ARHIMANDRITUL NEONIL BUZILA :: Pateric romanesc

ARHIMANDRITUL NEONIL BUZILA - Mare staret al Manastirii Neamt

(1789-1853)

Viata

Arhimandritul Neonil Buzila a fost cel mai renumit staret al Manastirii Neamt din secolul XIX. Personalitatea sa se impune in istoria monahismului nostru, atat prin inalta sa traire duhovniceasca si prin intelepciunea cu care a crescut atatea suflete in dragostea de Hristos, cat si prin devotamentul cu care s-a pus pe sine si intreaga manastire in slujba Bisericii, a neamului si a aproapelui.

Staretul Neonil s-a nascut in satul Valea Seaca-Suceava, in anul 1789. Parintii sai, desi saraci, i-au dat o crestere aleasa. In anul 1802, cand avea numai 12 ani, a intrat in viata monahala, fiind incredintat unchiului sau, arhimandritul Ilarie, din Manastirea Neamt. In anul 1808 a fost calugarit, iar mai tarziu, hirotonit diacon si preot.

Intre anii 1827-1832 a fost preot slujitor si duhovnic la Catedrala mitropolitana din capitala Moldovei, fiind pretuit si cautat de toti locuitorii orasului, “caci era dulce la cuvant si la toti primit si iubit”. Intre anii 1832- 1834, ca staret al Manastirii Barboi din Iasi, s-a ingrijit de reinnoirea acestui sfant lacas, fiind cinstit cu treapta de arhimandrit.

Dupa moartea staretului Dometian (1834), arhimandritul Neonil este ales staret al Manastirii Neamt, pe care o conduce cu intelepciune timp de doi ani (1834-1835). In urma unor intrigi din afara, este schimbat din staretie, apoi reales intre anii 1838-1839. Dupa doi ani este inlocuit pentru a doua oara si surghiunit la Manastirile Slatina si Vorona, datorita caracterului sau devotat si statornic. In anul 1843, arhimandritul Neonil este ales pentru a treia oara staret al Manastirilor Neamt si Secu, pe care le pastoreste cu o neegalata pricepere timp de inca zece ani. In aceasta scurta perioada, desi suferind, reuseste sa aduca in marea lavra un viu suflu de innoire duhovniceasca si culturala.

Staret si duhovnic ales, calugar invatat si scriitor iscusit, iconom devotat al casei lui Dumnezeu si parinte al saracilor, slujitor adevarat al Bisericii si fiu credincios al neamului, iata pe scurt marile virtuti ale staretului Neonil, specifice, de altfel, Ortodoxiei romanesti.

Dupa sapte ani de suferinta, marele staret Neonil Buzila, impacat cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, se muta in odihna lui Hristos, plans de tot soborul, la 16 octombrie, 1853, si este inmormantat in pridvorul bisericii ctitorite de Stefan cel Mare, precum se vede pana astazi.

Fapte si cuvinte de invatatura

Staretul Neonil si-a inchinat din copilarie viata lui Hristos. Invatatura de carte si adancul Sfintelor Scripturi le-a deprins de la renumiti dascali ai Manastirii Neamt, ieromonahul Iosif si schimonahul Platon, iar mestesugul nevointei calugaresti l-a invatat de la cei mai buni duhovnici ai soborului. Se spunea despre dansul, precum insusi lucrul l-a adeverit, ca pe toti dascalii si duhovnicii sai i-a intrecut.

Arhimandritul Neonil, in toata viata sa, a fost foarte ravnitor pentru casa Domnului. In anul 1821, cand multe biserici si odoare erau jefuite si distruse de rasculati, el a fost randuit de staretul Manastirii Neamt, arhimandritul Ilarie, sa ascunda in padure icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Dupa aproape doi ani de zile, tot sfintia sa a fost trimis sa aduca din nou icoana Maicii Domnului in manastire.

In acelasi an (1821), cand Manastirea Secu era incendiata de turci si tezaurul zidit intr-o tainita, parintele Neonil, luand porunca de la staret, s-a furisat noaptea sub ziduri impreuna cu pustnicul Zosima, a spart peretele si a ascuns tezaurul cu toate sfintele vase in padure, salvandu-le astfel de foc si de profanare.

Blandetea inimii sale si iscusinta in Sfintele Scripturi au facut din arhimandritul Neonil un duhovnic renumit in Manastirea Neamt si in toata Moldova. Mai ales la Iasi, cat a fost preot la catedrala, ajunsese duhovnic si sfetnic de taina, atat domnitorului si mitropolitului, cat si la o mare parte din locuitorii orasului. Bogati si saraci, mireni si calugari, invatati si oameni simpli, tarani si oraseni, toti il cautau si isi hraneau sufletul din invataturile sale, “caci era dulce la cuvant si la toti primit si iubit”.

Odata a alergat la arhimandritul Neonil un datornic din oras care datora Mitropoliei suma de 40.000 lei, rugandu-l sa mijloceasca pentru iertarea lui. Deci, vazand parintele saracia datornicului, a mijlocit la mitropolitul Veniamin si i-a iertat toata datoria.

Fiind inzestrat de Dumnezeu cu multe daruri duhovnicesti, arhimandritul Neonil a fost staret la Manastirea Neamt timp de treisprezece ani. Deci, vazand ca viata duhovniceasca in Manastirea Neamt era in scadere, a intocmit pentru obstea sa un nou asezamant calugaresc prin care a imbinat in chip armonios rugaciunea si nevointa, lucrul mainilor si slujirea.

Cele mai importante reguli de sporire duhovniceasca, fixate de staretul Neonil, erau acestea:

- marturisirea zilnica a soborului;

- participarea obligatorie a fiecarui calugar si frate la pravila bisericii, indeosebi la Utrenie si la Sfanta Liturghie;

- indeletnicirea la chilii cu pravila, cu rugaciunea lui Iisus si citirea scrierilor Sfintilor Parinti;

- interzicerea cu desavarsire a oricarui fel de adunari la chilii;

- savarsirea ascultarii in manastire cu dragoste si fara cartire;

- petrecerea soborului in desavarsita armonie, unitate si smerenie;

- interzicerea mancarii de carne in obste;

- servirea mesei numai la trapeza. Nimeni nu avea voie sa manance in chilie, afara de cei bolnavi.

Pentru buna chivernisire a bunurilor manastiresti si punerea lor in folosul tuturor, staretul Neonil a randuit in asezamantul sau urmatoarele:

- incetarea oricarui amestec din afara in treburile manastirii. Averile ei nu pot fi insusite sau instrainate de nimeni, fara voia soborului;

- veniturile manastirii vor fi folosite, atat pentru intretinerea soborului si refacerea chiliilor, cat si pentru opere de binefacere si milostenie, ca: zidirea de biserici noi in satele sarace, inzestrarea unor lacasuri noi cu carti si obiecte de cult, zidirea de spitale si scoli publice, infiintarea unor “spiterii” (farmacii) pentru calugari si mireni, si altele:

- zidirea unei bolnite noi in Manastirea Neamt, atat pentru calugarii din lavra si schituri, cat si pentru cei din pustie;

- deschiderea unei scoli monahale in manastire pentru fratii incepatori;

- tipografia si legatoria de carti sa fie mult marite.

Aici se vor tipari tot felul de carti bisericesti de slujba si invatatura, din veniturile manastirii, care apoi se vor imparti gratuit la manastiri si biserici de mir. Toate acestea au fost in intregime realizate.

Staretul Neonil a randuit ca spovedania soborului sa se faca zilnic, in fiecare seara, iar impartasirea sa se faca saptamanal. De asemenea, partici- parea zilnica la Utrenie si Sfanta Liturghie era obligatorie. Cei care lipseau fara pricini binecuvantate erau pedepsiti.

Pentru abateri mici se dadea cate o zi de post si metanii. Iar pentru abateri mai grave, vinovatul era oprit un timp de la Sfanta Impartasanie sau era trimis de canon la alta manastire. Prin aceasta, viata duhovniceasca si unitatea soborului au sporit mult in Manastirea Neamt, iar dezbinarea dintre frati a fost inlaturata.

In timpul staretiei sale, arhimandritul Neonil, cuprins de ravna pentru Biserica lui Hristos si mantuirea neamului, a zidit si a inzestrat din venitul manastirii numeroase lacasuri de rugaciune, printre care se pot aminti: clopotnita Manastirii Neamt, cu paraclisul Buna-Vestire, trapeza si aripa de sud a incintei; biserica Sfantul Ioan Teologul si gropnita din cimitirul manastirii; biserica Schitului Vovidenia din apropiere; biserica satului Topolita-Neamt si biserica satului Preutesti-Neamt, ambele inzestrate de staret personal; paraclisul Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava din bolnita manastirii; paraclisul Sfantul Lazar de la Spitalul Targu Neamt; incinta Manastirii Secu, de doua ori mistuita de foc, si altele.

Marele staret, fiind foarte milostiv si iubitor de oameni, a purtat grija dupa putere si de cei bolnavi. Astfel, a zidit in Manastirea Neamt o bolnita incapatoare, in locul celei arse in 1841, pentru calugarii batrani si bolnavi din lavra, pentru cei ce se nevoiau in schiturile si padurile dimprejur si chiar pentru mireni. Alaturi a amenajat o farmacie si a randuit cativa calugari “bolniceri” si un medic. Iar la Targu Neamt zideste, in anul 1852, un spital mare cu etaj pentru 200 de bolnavi, cu paraclis la mijloc, in care slujea zilnic un duhovnic calugar. Mai zideste o farmacie mare “cum nu era alta in Moldova”, cu medic platit de manastire. In aceste doua spitale, multe suferinte se alinau si toti bolnavii primeau tratament gratuit. Spitalul si farmacia erau intretinute de manastire.

Staretul Neonil, fiind totodata foarte iubitor de carte si dorind sa ajute la luminarea calugarilor si a poporului, a zidit in orasul Targu Neamt o scoala publica cu 4 sali de clasa pentru 200 de copii. A mai construit in satul Vanatori-Neamt o alta scoala publica cu doua sali de clasa, inzestrandu-le pe amandoua cu mobilierul necesar si cu biblioteci renumite. In ambele scoli, copiii invatau gratuit, pe cheltuiala manastirii. Iar pentru calugari, a intemeiat in manastire o scoala monahala in aripa de sud a incintei, incredintand-o invatatului arhimandrit Filaret Scriban. Aici se invatau: Vechiul si Noul Testament, Regulile vietii monahale, Muzica psaltica, Tipicul, Gramatica, Istoria si limbile greaca si slavona.

Toate ctitoriile staretului Neonil - chilii, biserici, spitale si scoli - se pastreaza in stare de functionare pana astazi

Pentru a pune la indemana calugarilor invataturile Sfintilor Parinti, staretul Neonil a imbogatit mult biblioteca Manastirii Neamt cu tot felul de manuscrise si carti patristice si de cult, cum nu era alta biblioteca in Moldova (O mare parte din aceasta biblioteca a fost mistuita in incendiul din noiembrie 1862). Pe langa cartile care se citeau la chilii, staretul a randuit sa se citeasca zilnic la biserica si la trapeza din cuvintele Sfintilor Parinti.

Cea mai mare opera culturala a staretului Neonil a fost insa tiparirea de carti. Pentru a satisface setea de cunoastere duhovniceasca a tuturor si pentru a inzestra bisericile si manastirile cu cartile necesare de cult, el a marit mult tipografia manastirii si a inlocuit vechile teascuri de lemn cu altele metalice. Activitatea tipografica era sustinuta de peste 60 de calugari si frati. Unii traduceau din limba greaca, iar altii turnau litere, culegeau textul, faceau cerneluri naturale, lucrau la teascuri, corectau paginile tiparite, legau carti in piele de miel sau sculptau chenare si ornamente in lemn de maslin si de par.

