Atotinteleptul Dumnezeu apara si mantuieste prin mii de mijloace pe cei ce I se roaga

Când tu, ca fost necredincios, ai simţit cum intră Cel Preaînalt în viaţa omenească, cu cât mai mult o simţi acum, când eşti credincios şi evlavios?

Îmi povestea un belgrădean cunoscut cum l-a mântuit Dumnezeu de la internarea în lagăr. „Ne-au mânat la poliţie şi ne-au aliniat în curte. Soldaţii împăratului se răstesc, înjură, pălmuiesc. Pe cine? Pe fiii Kosovei! Pe copiii lui Lazăr! Pe cei pe care vor să îi interneze îi împing într-o parte şi strigă: „Înăuntru!” Iar celorlalţi, cărora le dau drumul, le strigă: „În stradă!” Aceştia din urmă însă erau rari. Eu stau şi tremur. Şi mă tot rog în sinea mea: „Doamne, mântuieşte-mă!” Mi-a venit rândul. - „Ce ocupaţie ai?” - mă întreabă răuvoitor, soldatul. „Doamne, mântuieşte-mă!” - am şoptit pentru o ultimă oară şi, fără să mă gândesc, am deschis gura şi am zis: „Domnule, eu ţin un magazin ca să-mi hrănesc copiii”. El mă smuceşte în stânga şi în dreapta, parcă nehotărându-se ce să facă cu mine, şi în cele din urmă strigă: „În stradă!”

Multe mijloace are Atotînţeleptul Dumnezeu. El apără şi mântuieşte prin mii şi mii de mijloace pe cei ce I se roagă. Oricum am lua-o, şi în zilele noastre se adeveresc cuvintele împăratului Solomon: Turn tare este numele Domnului; la el va alerga dreptul, şi va fi în adăpost înalt (Pilde 18, 10). Oare numai o singură dată s-a întâmplat ca vrăjmaşului să-i orbească ochii încât să nu-l poată vedea pe omul pe care îl prigoneşte şi îl caută? Omul este acolo, înaintea lui, şi el nu-l vede. Ori să treacă pe lângă casa pe care cu cea mai mare plăcere ar fi prădat-o şi pustiit-o? Soţia unui ofiţer sârb din Belgrad a trăit tocmai această din urmă situaţie. Vedea soldaţii duşmani cum merg din casă în casă, fac percheziţie, pradă şi duc poporul în robie. Iată-i deja în curtea vecină. Ce să facă? Îşi cheamă soacra şi copiii şi dă în genunchi la icoana Sfântului Arhanghel. S-au rugat cu plâns şi cu suspine. Iar soldaţii îşi băteau joc de vecin şi înjurau. Au ieşit. Acum, în casa ei... Iată... iată! Dar nu. Nu lasă Dumnezeu! Rugăciunea nu a fost în zadar. Ieşind din casa vecină, soldaţii au trecut pe lângă casa ofiţerului sârb şi au intrat în alta. Pur şi simplu nu le-a fost dat să vadă nici poarta, nici casa legată de cer prin rugăciune.

Pe tine a trebuit să te lovească un glonte ca, rămânând în viaţă, să simţi prezenţa lui Dumnezeu. Iar marii sfinţi şi drepţi simţeau prezenţa lui Dumnezeu până şi în mişcările gândurilor lor şi ale inimii lor. Dă-ţi şi tu osteneala să te înalţi la această înălţime duhovnicească. La acest subtil discernământ al căilor lui Dumnezeu. La această fină simţire a lui Dumnezeu. Pace ţie şi sănătate!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 104-106)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: