„Argint si aur nu am”

Apostolii Petru şi Ioan mergeau într-o zi împreună la templu. Era ora trei după-amiază, ceasul rugăciunii. În faţa porţii templului, zisă Cea Frumoasă, era adus un bărbat olog şi lăsat acolo în fiecare zi ca să ceară milostenie. Aşadar, acesta, îndată ce i-a văzut pe Petru şi pe Ioan pregătindu-se să intre în templu, le-a cerut milostenie. Petru i-a spus: „Uită-te la noi!”. Ologul i-a privit cu luare-aminte, aşteptând să primească ceva de la ei. Dar Petru a zis: „Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau: În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!”. Şi apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Atunci acela, dintr-o săritură, a stat în picioare şi a început să meargă. Apoi a intrat în templu împreună cu Apostolii, slăvindu-L pe Dumnezeu (Fapte 3, 1-8).

„Argint şi aur nu am”, a spus Petru. Ce cuvinte sunt mai cuvioase ca acestea? Câtă măreţie şi câtă bogăţie ascund în ele! Alţii se laudă cu bani şi avuţii, zicând cu mândrie: „Am atâţia şi atâţia talanţi de aur, atâtea hectare de pământ, atâtea case, atâtea animale”. Petru, neavând absolut nimic, nu numai că nu este întristat de sărăcie, dar se şi împodobeşte cu ea. Astfel, fără să ai nimic, poţi să le dobândeşti pe toate; şi avându-le pe toate, poţi să nu ai nimic. Căci cel ce consideră că bogăţia sa este a tuturor, nu numai a lui, şi o împarte cu ceilalţi, deţine şi averea străină, căci va lua de la toţi cele de trebuinţă. Pe când cel care se consideră pe sine stăpân peste lucrurile pe care le are şi nu dă nimănui nimic, nu numai că nu va lua câtuşi de puţin de la ceilalţi, dar nici peste ale sale nu este stăpân, de vreme ce acestea în cele din urmă nu-i aparţin lui, ci tâlharilor şi datornicilor şi moştenitorilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, p. 159-160)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: