ARHIMANDRITUL TIMOTEI IONESCU :: Pateric romanesc

ARHIMANDRITUL TIMOTEI IONESCU - Staret al Manastirii Neamt

(1806-1887)

Arhimandritul Timotei Ionescu a fost cel mai venerabil staret al Manastirii Neamt din a doua jumatate a secolului XIX (1860-1887). S-a nascut in satul Bolbocii-Soroca, in anul 1806. Tatal sau, fiind preot, i-a dat din copilarie o crestere aleasa.

In anul 1833 paraseste casa parinteasca si vine la Manastirea Neamt. Aici, dupa cativa ani de ucenicie pe langa cei mai alesi duhovnici, este tuns in schima monahala de staretul Neonil. Apoi, timp de peste 25 de ani este randuit la toate ascultarile manastiresti, de la cele mai de jos pana la slujitor al sfantului altar. Dar, pentru blandetea si smerenia sa, toate ascultarile le savarsea cu bucurie si era iubit de toata obstea.

In anul 1860, staretul Gherasim retragandu-se de la conducerea manastirii, nimeni nu voia sa primeasca aceasta grea ascultare. Atunci, unul din duhovnici a zis catre ceilalti:

- Doar n-o sa fie staret parintele Timotei de la oi! Cand au auzit parintii din consiliu de numele lui, au strigat indemnati de Duhul Sfant:

- Parintele Timotei de la oi sa ne fie staret!

Din ziua aceea, monahul Timotei Ionescu a fost chemat de la stana, a fost facut preot si arhimandrit si numit staret al Manastirii Neamt cu toate schiturile sale.

In acest timp, Manastirea Neamt trecea printr-o epoca de grea incercare din istoria ei: secularizarea averilor, inchiderea tipografiei, lipsa celor necesare pentru bolnita si spitalul de alienati, care adaposteau pana la 100 de bolnavi. Apoi, lipsa de hrana si cele de nevoie pentru Seminarul monahal si pentru intreaga obste care numara, impreuna cu schiturile sale, aproape 400 de calugari; iar mai presus de acestea, slabirea vietii duhovnicesti din manastire.

Toate acestea asteptau o innoire salvatoare din partea noului staret. Incendiul din 25 noiembrie, 1862, care mistui aproape intreaga incinta, bisericile, clopotele si biblioteca, aduse intr-o stare si mai grea obstea Manastirii Neamt.

In fata acestor grele incercari, staretul Timotei nu s-a descurajat, nici s-a indoit de mila lui Dumnezeu. Ci, intarindu-se cu darul lui Hristos si luand binecuvantare de la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, a inceput sa adune ajutoare de la Biserica si de la stat, de la calugari si credinciosi pentru refacerea incintei mistuite de foc. Mai intai innoieste acoperisul bisericii mari a Inaltarii Domnului si o paveaza pe jos cu marmura. Apoi restaureaza biserica Sfantul Gheorghe, clopotnita, paraclisele si zideste chilii cu etaj de jur-imprejurul incintei. Retoarna clopotul mare distrus de incendiu, muta din incinta spitalul de alienati, innoieste agheasmatarul si repara conductele de apa.

O grija deosebita a avut arhimandritul Timotei pentru refacerea vietii carturaresti din manastire. Mai intai a organizat din nou si a pus in stare de functionare tipografia. Timp de doua decenii (1863-1883), in Manastirea Neamt s-au tiparit si retiparit numeroase carti religioase si de cult in zeci de mii de exemplare, care apoi se distribuiau la biserici si manastiri.

Staretul Timotei a amenajat, de asemenea, si biblioteca, adunand de peste tot carti valoroase, in manuscris sau tiparite, in numar de peste 20.000, in locul celor mistuite de foc. Totodata s-a straduit sa poarte grija deosebita fata de cei bolnavi din spitalul si bolnita manastirii, cat si de cei din spitalul public de la Targu Neamt, administrat de manastire, unde se tratau bolnavii gratuit. Aceeasi grija a purtat staretul Timotei si pentru incurajarea invatamantului, mentinand un timp seminarul din manastire si dand subventii din veniturile ei pentru scolile publice din Targu Neamt si satul Vanatori.

Un deosebit efort a depus marele staret si pentru innoirea vietii duhovnicesti din manastire si de la schituri. Si aceasta a inceput-o intai cu prezenta regulata a obstii la slujbele bisericesti, de la care staretul nu lipsea niciodata. Apoi a randuit duhovnici buni pentru calugari si mireni si a obligat obstea sa se marturiseasca si sa se impartaseasca mai des. A introdus ordine si disciplina la biserica, la trapeza, la ascultari, la chilii, peste tot. La fel a procedat si la Manastirea Secu, precum si la schituri, intarind legatura dragostei intre toti.

In anul 1873, staretul Timotei avea in Manastirea Neamt un sobor de 360 de calugari, format din 6 arhimandriti, 30 duhovnici si ieromonahi, 18 ierodiaconi si 306 monahi. In Manastirea Secu avea 89 de calugari, in Schitul Vovidenia 50 de calugari, in Schitul Pocrov 16 calugari, in Schitul Sihastria 11 calugari si in Schitul Sihla 9 calugari. Intre acestia se nevoiau, alaturi de moldoveni, 28 calugari ardeleni, 25 calugari basarabeni, 7 calugari din Muntenia si cativa din alte tari. Toti traiau in deosebita armonie unii cu altii si ascultau in toate invataturile blandului staret. Daca cineva facea vreo sminteala grava in obste, staretul il trimitea de canon la unul din schiturile dependente de manastire. Dupa implinirea canonului hotarat, calugarul putea sa se intoarca la metanie.

In timpul Razboiului de Independenta din anul 1877, staretul Timotei a dat dovada de mult patriotism si mila fata de cei raniti, adunand subventii banesti pentru tara si trimitand calugari la ambulantele de pe front.

Astfel, marele staret, calauzit de darul Duhului Sfant, in toate era prezent: la biserica, la bolnita, la arhondaric, la biblioteca, la tipografie, la primirea strainilor si la scaunul de spovedanie. Toate le conducea cu intelepciune, pe toti ii imbratisa cu dragoste, pentru fiecare calugar si mirean avea un cuvant duhovnicesc de mangaiere si imbarbatare.

Dupa 27 de ani de smerita nevointa calugareasca si inca alti 27 de ani de rodnica povatuire duhovniceasca a Manastirii Neamt, cuviosul arhimandrit Timotei Ionescu isi da sufletul in mainile lui Hristos, la 10 iunie, 1887, fiind petrecut la mormant de aproape 500 de calugari si plans de clopotele celor 10 manastiri si schituri nemtene.

La cimitir, ucenicul sau a citit din testamentul marelui staret aceste cuvinte folositoare de suflet:

“Va rog, iubitilor, nu uitati sfaturile mele, ale smeritului Timotei. Nu uitati fagaduintele ce ati dat la taina sfintei calugarii. Nu uitati numele ce purtati si numele manastirii noastre in care traiti. Siliti-va a o cinsti prin faptele voastre. Faceti-va vrednici de dansa.

Iubiti legea Domnului, paziti Biserica si sfintele asezaminte manastiresti. Tineti obiceiurile bune ce ati apucat fiecare de la cuviosii vostri parinti cei de mai inainte. Urmati pe calea cea sfanta si nu va lasati a cadea in cursele ademenirilor lumesti. Amintiti-va de parintii nostri de demult si, urmandu-le credinta, sa-i aveti ajutor in calea mantuirii.

Siliti-va din toate puterile a va innobila sufletul si a va perfectiona gandurile cu citirea Sfintelor Scripturi dumnezeiesti, pazind pururea poruncile Domnului si invataturile Dascalilor Bisericii. Iubiti-va si ajutati-va intre voi unul pe altul, cu dragoste sfanta intru Domnul, ca, mantuindu-va pe voi insiva, sa mantuiti si pe altii. Siliti-va, iubitilor, a rascumpara vremea ca zilele rele sunt. Nu ma plangeti pe mine, ci plangeti-va pe voi, ca sa puteti via Domnului!

Eu, Timotei, mort, ma duc cu nadejde la parintii mei si va las voua testament de zestre ca sa purtati fiecare cu sfintenie calugaria pana la sfarsitul vietii!…”.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: