Atitudinea noastra in rugaciune

O, omule! Adu-ţi aminte la rugăciune că stai înaintea lui Dumnezeu, că discuţi cu Dumnezeu, că-I vorbeşti lui Dumnezeu: „Doamne, miluieşte-mă! Doamne, dăruieşte-mi! Doamne, auzi-mă! Doamne, mântuieşte-mă!” ş.a. Fie de citeşti psalmi, fie de cânţi cântece bisericeşti, Domnului îi cânţi, spre Dumnezeu îţi îndrepţi cuvântarea: „Ţie, Doamne! Ţie, Doamne!” ş.a.

Cine eşti tu? Pământ şi cenuşă, sărman păcătos. Înaintea cui stai şi cu cine discuţi? Stai înaintea Sfântului şi Înfricoşătorului Dumnezeu, înaintea Căruia întreaga făptură, atât cea văzută, cât şi cea nevăzută. Tu eşti un mic şi sărman vierme, încă şi păcătos, şi te înfăţişezi, rugându-te, înaintea Veşnicului Dumnezeu, Celui Atotputernic. Cugetă tu însuţi de câtă smerenie şi evlavie este trebuinţă! Dacă înaintea împăratului pământesc stăm şi cerem cele dorite cu smerenie, cu atât mai mult înaintea Împăratului Cerurilor! Prin urmare: citirea rugăciunilor cu repeziciune, încât nici limba nu poate face faţă, nu ne aduce nici un folos.

Stihurile şi cântările care se zic în grabă fac numai oarece zgomot, iar cei ce citesc şi cântă repezit nu numai că nu se folosesc, dar se fac şi lucrători ai păcatului.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 48)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: