Atata vreme cat ne aflam in pacat, cat suntem robiti de patimile noastre, patimile si pacatele sunt „tatal" nostru

Rugăciunea Sfântului Efrem este pentru oamenii încă neliberi, aşa ca mine, aşa ca, poate, mulţi din această sală. Eu aş vrea ca toţi să fie liberi. Este pentru oamenii care încă nu s-au eliberat de patimi, de păcat. Ea, dacă vreţi, este o variantă a rugăciunii Tatăl nostru, pentru cei care încă n-au fost înfiaţi. Rugăciunea Tatăl nostru Hristos a dat-o celor înfiaţi de Tatăl. Dar atâta vreme cît nu suntem înfiaţi, nu-L putem numi pe Dumnezeu Tată. Atâta vreme cît ne aflăm în păcat, cît suntem robiţi de patimile noastre, patimile şi păcatele sunt „tatăl" nostru. Este cutremurător, dar aşa tâlcuiesc sfinţii.

Într-unul din imnele sale, Sfîntul Simeon Noul Teolog aduce cuvintele lui Hristos, Care i S-a arătat şi i-a vorbit despre preoţie, zicînd: „O, voi, care aţi îndrăznit să staţi înaintea jertfelnicului Meu pentru că Eu sunt milostiv, pentru că Eu sunt răbdător, care nefiind chemaţi aţi intrat aici, care încă nefiind fii, necurăţindu-vă prin plîns ca să ieşiţi din robie, aţi intrat la Cină ca nişte fii!”. Pentru a nu auzi cuvintele acestea în ziua Judecăţii de la Hristos, Sfântul Efrem ne propune rugăciunea sa. Noi ştim şi din Evanghelie că Hristos multora le va spune la urmă: Plecaţi de la Mine, cei ce aţi lucrat fărădelegea, nu vă cunosc pe voi! Ca să nu auzim cuvintele acestea, Sfântul Efrem ne dă o rugăciune care ne va pregăti pentru rugăciunea Tatăl nostru. Este aceeaşi rugăciune, putem spune, dar pentru cei neînfiaţi încă.

Ce spune Hristos, cum să ne rugăm? Tatăl nostru care eşti în ceruri. Dar Sântul Efrem nu îndrăzneşte să-L numească pe Dumnezeu Tată. El spune: „Doamne şi Stăpînul vieţii mele". Oricine Îl poate numi pe Dumnezeu Domn şi Stăpân al vieţii sale, chiar şi cel mai păcătos. Cel care se află în adâncimea şi în robirea patimilor nu-L poate numi pe Dumnezeu Tată, pentru că nu simte, dar Îl mărturiseşte pe Dumnezeu Domn şi Stăpân al vieţii sale. Şi prin aceasta el se eliberează de toţi ceilalţi Domni şi stăpâni care încearcă să ne stăpânească - şi duhurile necurate, dar şi patimile.

Spune mai departe: „Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpînire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie". El nu cere „să vie Împărăţia Ta", pentru că a cere să vie Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a mărturisi că eşti gata să o primeşti, înseamnă că eşti gata pentru ea. Pentru că venirea Împărăţiei lui Dumnezeu este sfîrşitul lumii, este vremea judecăţii şi numai fiul cel înfiat, cel răscumpărat, în inima căruia Duhul a mărturisit mântuirea, cum spune Sfîntul Apostol Pavel, numai acela poate chema Împărăţia lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu Tată.

Dar Sfîntul Efrem nu face asta. El spune: înainte de a veni împărăţia Ta, ia de la mine Duhul trândăviei, al grijii de multe şi celelalte. Tot cererea asta o are şi rugăciunea Tatăl nostru: ne izbăveşte de cel viclean. Dar Sfântul Efrem ne şi înşiruie cîteva feluri în care cel viclean ne ispiteşte.

Prin această cerere, Sfântul Efrem face şi o spovedanie. Din cauza aceasta noi ne uşurăm cînd rostim această rugăciune, când spunem: „Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie". Când cer să fiu izbăvit de toate aceste duhuri, de fapt mărturisesc că sunt stăpînit de ele. Nu mi-l da mie înseamnă şi ia-l de la mine. Pentru că, dacă nu le-aş fi avut, de unde aş fi cunoscut că ele există? Dar, prin faptul că le numesc şi rog să fie luate de la mine, mărturisesc că sunt stăpânit de ele.

Sfântul Efrem îl mărturiseşte pe Dumnezeu nu doar Domn şi Stăpîn al vieţii sale, ci şi Domn şi Stăpân al tuturor acestor duhuri, pe care Dumnezeu este în stare şi puternic să le ia de la el.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 99-102)

Categoria: Articole

Cautare: