Astăzi, la „Duminica TOMIIˮ, se cuvine să risipim gnomii

Astăzi, la „Duminica TOMIIˮ, se cuvine să risipim gnomii (cugetări, sentințe, ființe minuscule) crescuți în pomișorii minților strâmbe a celor ce l-au numit pe Toma, „necredinciosulˮ, deși toți Apostolii s-au îndoit și s-au ascuns, sau alții, mai mulți și mai mărunți la minte, „aruncăˮ în gura lui Hristos - Domnul și Dumnezeul nostru, o altă sminteală, precum că El ar interzice știința omenească, adică să credem orbește în ceva sau în cineva fără ca să CERCETĂM „duhurileˮ, atunci când ne spune: „Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut”!... Dumnezeu nu se opune întrebărilor noastre, dacă suntem cinstiţi şi căutăm sinceri. Nu se aşteaptă să avem o credinţă „oarbă” sau să nu ne folosim gândirea raţională, căci pentru ce ne-a mai dat mintea dacă nu o putem folosi? Însă fără despătimire și luminarea minții prin harul divin, orbecăim în întunericul iubirii de sine și al ignoranței mergând doar pe marginea materiei, părându-ni-se că le putem știi pe toate fără să putem răspunde măcar la întrebarea: ce este materia în ultima ei esență și CINE a făcut-o pe ea?…

În consecință, crezând că poți înțelege ceva pe care nu l-ai făcut tu și mai ales minunându-ne de frumusețea celor create, însă fără să vezi cu cât mai „frumosˮ poate fi CEL care a creat acea frumusețe, aceasta este culmea orbirii și surzeniei, pentru că nu este orb mai mare decât acela care în fața evidenței nu vrea să vadă și nu este surd mai mare decât acela care nu vrea să audă! Câţi nu caută şi astăzi dovezi, şi zic: „Nu cred până nu văd!” Câţi nu caută să pipăie rănile şi coasta Domnului, căutând DOVEZI ale existenţei lui Dumnezeu prin pământ, prin mărturii vechi, prin tainele planetelor şi ale Universului? Câţi nu zic dintre „creştiniˮ: „Aici este raiul şi iadul! Aici pe pământ este totul!” Iar când se văd bolnavi sau în faţa primejdiei, a sărăciei şi a morţii, nici măcar atunci nu se căiesc, suindu-se pe culmea nebuniei! Acești încrezuți, necredincioși, căldicei sau atei, vor să cuprindă cu mintea lor tainele şi dogmele credinţei şi să le înţeleagă raţional. Ei vor să pipăie cu raţiunea lor limitată „mâinile şi coasta Domnuluiˮ, adică vor să înţeleagă adâncul cel NEPĂTRUNS al credinţei, mai mult decît este dat omului să înţeleagă. Iar aceasta este culmea tuturor rătăcirilor!…

Hristos vine în lumea aceasta nu doar pentru cei credincioşi sau necredincioşi, ci vine şi pentru cei care trăiesc în ÎNDOIALĂ, căci îndoiala este o acţiune demonică, diavolii căutând totdeauna să insufle sufletului nostru îndoială. Îndoiala e jumătatea drumului dintre credinţă şi necredinţă şi poate duce, ori la una, ori la cealaltă. Împietritul, în schimb, refuză deopotrivă şi adevărul şi certitudinea, asa cum a facut Iuda. Împietritul la inimă nu solicită miracolul, iar când acesta se produce totuşi şi îi oferă evidenţa, el va exclama: „cu domnul demonilor îi scoate pe demoni!ˮ... Necredinţa lui Toma nu era una prin structura sa, ci mai degrabă ipostaza omului care exclama: „E prea FRUMOS ca să fie adevărat!ˮ ÎPS Bartolomeu Anania, spunea: „Apostolul Toma nu e un împietrit, cum devenise, de pildă, Iuda. El nu refuză să creadă, să spere; el e doar copleşit de obiectul credinţei sale virtuale. Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate că e singurul dintre ucenici care intuieşte implicaţiile ei cosmiceˮ. Aşadar, ar fi mai bine să îl numim „Toma curajosul”, şi nu cum greşit l-au numit mulţi rationalişti: „Toma necredinciosul!ˮ A fost un om plin de curaj când a ieșit din ascunzătoare, în timp ce ceilalţi Apostoli se ascundeau, şi este cel care spunea mai înainte de răstignire: „Să mergem şi noi să MURIM împreună cu El”, adică cu Hristos. A fost curajos și în vestirea Evangheliei într-o parte de lume care încă nu era foarte cunoscută contemporaneității sale – India, unde şi moare ca mucenic.

Categoria: Articole

Cautare: