Arianismul popoarelor migratoare
Incepand cu a doua jumatate a secolului al IV-lea, arianismul si-a gasit noi adepti printre popoarele migratoare. Astfel, informatii precise despre arianismul acestor popoare avem din 376, cand gotii lui Fritrigern, in razboi cu cei ai lui Atanaric si amenintati de huni, au acceptat crestinismul de nuanta ariana impus de imparatul Valens. Privitor la acest moment, Socrate spunea: "Fritrigern ceru ajutorul imparatului Valens, care comanda trupelor ce se aflau in garnizoana in Tracia spre a-l sustine. Fritrigern biruind pe Atanaric cu ajutorul acestei sporiri de puteri, a vrut sa-si arate recunostiinta pentru binele facut si a imbratisat credinta imparatului si i-a indemnat si pe supusi sa faca acelasi lucru". La randul sau, Teodoret de Cyrr spunea ca supusii care au trecut Dunarea si au incheiat pace cu Valens "primisera de multa vreme razele cunostiintei dumnezeiesti si erau hraniti cu dogmele apostolice". Din acest citat se poate observa ca ei erau ortodocsii fapt confirmat de raspunsul pe care l-au dat lui Valens: "nu vom suporta sa parasim invatatura parinteasca".
Procesul de evanghelizare ariana intreprins de Ulfila la Nordul Dunarii nu poate fi pus la indoiala, istoricul Orosiu spunand chiar ca gotii au solicitat imparatului Valens trimiterea de episcopi. La randul sau, profesorul Emilian Popescu este de parere ca putem afirma ca se aflau arieni printre gotii evanghelizati din stanga Dunarii, dar de data recentasi intr-un numar destul de redus; de fapt, ei dateaza din vremea in care la cererea lui Fritrigern, imparatul Valens le-a trimis misionari si episcopi arieni162. De asemenea, trebuie sa luam in consideratie si faptul ca pentru gotii de rand, mai precis pentru marea lor majoritate, diferente intre ortodocsi si arieni nu existau.
In privinta vietii bisericesti a vizigotilor se cunosc foarte putine lucruri. Cu toate acestea putem remarca activitatea misionara a Sfantului Niceta de Remesiana printre vizigotii din Illiric, fara a cunoaste insa rezultatele ei. Se pare ca pe vremea conducatorului lor Reccared (586), sub influenta episcopului Leandru de Sevilla, ei au renuntat la arianism convertindu-se la Ortodoxie.
Episcopii arieni au fost invitati sa urmeze calea regelui, arianismul disparand din regatul vizigot dupa aproximativ doi ani. Unitatea bisericeasca a fost sarbatorita de Reccared printr-un sinod care a avut loc la Toledo in anul 589, la care regele a marturisit credinta ortodoxasi l-a anatematizat pe Arie. La fel, parintii, episcopii si ceilalti clerici sau persoane din fruntea regatului au semnat o marturisire de credinta impotriva invataturii gresite a lui Arie. La sinodul de la Toledo se afirma din pacate si purcederea Sfantului Duh si de la Fiul o inovatie care s-a dovedit a fi pana astazi un serios obstacol pentru restabilirea unitatii bisericesti. Chiar si in aceste conditii Reccared si vizigotii nu se considerau despartiti de Biserica, iar acest adaos este posibil sa fi fost introdus pentru a accentua puterea dumnezeiasca a Fiului, intr-un act de negare a arianismului.
