Mă mâhnesc în inima mea pentru că vă necăjeşte diavolul şi mă rog Domnului ca să nu vă dărâme săgeţile aprinse ale aceluia. Acest distrugător de suflete se poate îndepărta de la noi numai prin post şi rugăciune, şi nu i se poate şterge mândria şi neruşinarea decât prin smerenie. Dar pentru că noi nu suntem puternici să ne luptăm cu el, Sfântul Ioan Damaschin ne învaţă să alergăm la Dumnezeu şi să zicem cu smerenie: din tinereţile mele, multe patimi se luptă cu mine, ci însuţi mă sprijineşte şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu! Luaţi aminte că vă necăjeşte şi mai mult atunci când vă rugaţi şi postiţi, dar să nu vă tulburaţi din aceasta, ci să înţelegeţi şi mai mult neputinţa lui pentru faptul că atacă pe cineva mai slab. Pentru el este necinste, iar nu pentru noi. Mai mult, Sfinţii Părinţi au observat că, atunci când omul se pregăteşte să se împărtăşească cu Sfintele Taine sau aşteaptă vreo sărbătoare însemnată, atunci diavolul se sileşte din toate puterile să pricinuiască omului vreun necaz şi să-i tulbure sufletul, pentru ca ziua aceea să n-o petreacă bucurându-se de Domnul, ci în mâhnire drăcească. Cauzele pentru care ne atacă sunt multe, însă cea mai de seamă este judecarea aproapelui - un păcat care, pe lângă păcatul curviei şi altă ispită, nu pângăreşte atât trupul, cât mai ales sufletul, iar drept exemplu ne pot servi fecioarele nebune din Evanghelie, care toată viaţa lor au păzit fecioria şi au iubit curăţia, dar fără milă judecau pe alţi păcătoşi. Pentru aceasta nu s-au învrednicit să-L întâlnească pe Mirele cel Ceresc, Hristos, şi n-au fost lăsate să intre în Cămara Lui de Nuntă, chiar dacă au bătut multă vreme în uşa milostivirii Sale şi L-au rugat, dar au auzit acestea: „Nu vă cunosc". Pentru aceasta şi voi, iubiţilor, mai mult decât orice, păziţi ochiul sufletului vostru de obrăznicie şi judecare a aproapelui şi veţi câştiga curăţia nu numai trupească, ci şi pe cea a inimii şi vă veţi învrednici să vedeţi pe Domnul, după făgăduinţa Lui cea nemincinoasă: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre Dumnezeu (Matei 5: 8).
(Sfântul Antonie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 145)
Categoria: Articole
Cautare:
Atunci cand ne pregatim sa ne impartasim
Vizualizari: 758
Id: 20335
Imagine:
Share:
Staruiti in rugaciune, in nevointa, petreceti o zi fara de pacat!
“Din saracia ei…”
Cuviosul Siluan Athonitul – Despre Parintele Ioan din Kronstadt
In buna mireasma a jertfei noastre este amestecata buna mireasma a jertfei lui Hristos
Sarbatoarea Nasterii Domnului dupa trup este maica tuturor sarbatorilor
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.