www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Alcatuirea trupului obstesc al Bisericii

Alcatuirea trupului obstesc al Bisericii

Munca preotului este la fel cu munca unui om care ar încerca să conducă și să îmblânzească o fiară cu multe feţe şi cu multe chipuri, alcătuită din multe fiare, şi mai mari și mai mici, și mai domestice, și mai sălbatice.

Negreşit grea i-ar fi munca acestui om şi nu mică lupta ca să stăpânească un animal cu o fire atât de neobişnuită și atât de ciudată, de vreme ce fiarele care intră în alcătuirea acestui animal nu preferă toate nici aceleaşi glasuri, nici aceeaşi hrană, nici aceleaşi mângâieri, nici aceleaşi fluierături, nici acelaşi fel de tratament, ci unora le place sau le displace una, altora alta, după firea şi deprinderea fiecăreia.

Ce ar trebui să facă purtătorul de grijă al unui astfel de animal? Ce altceva decât ca ştiinţa cu ajutorul căreia conduce acest animal să fie multiplă şi variată! Ce altceva decât să dea fiecăreia din fiare îngrijirea potrivită cu firea ei, să o conducă bine şi să o păstreze sănătoasă! Tot aşa şi trupul acesta obştesc al Bisericii este alcătuit din oameni cu multe şi variate feluri de purtare şi de gândire, întocmai ca animalul alcătuit din mai multe animale deosebite ca fire între ele.

De aceea preotul trebuie neapărat să fie simplu şi unitar, potrivit cu spiritul de dreptate pe care trebuie să-l aibă în toate, dar şi multiform şi variat, potrivit cu firea deosebită a fiecărui credincios, iar în cuvânt destoinic şi folositor tuturora.

(Sfântul Grigore din Nazianz, Despre Preoție, traducere de Dumitru Fecioru, Editura Sophia, 2004, pp. 243-244)

Categoria: Articole

Cautare:

Alcatuirea trupului obstesc al Bisericii

Vizualizari: 689

Id: 21787

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.