După moartea celui întîi între creştini, a binecredinciosului şi dreptului împărat Sfîntul Marele Constantin, luînd împărăţia fiul său Constantie şi abătîndu-se la răucredinciosul eres al lui Arie, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut - spre ruşinarea ereticilor celor răucredincioşi, spre încredinţarea necredincioşilor şi spre întărirea celor dreptcredincioşi - un semn minunat în Sfînta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, cînd se prăznuieşte Pogorîrea Sfîntului Duh. Şi s-a întîmplat atunci de era duminica aceea în şapte zile ale lunii mai.

    În ceasul al treilea s-a arătat pe cer închinarea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decît razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaimă mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfîntului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit şi s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungînd pînă la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; şi se potrivea lăţimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumuseţea ei era atît de împodobită, încît se asemăna cu faţa curcubeului, atrăgînd astfel privirea tuturor către ea. Deci, toţi cîţi aveau orice lucruri în mîinile lor şi cei care erau prin case, lăsîndu-şi toate treburile lor, ieşeau şi priveau cu frică spre acel semn preaminunat. Apoi, toată mulţimea ierusalimitenilor, umplîndu-se de frică şi de bucurie de dumnezeiasca vedere, au alergat la sfînta biserică cu mare umilinţă şi cu căldura duhului, bătrîni şi tineri, bărbaţi şi femei cu pruncii cei sugători, asemenea şi fecioarele cele neispitite de nuntă, care se ţineau prin cămări, ieşind din camerele lor, alergau iarăşi acolo. Alergau oamenii de toate vîrstele şi rînduiala, străinii şi nemernicii, creştinii şi cei de altă credinţă şi toţi cu o gură şi printr-un glas preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari.

    Atunci, necredincioşii şi ereticii, vrăjmaşii şi hulitorii dumnezeirii lui Hristos, s-au umplut de ruşine, văzînd cît este de mare slava şi puterea lui Hristos Domnul, întru arătarea Crucii celei dumnezeieşti; şi a dovedit atunci cu lucrul Său chiar, că credinţa creştinească este dreaptă, adevărată şi mîntuitoare. Ea nu este alcătuită din dovedirea cuvintelor celor din înţelepciunea omenească cea din afară, ci din Duhul Sfînt prin descoperire şi putere întărită, fiind mărturisită din cer cu semne şi cu minuni.

    De acest minunat semn, Preasfinţitul Chiril, patriarhul Ierusalimului, a înştiinţat prin scrisoare pe împăratul Constantin, sfătuindu-l spre dreapta credinţă. Iar Hermias Sozomen a scris că, prin acea arătare pe cer a Sfintei Cruci, foarte mulţi dintre evrei şi păgîni s-au încredinţat; şi, apropiindu-se cu pocăinţă de Hristos Dumnezeul nostru, au primit Sfîntul Botez şi au slăvit cu bună credinţă pe Hristos, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Iar noi, prin Crucea arătată, mărturisim puterea Lui cea nespusă, îl înălţăm pe El cu laudele noastre, că este Domnul Dumnezeul nostru şi ne închinăm aşternutului picioarelor Lui, adică Crucii celei sfinte, rugînd bunătatea Domnului, ca la a doua şi înfricoşătoarea Sa venire, să ne învrednicească pe noi a vedea întru bucurie şi întru nădejdea mîntuirii semnul Fiului Omenesc - Crucea cea sfîntă-, care voieşte pe cer să se arate. Cu aceea, ca şi cu o cheie, să ne deschidă nouă uşile Împărăţiei Cerului, precum oarecînd tîlharului Raiul şi, împreună cu oile cele binecuvîntate, să ne rînduiască pe noi în veci. Amin.