www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Atunci cand inveti sa iubesti, orice frica dispare!

Atunci cand inveti sa iubesti, orice frica dispare!

Când ne îmbrăcăm cu toate armele lui Dumnezeu, le izbândim pe toate; şi chiar foarte uşor. Toate sunt uşoare când pătrundem în harul dumnezeiesc. Atunci suntem mai liberi, mai puternici. Ne ocroteşte harul dumnezeiesc. Dacă ne luptăm, dacă ne îndrăgostim de Hristos, atunci dobândim harul dumnezeiesc. Într-armaţi cu harul dumnezeiesc, nu întâmpinăm nici o primejdie, iar diavolul ne vede şi pleacă.

Şi eu, sărmanul, smeritul, de mic aşa lucrez şi am o mică experienţă. Nu voiam să iau seama la curse, le treceam cu vederea. La început, însă, am pornit altfel. Mă întindeam jos şi ziceam că sunt mort. Mă sileam pe sine-mi cu siluirea morţii. Veneau dracii şi, cuprins de frică, ziceam: „Ţine pomenirea morţii mereu, ţine pomenirea iadului”. Le-am părăsit. Le-am trăit şi pe ele. Bune sunt şi acelea pentru începători. Dar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire (I Ioan 4, 18).

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 249-250)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Atunci cand inveti sa iubesti, orice frica dispare!

Vizualizari: 803

Id: 6697

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.