Dragostea pentru Biserica si neam a staretului Neonil 1-a indemnat si la alte opere de binefacere. Vazand lipsa in care se aflau unele schituri si biserici din Moldova, trimitea peste tot carti de slujba si de invatatura ortodoxa in mod gratuit. Milostenia si ravna marelui staret au trecut pana dincolo de hotarele Moldovei, cartile tiparite in Manastirea Neamt ajungand, atat in Tara Romaneasca si Transilvania, cat si in Muntele Athos, Basarabia si Balcani.

Indata ce a auzit ca sute de biserici din Ardeal sunt jefuite si lipsite de carti de cult, a trimis de mai multe ori peste Carpati calugari cu carti incarcate in care cu boi, la episcopul Andrei Saguna. Astfel, milostenia si bunatatea staretului Neonil se facusera cunoscute tuturor.

Se spunea despre dansul ca, oricat ar fi fost de ocupat cu grijile de tot felul in manastire, nu-si lasa niciodata pravila si canonul calugaresc. Iar de la Utrenie, Vecernie si Sfanta Liturghie nu lipsea in nici o zi. Ba inca cerceta pe calugari si frati la chilii, la ascultare, la bolnita, la tipografie, la trapeza. Mergea uneori sa cerceteze si pe calugarii din Secu, din Sihastria, Sihla, Pocrov, Icoana si din celelalte schituri care erau sub povatuirea sa. Peste tot ajungea si pe toti ii mangaia cu cuvintele sale pline de intelepciune si blandete.

In anul 1847, o holera cumplita a bantuit Tara Moldovei, secerand pe cei lipsiti de ajutor. Atunci multi se izbaveau de moarte fugind prin manastiri. La Manastirea Neamt, staretul Neonil a adapostit in anul acela numeroase familii de oraseni din Iasi, dandu-le mancare si chilii. Spun toti ca nici unul din calugari si mireni n-a murit de holera. Cum se imbolnavea cineva, staretul il trimitea sa se inchine la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, si se vindeca.

Se mai spune despre acest mare staret ca in anul 1846, imbolnavindu-se de picioare dupa nestiutele judecati ale lui Dumnezeu si fiind nevoit sa stea in chilie pana la moarte, niciodata n-a cartit intru inima sa. Ci de acolo, de pe patul suferintei, se straduia sa conduca obstea manastirii, cu toate schiturile si metoacele sale, care numara pana la 600 de calugari. Zilnic veneau la el parintii din consiliu, egumenii, duhovnicii si fratii sa-i ceara sfat, si nimeni nu iesea din cuvantul lui.

De pe patul suferintei, staretul Neonil nu inceta a sfatui si a invata pe toti calea mantuirii, atat prin viu grai, cat si prin scris. Caci era inzestrat de Dumnezeu cu multa putere in cuvant.

- Fratilor, zicea el, nu pregetati a va indulci de mireasma cea duhovniceasca ce iese din florile cele mirositoare ale raiului celui intelegator, adica din chinurile si durerile, sfintilor mucenici si din ostenelile si nevointele cuviosilor parinti. Pe acestea, Mireasa lui Kristos cea fara prihana, adica sfanta noastra maica, Biserica Rasaritului, le-a sadit si le-a crescut prin buna- credinta, spre a le aduce lui Hristos, Mirelui sau cel adevarat, miros de buna mireasma, pe a caror buna mirosire El foarte mult o iubeste dupa cea zisa: La mireasma mirurilor Tale vom alerga (Cantarea cantarilor, 1,7).

Zicea iarasi:

- Pe florile acestea duhovnicesti, adica pe sfintii cei cuprinsi in mineiele Bisericii, cu dragoste adevarata sa-i cinstim ca pe prietenii lui Dumnezeu. Iar dintre toti, mai cu osebire pe Sfanta Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu credinta si cu bucurie negraita sa o laudam, ca pe ceea ce negrait, prin cuvantul arhanghelului, a zamislit de la Duhul Sfant pe Fiul si Cuvantul Tatalui Celui fara de inceput si L-a nascut cu trup spre mantuirea noastra, a oamenilor.

Zicea iarasi:

- Fratilor, primiti, va rog, cu crestineasca dragoste si ravna rugaciunile sfintilor ce se cinstesc in Biserica dreptmaritoare, ca ei sunt mijlocitorii mantuirii noastre intru Imparatia Tatalui Celui vesnic.

Alta data iarasi invata, zicand:

- Fratilor, datorie avem ca si noi sa ne aducem aminte de innoirile duhovnicesti si spre mai bine sa ne schimbam din zi in zi, cat ne aflam intru aceasta viata prea scurta.

Zicea staretul Neonil si acestea:

- Sa ne innoim, fratilor, dezbracandu-ne, dupa cuvantul Apostolului, de omul cel vechi prin pocainta si prin marturisirea curata, si sa ne imbracam in cel nou prin lucrarea faptelor bune, ca, iesind din viata aceasta indreptati si gatiti, dupa ce se vor strica corturile noastre si dupa ce iarasi se vor ridica prin glasul trambitei celei de apoi, sa ne invrednicim a primi rodurile ostenelilor noastre, praznuind nu o data in an, ci fara incetare. Nu in corturi si colibe stricacioase ca evreii, ci in lacasurile cele nefacute de mana ale celor intai-nascuti.

Apoi adauga:

- Sa cinstim din tot sufletul pe sfintii cei din fiecare zi si mai ales sa ne sarguim, pe cat ne va fi cu putinta, spre urmarea petrecerii lor. Ca, facand aceasta, ne vom invrednici a fi mostenitori desfatarii celei vesnice si Imparatiei ceresti in Hristos, Domnul nostru.

Zis-a iarasi staretul Neonil:

- Sa cinstim cu adevarata credinta pe adevaratul Dumnezeu si Mantuitor al nostru, Iisus Hristos. Lui sa-I aducem, nu flori pamantesti si stricacioase ce se vestejesc, ci nestricacioase si ceresti. Adica, pe sfintii mucenici care s-au inrosit in sangele lor ca niste trandafiri prea frumosi. Inca si pe preacuviosii parinti, cei ce prin sudorile si nevointele lor si-au inaltat sufletele mai mult decat crinii cei binemirositori.

In toamna anului 1852, marele staret Neonil, simtindu-si aproape obstescul sfarsit, a incredintat mitropolitului Sofronie Miclescu testamentul sau, insotit de aceste ultime cuvinte:

“Eu mor suparat pe sine-mi ca am purtat cu nevrednicie numele unuia dintre Apostolii cei mici ai Domnului. Sfarsind dar pana la a doua venire a Domnului toata voroava cu Inalt Preasfintia Voastra si cu tot omul, intreind si impatrind lacrimioara si nevrednica mea rugaciune ca sa nu uitati de mine si de fratimea aceasta. Binecuvantati aceasta calatorie vesnica a mea, iertati-ma, dezlegati-ma si Dumnezeu sa ne invredniceasca ca sa ne vedem cu totii intru imparatia Tatalui Celui vesnic, intru bucuria Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si intru luminarea darului Preasfantului si de viata facatorului Duh Sfant. Amin”.

NEONIL, Arhimandrit si staret al Sfintelor Monastiri Neamtu si Sacul, 1853, octombrie, 13.

Dupa trei zile, staretul Neonil, dand tuturor sarutarea cea mai de pe urma, a trecut cu pace la vesnica odihna, fiind inmormantat in pridvorul bisericii mari.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: