Alcatuire despre rugaciunea mintii

Fiindcă a ajuns la auzul meu, care sunt cel mai de pe urmă, precum că unii din cinul monahal îndrăznesc să hulească dumnezeiasca, pururea pomenita şi de Dumnezeu lucrătoarea rugăciune a lui Iisus, care se săvârşeşte sfinţit cu mintea în inimă, întemeiaţi fiind pe nisipul părerilor de sine, fară nici o mărturie, într-o asemenea boală de limbă a lor, la care, mă încumet a zice, vrăjmaşul îi înarmează, de parcă cu unealta sa - limbile lor - ar putea prihăni această prea neprihănită şi dumnezeiască lucrare, şi, prin orbirea minţii lor, ar putea întuneca acest soare al minţii. De aceea, i-am căinat pe ei pentru o asemenea cugetare rea, pentru că rătăcesc din pântece şi vorbesc minciuni, şi temându-mă ca nu cumva unii dintre cei neîntăriţi în socotinţă, auzind aceste cuvinte născocite ale lor, să cadă asemenea acelora în groapa defăimărilor şi să păcătuiască de moarte înaintea lui Dumnezeu, hulind învăţătura multor purtători de Dumnezeu Părinţi ai noştri, care mărturisesc şi povăţuiesc pentru această dumnezeiască rugăciune. Iar pe lângă acestea, nu mai răbdam mai mult să aud vorbe de ocară asupra acestei prea neprihănite lucrări. Dar încă şi convins fiind de rugăminţile râvnitorilor acestei de suflet mântuitoare lucrări, spre împotrivire mincinoasei mai sus zisei cugetări a celor cu mintea deşartă şi spre întărirea de Dumnezeu alesei turme, adunată în numele lui Hristos în mănăstirea noastră de fraţi, m-am gândit (deşi întrece neputincioasa mea minte şi putere), chemând întru ajutor pe prea dulcele meu Iisus, fără de Care nimeni nu poate săvârşi nimic, să scriu din învăţăturile Sfinţilor Părinţi o anumită alcătuire mică despre dumnezeiasca rugăciune a minţii, spre o mai întărită, neclintită şi neîndoită înştiinţare despre aceasta.

Astfel, cel ce sunt praf şi pulbere, plecând genunchii minţii mele în inimă înaintea dumnezeieştii măreţii a slavei Tale de nepătruns, Te rog, preadulcele meu Iisus, Unule născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, strălucirea slavei şi chipul în ipostas al Tatălui, Care ai luminat pe cel orb născut, luminează-mi întunecata mea minte şi cugetul, şi de la Tine dă har ticălosului meu suflet, ca să fie această osteneală a mea întm slava preasfântului Tău nume şi întru folosul celor ce doresc prin lucrarea sfintei rugăciuni a minţii să se alipească cu mintea de Tine, Dumnezeul nostru, şi pe Tine, mărgăritar nepreţuit, în inimile şi sufletele lor să Te poarte; şi întru îndreptarea celor ce din cea mai de pe urmă neştiinţă a lor s-au încumetat să hulească această dumnezeiască lucrare.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești volumul 2, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 164-165)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: