Amintiri despre episcopul Melchisedec Ștefănescu, consemnate de Visarion Puiu

Se împlinesc acum 132 de ani de la „nașterea în ceruri ” a ilustrului ierarh Melchisedec Ştefănescu, prilej de pioasă aducere aminte şi de cinstire a memoriei sale. Pe un Catavasier, din secolul al XIX-lea, aparținând Bisericii Precista – Mare din Roman, am descoperit o însemnare făcută de un monah, spre știință și neuitare: “Astăzi 16 mai 1892 s-a mutat din aceasta viață, la cereștile locașuri Preasfinția sa episcopul Romanului Melchisedec, ctitorul și luminătorul Bisericii Ortodoxe”. Asa era privit in epoca sa-ctitor și luminător al norodului...

A fost înmormântat cu cinstea cuvenită, luni 18 mai 1892, în grădina din vecinătatea Episcopiei (potrivit dorinței sale). Între cei prezenți la înmormântare s-a aflat și un elev seminarist pe nume Victor Puiu, care avea să consemneze în jurnalul său: ”Figura acestui vlădică Melchisedec era copleșitoare, nu numai prin înalta sa poziție în Biserică, ci și prin tot ce gravita în jurul său, impunându-l ca pe cineva superior prin sine însuși…Mi-am putut da seama de complexitatea personalității sale și din respectul de care se bucura în cler și în oraș și îndeosebi în ziua înmormântării sale, ce a avut loc la 18 mai 1892, eu fiind atunci elev în clasa a doua seminarială. Aceste lucruri le-am verificat mai târziu din izvoare sigure și valoroase...”.

Tânărul seminarist avea să ajungă peste trei decenii episcopul VISARION al Argeșului. Nu a uitat chipul binefăcătorului său și la scurt timp după instalarea sa la Curtea de Argeș, va reveni la Roman în luna mai 1922, pentru a oficia o slujbă de pomenire la mormântul marelui Melchisedec, prilej cu care a rostit o emoționantă cuvântare din care spicuim câteva rânduri:

” Precum în lumea fizică ce ne înconjoară pe pământ, vedem cum se deosebește munte de munte și între câțiva mai înalți se găsesc atâția mărunți; precum în slava cerului plină de stele se deosebesc unele mai strălucitoare decât altele...figura acestui vlădică de Roman se conturează măreț și epocal, ca al unui Luceafăr al ierarhiei noastre, pentru care nu numai noi, dar și generațiile care vor veni, îi vor păstra admirație, iar Istoria Bisericii naționale, pagini deosebite. Pentru asemenea considerațiuni, ne și găsim azi împreună lângă mormântul său...

Sunt umbre care dau mai mare strălucire luminii, sunt morminte care dau viață, din cultul morților răsar eroii și virtuțile. Și tot prin cultul celor trecuți din această viață, se dă cea dintâi răsplată celor care au săvârșit în lume, virtuți și fapte însemnate pentru binele obștesc....Am venit aici ca într-un pelerinaj, să ne exprimăm laolaltă încă o dată în chip solemn cele mai curate simțăminte de admirație pentru ceea ce a făcut Bisericii și culturii neamului nostru și a-i aduce întru pomenire ca prinos și smeritele noastre rugăciuni către Ceruri...”.

Anii au trecut și chipul luminos al acestui episcop strălucește tot mai mult pe bolta Istoriei Bisericii Ortodoxe, pentru faptul că el a reușit să strângă "în mintea lui învățătura lumii, în inima lui bunătatea creștină, în voința lui înfăptuirea necurmată”.

Veșnică să fie pomenirea lui !

Florin Tuscanu

Categoria: Articole

Cautare: