Amintirea mortii ne invata rugaciunea adevarata

Într-o altă epistolă face referire la cum harul amintirii morţii îl învaţă şi îl conduce pe om la rugăciunea cea curată. Scrie cu sinceritate şi cu simplitate că lucrarea harului amintirii morţii înăuntrul său „a ţinut vreme de zece ani şi s-a înteţit în mod progresiv”, el însuşi ajungând „aproape la epu­izare desăvârşită”. În starea aceasta, toate se schimbă, şi timpul, şi veacul, şi se dobândeşte nepătimirea şi dragostea pentru întreaga lume. Iată ce scrie în continuare: într-o cunoaştere uimitoare, rod al experienţei personale, părintele ne în­vaţă că una este activitatea creierului şi alta este activitatea inimii, în care lu­crează Duhul lui Dumnezeu, harul Său, prin rugăciune, şi care este neînce­tată. Adică, prin lucrarea creierului avem cunoaşterea lumii simţite, iar prin lucrarea inimii dobândim cunoaşterea lumii duhovniceşti. Consecinţele unei astfel de rugăciuni a minţii sunt multe şi au diferite la­turi, diferite aspecte. Părintele scrie că prin rugăciune se opreşte împrăştierea şi se dobândeşte unitatea interioară.

„Amintirea morţii ne învaţă rugăciunea adevărată. Când mergeam să mă culc după un plâns epuizant şi după o rugăciune sfâşietoare, se întâm­pla să iasă cuvinte din gura mea ca flăcările, şi atunci când mă adânceam în somn, îmi amintesc, sufletul singur rămânea în rugăciune pe toată noap­tea, în timp ce gura se găsea închisă. Din lucrarea amintirii morţii, sufletu­lui îi era cu neputinţă să se depărteze de rugăciune.”

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 156)

Categoria: Articole

Cautare:

Amintirea mortii ne invata rugaciunea adevarata

Vizualizari: 716

Id: 9227

Imagine:

Share: