„Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da”, a grăit Domnul, ba încă a şi întărit: „Adevărat, adevărat zic vouă”. Ce ruşine pentru noi că nu ştim să ne folosim de această nemincinoasă făgăduinţă! Și bine-ar fi să fie numai asupra noastră ruşinea; dar se aruncă o umbră asupra făgăduinţei înseşi, ca şi cum ea ar fi prea mare și de neîmplinit. Nu, toată vina o purtăm noi şi în primul rând pentru faptul că nu ne ştim robi credincioşi ai lui Hristos, şi conştiinţa nu ne îngăduie să aşteptăm vreo milostenie de la Dumnezeu. Pe deasupra, dacă se şi apropie câteodată cineva ca să ceară ceva de la Dumnezeu, o face cu sufletul îndoit: pomeneşte acel lucru în treacăt, o dată, de două ori în rugăciunea sa, şi se lasă, iar apoi mai şi spune: „Dumnezeu nu aude”. Nu, atunci când ceri ceva anume trebuie să fii stăruitor și neobosit la rugăciune, asemenea văduvei care până și pe judecătorul cel lipsit de inimă, bătându-l la cap, l-a înduplecat să-i împlinească cererea. Adevăraţii rugători, cerând ceva la rugăciune, adaugă postul, privegherile, lipsurile de toate felurile; și apoi cer nu o zi, nici două, ci luni şi ani; drept aceea şi primesc. Acestora să le fiţi următori, de vreţi să aveţi spor la rugăciune.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 49)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Atunci cand te rogi, trebuie sa fii staruitor si neobosit
Vizualizari: 750
Id: 5984
Imagine:
Share:
Daca ar simti omul dragostea lui Hristos, numai atunci ar deveni om duhovnicesc
Iubirea in chip tainic iradiaza catre aproapele
Postul e lumina dupa noapte, libertate dupa lanturi, usurare dupa trai greu
Totul in pocainta pleaca de la cunoasterea pacatelor proprii
Fiecare virtute a noastra are nevoie de smerenie, dragoste si discernamant
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.