www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ascultarea este randuiala dumnezeiasca

Ascultarea este randuiala dumnezeiasca

Ascultarea este Rânduială dumnezeiască universală şi veşnică. Singur Dumnezeu este autonom, nu depinde de nimeni. Creatura toată, văzută şi nevăzută, materială şi spirituală, a fost făcută de Dumnezeu cu un scop anume şi înzestrată cu însuşiri, care să o ducă la realizarea acestui scop. Toată făptura deci ascultă de El şi toate împlinesc poruncile Lui.

Făptura raţională, îngerii şi oamenii, înzestrată cu libertate proprie, poate refuza ascultarea de Rânduie­lile Creatorului, dar acest refuz, neascultarea, însemnează refuzul destinului propriu, împotrivire faţă de Crea­torul şi Stăpânul. Cele două mari neascultări ale Făpturii au fost catastrofale pentru ea. Îngerii neascultători, din slava cerească au devenit draci întunecaţi, iar omul, din fericirea Raiului s-a întors în pământul din care a fost luat și a schimbat cursul întregii istorii a omenirii. De aceea, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut ascultător Tatălui Ceresc până la moarte, pentru a vindeca neascultarea primilor oameni.

Deci, ascultarea de Dumnezeu este Lege sfântă pentru om. Dumnezeu a rânduit stăpânire bisericească și lumească și legi la care tot omul să se supună să le dea ascultare.

(Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 124-125)

Categoria: Articole

Cautare:

Ascultarea este randuiala dumnezeiasca

Vizualizari: 768

Id: 9566

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.