Pentru ostrogoti putem spune ca au fost barbarii care au primit arianismul de la vizigoti. Cu toate ca este destul de greu de spus cand a avut loc convertirea ostrogotilor, se pare ca lucrarea misionara din timpul regilor Valamir, Teodomir si Vidimer, foederati ai Imperiului in Panonia, a jucat un rol important in acest proces. De asemenea, la sfarsitul secolului al V-lea ostrogotii lui Teodoric au fost convertiti la crestinismul arian. Fie ca ne aflam in Tracia, Moesia sau Panonia, cel mai probabil este ca vizigotii, deveniti urmasi ai lui Ulfila, au propovaduit credinta semiariana printre fratii lor goti. Este de necontestat faptul ca in acest proces o mare importanta a avut si traducerea Bibliei, inteleasasi de ostrogoti. Jordanes este convins de dependenta arianismului ostrogotilor de cel al vizigotilor. Aceasta filiatie religioasa este demonstratasi de calendarul gotic comun celor doua neamuri. Pe de alta parte este greu de inteles cum misionarii vizigoti arieni au putut veni la Contantinopol sau din Moesia lui Ulfila sa propovaduiasca ostrogotilor invadati de huni dupa 370. De aceea, este mult mai usor sa ne imaginam ca ostrogotii au putut fi adusi la crestinismul arian in provincia Panonia, deci intre anii 456-472. Lex gothica, credinta si legea gotoariana, au ajuns la cea mai mare inflorire in regatul lui Theodoric cel Mare. Theodoric a profesat un arianism generator de cultura: creatiile arhitecturale legate de arianismul ostrogot sunt dintre cele mai celebre realizari ale antichitatii tarzii, nu numai ale perioadei in care Theodoric a condus acest regat. Arianismul in forma in care a fost preluat si dezvoltat de ostrogoti, a avut un rol important in sustinerea si dezvoltarea identitatii lor, iar prin toleranta afisata uneori de Theodoric fata de crestini sau evrei, el a castigat sprijin politic din partea acestora. Probabil ca daca nu ar fi fost razboiul de pe vremea lui Justinian, ostrogotii ar fi trecut la Ortodoxie odata cu vizigotii. Universul religios al ostrogotilor nu a fost schimbat radical odata cu trecerea la crestinismul arian. Nu trebuie sa credem ca arianismul ostrogotilor era departe de cel nascut la biserica Baucalis din Alexandria. Practicarea acestei forme de crestinism a permis insa nobililor pagani sa faca parte din Orbis Romanum et Christianum fara sa renunte la vechile traditii pagane. Dezvoltarea structurala a Bisericii ariene era legatasi de contactul cu Biserica Ortodoxa organizata, iar trairea simpla a crestinismului i-a apropiat pe ostrogotii de rand de arianism. Se poate spune ca a existat un mesaj comun al crestinismului, astfel incat arieni si ortodocsi au putut face unii pasi impreuna.
Crestinismul adoptat de goti sau de alte popoare barbare este diferit prin dogma de cel ortodox, dar in privinta cultului este aproape identic. Procopius de Cezareea scria ca ceremoniile nu difera aproape deloc, Salvian ne spune ca "gotii citesc din aceleasi carti, din profeti, apostoli si Evanghelii", iar Victor de Vita indica faptul ca se serveau de limba lor si ca limba liturgica, gratie indeosebi traducerii Bibliei de catre Ulfila. O alta particularitate a ritului got era si obiceiul de savarsi slujbele noaptea sau in zori. Acest obicei era atat de reprezentativ pentru arieni incat un episcop italian ajunge sa fie acuzat in aceasta perioada pentru simplu fapt catinea slujbele noaptea.
Iconografia baptisteriului arian de la Ravenna ne arata ca Hristos nu este un simplu om: la Botez un inger se afla langa El. Pe tronul care se vede in ceruri este reprezentata Sfanta Cruce, iar Tatal nu este nicaieri. Cu alte cuvinte, Hristos nu este de aceeasi natura cu Tatal, El are un loc privilegiat, dar nu cu Dumnezeu-Tatal. In acelasi sens, al negarii intruparii Fiului lui Dumnezeu, arienii nu vedeau natura trupului, astfel incat cultul Sfintilor constituia un alt aspect care diferentia arianismul barbar de crestinism. Gotii arieni aveau propriul calendar liturgic si pastrau formulele traditionale ale clerului: episcopi, preoti, diaconi. In momentul intrarii in granitele Imperiului, multor popoare barbare nu le-a fost greu sa renunte la paganism, exceptie facand francii si suevii, care si-au mentinut credinta pagana timp de o generatie. Pana la urma arianismul nu a avut prea mari sanse de supravietuire, deoarece dupa secolul al IV-lea era asociat barbariei. Sensul civilizator a generat trecerea crestinismului arian spre crestinismul ortodox.
Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus
Cautare:
Arianismul popoarelor migratoare » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Vizualizari: 933
Id: 2387
Imagine:
Share:
Expansiunea militara a lui Justinian » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Implicarea Imperiului la Dunarea de Jos » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Codul juridic de la Teodosie al II-lea la Justinian » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Arta in perioada lui Justinian » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Reformele administrative in vremea lui Justinian » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Urmarile convertirii lui Constantin » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Schisma de la 1054 » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Iconoclasmul » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Activitatea Sfintilor Chiril si Metodie » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Reformele administrative in vremea lui Justinian » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Dinastia macedoneana » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Dinastia Comnenilor » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Codex Theodosianus » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Societatea rurala in secolele IX-XI » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.