Alte randuieli si povatuiri

7. Alte randuieli si povatuiri

- Pentru cei ce au raposat fara lumanare (adica nu li s-a putut aprinde si pune in mana o lumanare cand si-au dat sufletul), in preziua Sfintelor Pasti se da la altar o lumanare mare (numita faclie), adesea impodobita cu o panza alba, ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Pasti pana la Inaltare, la ceremoniile din sfantul locas. Unii crestini practica aceasta randuiala in fiecare an, pana la pomenirea de sapte ani.

- Lumanarile folosite la slujbele de inmormantare, si de pomenire a mortilor, sunt o jertfa, si ca orice ofranda adusa lui Dumnezeu, trebuie sa fie curata. De aceea, crestinii trebuie sa evite procurarea si folosirea lumanarilor din comertul de stat ori de la persoane particulare, intrucat in majoritatea covarsitoare a cazurilor fabricarea lor se face fara a respecta procesul tehnologic conservat de Biserica, folosindu-se deseuri petrolifere si diversi inlocuitori care prin ardere provoaca fum innecacios si toxic. In acelasi timp, multi din cei ce fabrica in clandestinitate lumanarile sunt necredinciosi si lucreaza in conditii de neglijenta si insalubritate. De aceea, amintind si faptul ca fabricarea lumanarilor de cult este monopol bisericesc, credinciosii au indatorirea sa foloseasca numai lumanari de la pangarele parohiale, intrucat sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu si in conditii care le confera calitatea de dar potrivit pentru jertfa.

- Pentru pruncii morti, la varsta de sapte ani, pentru doaconi si preoti de mir, precum si pentru arhierei si calugari, slujba inmormantarii este diferita.

- Pentru toti decedatii care se inmormanteaza in Saptamana Luminata (intre Sfintele Pasti si Duminica Tomei), slujba inmormantarii se face dupa o randuiala speciala.

- Celor care urmeaza a fi incinerati (adica li se ard trupurile in crematoriu) nu li se savarsesc nici slujba inmormantarii si nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morti, randuite de Biserica.

- Celor care s-au sinucis cu buna stiinta si in integritatea facultatilor mintale nu li se savarseste nici o slujba si sunt ingropati la marginea cimitirului, intr-u loc anume destinat.

- Pentru sinucigasii iesiti din minti se savarseste slujba inmormantarii pe marginea gropii, dupa un ritual redus. Nu se trage clopotul si nu se tin cuvantari.

- Crucea de la mormant care se “ridica”, de reguila dupa pomenirea de 40 de zile ori la un an de la moarte, inlociund pe cea de lemn, se sfinteste la cimitir de catre preot printr-o slujba speciala. Pentru aceasta se vor pregati la mormant un vas cu apa curata, busuioc, lumanari, tamaie, o coliva si putin vin. Unii credinciosi acopera crucea cu o panza alba, inainte de a se stropi de catre preot cu agheasma, panza aceea fiind data apoi de pomana. Obiceiul este profan si se practica la dezvelirea unor monumente, sculpturi ori placi comemorative. Asadar, prezenta panzei nu este absolut necesara.

- Mormintele trebuie ingrijite de rudele decedatului in permanenta (nu numai la anumite zile de pomenire a mortilor). In legatura cu aceasta, sa luam aminte ca unii crestini se silesc a face din morminte adevarate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani multi pentru marmura, pentru feronerie si grilaje de lux, dar se iuta milostenia care trebuie sa fie grija de capatai pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara lanturilor nichelate, incorsetati in adevarate cutii de beton si mozaic. De multe ori, langa aceste morminte se aliniaza altele pline de balari si de negrija noastra. Crestineste este ca si mormintele vecine, chir daca nu apartin familiei, sa ne preocupe, curatindu-le de buruieni fiindca responsabili lor directi au uitat de cei morti sau le neglijaza cu vinovatie.

- Timp de patruzeci de zile, dupa traditie, arde la piciorul crucii candela si mormantul se tamaiaza (de una din rude ori de o presoana desemnata in acest scop).

- La pomenirea de sapte ani, nu se dezgropa osemintele, dupa cum se practica pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna celor raposati nu trebuie deranjata, cu atat mai mult, cu cat preotul, la inmormantare, a insemnat groapa zicand: “se pecetruieste mormantul acesta pana la a doua venire a Domnului”.

Pentru alte datini, obiceiuri, traditii si practici locale (in masura in care Biserica le accepta), terbuie sa se ia legatura cu preotul de enorie, asa cum am mai spus.

Suntem datori insa, ca niste buni crestini, sa facem precum ne-a invatat Biserica noastra ortodoxa, indepartand obiceiurile si datinile omenesti si indeplinind, pentru folos sufletesc, povatuirile lor.

Categoria: Inmormantarea si pomenirile pentru morti - Preot Eugen DRAGOI

Cautare: