ileta şi am văzut într-însa la strana dreaptă şi lîngă întîiul stîlp, lumînări multe aprinse. Deci, am întrebat preoţii care erau acolo: "Ce este aceasta?" Ei mi-au răspuns: "Aici este pus veşmîntul Domnului Hristos, pe care l-a adus de demult un ostaş al ţării noastre, care fusese în Ierusalim pe vremea răstignirii Domnului şi se fac multe minuni de către acest veşmînt al lui Hristos".

Alţi greci spuneau preasfinţitului patriarh că, în Palestina şi în celelalte părţi greceşti, se aude povestindu-se de cei dreptcredincioşi, că veşmîntul Domnului se află la ivireni. Pentru că, pe vremea răstignirii Domnului, a fost un ostaş oarecare din părţile Ivirului, care a luat veşmîntul Domnului şi l-a dus în Iviria, ţara sa. El l-a dat ca dar mare surorii sale după trup şi a spus tuturor cele ce s-au făcut în Ierusalim pentru Iisus Hristos. Fecioara aceea, sora sa, auzind cele povestite a iubit acel veşmînt al Domnului şi-l păzea cu cinste. După puţină vreme, sosind sfîrşitul vieţii ei, cînd era aproape să moară, a poruncit ca în locul rînduielilor de îngropare, să-i înfăşoare trupul în acel veşmînt al Domnului. Aşa s-a şi făcut. Apoi, după cîtăva vreme, a crescut deasupra mormîntului acelei fecioare, un copac mare şi foarte frumos.

Pe vremea marelui Constantin, împăratul grecilor şi al romanilor, cînd ţara Iviriei a primit Sfîntul Botez, atunci din copacul acela a curs mir cu miros plăcut şi tămăduitor. Cu acel mir se ungeau cei cuprinşi de diferite neputinţe şi boli şi se tămăduiau. Dreptcredincioşii împăraţi ai ivirilor, văzînd acele minuni preaslăvite care se făceau, au zidit deasupra acelui copac o biserică vestită, rînduind şi un episcop. Trecînd mulţi ani, cu voinţa lui Dumnezeu, ţara Iviriei a căzut sub stăpînirea perşilor. Atunci ei au pustiit şi biserica aceea, în care era copacul izvorîtor de mir. Apoi, deşi ţara Iviriei s-a liberat de sub jugul perşilor, copacul acela n-a mai fost acolo, nici mir tămăduitor nu mai curgea din locul acela, ci numai locul era însemnat cu un stîlp. Cît despre veşmîntul Domnului se spune că este tot în ţara Iviriei. Deci, mulţi socotesc că, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el s-a luat de către credincioşi din mormîntul acela, spre paza sfinţeniei, în vremea robiei. Dar cum s-a găsit în mitropolie nu se ştie nicidecum de aceasta.

Preasfinţitul Patriarh Filaret, auzind aceste înştiinţări despre veşmîntul Domnului, s-a sfătuit cu preasfinţiţii arhierei ai Rusiei. Atunci era vremea Marelui Post al Paştilor şi a poruncit să se facă cu dinadinsul post şi rugăciune. Deci, în Duminica închinării Sfintei Cruci, făcînd rugăciuni de toată noaptea, a poruncit ca pe acel mîntuitor veşmînt al lui Hristos, Dumnezeul nostru, să-l pună pe cei neputincioşi, precum mai demult dreptcredincioasa împărăteasă Elena, a pus crucea lui Iisus Hristos pe un mormînt pentru încredinţare şi precum s-a cunoscut acolo Crucea lui Hristos din puterea cu care a înviat mortul, tot aşa s-a făcut şi aici încredinţare despre veşmîntul Domnului. Fiindcă cei ce pătimeau de diferite neputinţe, aceia, prin punerea veşmîntului Domnului Hristos, primeau grabnică însănătoşire.

Binecredinciosul împărat şi preasfinţitul patriarh, primind acest mare dar, s-au umplut de mare bucurie şi a poruncit ca în biserica cea mare a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să aleagă în partea dinspre apus într-un unghi drept, un loc cinstit şi împodobit, acolo unde era chipul Mîntuitorului şi Purtătorului de viaţă Hristos. Acolo a pus veşmîntul Lui, care şi acum se poate vedea de toţi. El este cinstit cu vrednicie şi cu cucernicie de cei ce vin şi i se închină şi de la care şi astăzi se dau tămăduiri bolnavilor celor ce se duc cu credinţă. Ei au mai aşezat prăznuirea punerii veşmîntului Domnului în 10 zile ale lunii iulie, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit în veci împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cautare: