Aproapele meu, fie bun, fie rau, este un alt „eu insumi”

Am văzut de multe ori în viaţă cum Dumnezeu ne lasă să fim ispitiţi, să ne muncim cu tot felul de lucruri dar, în aceste ispite, nu trebuie să ne pierdem cumpătul, să deznădăjduim, fiindcă nu numai eu sufăr de păcat, nu este numai suferinţa mea, pe care cîteodată nu pot să o mai duc, ci este suferinţa lumii întregi. Şi eu, poticnindu-mă de păcatul meu, fie că l-am biruit, fie că am căzut în el, trecînd prin multe su­ferinţe şi nedreptăţi, devin în stare să înţeleg pe aproa­pele. Şi aşa începe să se închege cea de a doua porun­că a Domnului: Iubeşte pe aproapele ca pe tine în­suţi. Aproapele tău, fie bun, fie rău, fie păcătos sau sfînt, oricum ar fi el, este un alt eu însumi; tu eşti un eu, tu mă cunoşti pînă la urmă. Şi eu te cunosc, esenţial; nu e nevoie să ne întîlnim ca să ne cunoaștem.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 54-55)

Categoria: Articole

Cautare:

Aproapele meu, fie bun, fie rau, este un alt „eu insumi”

Vizualizari: 710

Id: 14086

Imagine:

Share: