Trebuincios este să facem binele, dar să nu gândim că-l facem pe acesta îndeosebi cu puterile noastre. Întotdeauna vom găsi lipsuri şi nedesăvârşire în ceea ce lucrăm. Trebuie să învăţăm din experienţă că şi după o lucrare anevoioasă şi cu lepădare de sine putem să ne lipsim de plată, dacă ne-o atribuim nouă, şi nu numai atât, ci ne şi alegem cu o mulţime de patimi. Sfinţii Părinţi, în toată viaţa lor cea bineplăcută lui Dumnezeu, se socoteau pe sine mai prejos decât ceilalţi şi decât toată făptura, pentru că, din iscusinţă, şi-au cunoscut neputinţa şi, smerindu-se, au primit din belşug ajutorul lui Dumnezeu în lucrarea lor. Iar ţie, după ce ţi-ai pus nădejdea în tăierea voii tale, ţi s-a părut că te îndrepţi către virtute şi aşa faci de fiecare dată, crescând în sine fariseul lăuntric, ceea ce poate duce până la înşelare.
(Sfântul Macarie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 140)
Categoria: Articole
Cautare:
Ai nevoie de sfat!
Vizualizari: 691
Id: 21428
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.