Ascultarea curat sufleteasca

Ascultare curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari şi în împrejurări excepţionale. Vieţile Sfinţilor ne arată că aceşti oameni s-au născut cu o inimă atât de curată şi cu o minte atât de nepătimaşă, încât ei erau conduşi de Duhul Sfânt aşa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh şi executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspiraţie divină.

Şi apoi, această inspiraţie şi această ascultare se săvârşea în cazuri excepţionale - de pildă, când Sfânta Maria Egipteanca, în pustia de dincolo de Iordan, nu găsea nici o fiinţă omenească şi cu atât mai puţin un duhovnic iscusit. Şi aşa cum un pustnic, în lipsă de duhovnic, s-a spovedit în faţa unui mărăcine - deşi într-o viaţă de obşte n-ar fi putut face acest lucru -, tot astfel, Sfânta Maria Egipteanca n-ar fi avut dreptul să rămână fară un duhovnic dacă s-ar fi nevoit într-o mănăstire. Căci în caz contrar, ne-ar paşte în primul rând primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Apostol Petru când ne zice: „Mai înainte de toate trebuie să ştiţi că nici o proorocire a Scripturii nu se tâlcuieşte după cum îl taie capul pe fiecare, pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” şi, în al doilea rând, ne-ar urmări primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Antonie cel Mare, care spune că „răul cel mai mare este a te împotrivi voii lui Dumnezeu şi a-ţi satisface poftele tale”. Prima primejdie ne duce la erezie, iar a doua, la răzvrătire.

(Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 97-98)

Categoria: Articole

Cautare: