Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim

După moartea celui întâi între creștini, a binecredinciosului și dreptului împărat, a Sfântului Marelui Constantin, luând împărăția fiul său, Constantie, și abătându-se la răucredinciosul eres al lui Arie, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut – spre rușinarea ereticilor celor răucredincioși, spre încredințarea necredincioșilor și spre întărirea celor dreptcredincioși – un semn minunat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, când se prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh.

Și s-a întâmplat atunci de era duminica aceea în șapte zile ale lumi mai și în ceasul al treilea s-a arătat pe cer închipuirea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decât razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaimă mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei – pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit; și s-a întins cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; și se potrivea lățimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusețea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu fața curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea. Deci toți câți aveau lucruri în mâinile lor și cei care erau prin case, lăsându-și toate treburile lor, ieșeau și priveau cu frică spre acel semn preaminunat. Apoi, toată mulțimea ierusalimitenilor umplându-se de frică și de bucurie pentru dumnezeiasca vedere, au alergat la sfânta biserică cu mare umilință și cu căldura duhului, bătrâni și tineri, bărbați și femei cu pruncii cei sugători, asemenea și fecioarele cele neispitite de nuntă, care se păzeau prin cămări, ieșind din camerele lor, alergau iarăși acolo. Și oamenii de toate vârstele și rânduiala, străinii și nemernicii, creștinii și cei de alta credință și toți cu o gură și cu mare glas preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari.

Atunci necredincioșii și ereticii, vrăjmașii și hulitorii dumnezeirii lui Hristos, s-au umplut de rușine, văzând cât este de mare slava și puterea lui Hristos Domnul, întru arătarea Crucii celei dumnezeiești; și s-a dovedit atunci cu lucrul, că credința creștinească este dreaptă, adevărată și mântuitoare, și nu din dovedirea cuvintelor celor ce ies din înțelepciunea omenească cea din afară, ci din Duhul Sfânt prin descoperire și putere întărită, fiind mărturisită din cer cu semne și cu minuni.

De acest minunat semn, Preasfințitul Chirii, patriarhul Ierusalimului, a înștiințat prin scrisoare pe împăratul Constantin, sfătuindu-l spre dreapta credință. Iar Hermias Sozomen a scris că, prin acea arătare pe cer a Sfintei Cruci, foarte mulți dintre evrei și păgâni s-au încredințat; și, apropiindu-se cu pocăință de Hristos Dumnezeul nostru, au primit Sfântul Botez și au slăvit cu bună credință pe Hristos, Cel ce este de o ființă cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Iar noi, mărturisind puterea Lui cea nespusă, arătată prin Cruce, Îl înălțăm pe El cu laudele noastre, că este Domnul Dumnezeul nostru, și ne închinăm așternutului picioarelor Lui, adică Crucii celei sfinte, rugând bunătatea Domnului, ca la a doua și înfricoșătoarea Sa venire, să ne învrednicească pe noi a vedea întru bucurie și întru nădejdea mântuirii semnul Fiului Omenesc – Crucea cea sfântă –, care se va arăta pe cer; și cu aceea, ca și cu o cheie, să ne deschidă nouă ușile împărăției Cerului, precum oarecând tâlharului Raiul și, împreună cu oile cele binecuvântate, să ne rânduiască pe noi în veci. Amin.

Categoria: Articole

Cautare: