Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât o grăunţă de muştar... Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că se usucă smochinul, că merge pe deasupra apelor, că vindeca şi învia morţi, totuşi nu aveau credinţa aceea trăitoare.
Aveţi credinţă în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla! Nu există moarte, fraţii mei! Dacă există, este numai o trecere, părăsim doar această lume. Se zice că cineva ar fi zis despre Sfântul Acachie, care a fost un mare ascultător, că a murit: „A murit Acachie!” Zice: „Nu cred să fi murit!” „A murit, părinte!” „Hai să te duc la mormânt!” Şi s-au dus la mormânt. „Acachie, ai murit?” Şi răspunde: „Părinte, poate să moară ascultătorul?!” Adică nu există moarte, şi dacă există, este o trecere spre altă lume.
Sfântul Antonie cel Mare, care avea o viaţă sfântă şi vorbea cu Dumnezeu, a spus că el este singurul care nu se mântuieşte! Aşa de smerit era! Orice am face noi, fără harul lui Dumnezeu nu ne putem mântui! Chiar dacă suntem păcătoşi, ne ridicăm, dar numai prin credinţa în Hristos. Păcatele noastre nu le poate vindeca nimeni decât Domnul nostru Iisus Hristos, şi numai prin pocăinţă şi spovedanie. Să facem act de smerenie, de pocăinţă, că altfel nu putem fi iertaţi.
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), vol. II, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 54-55)
Categoria: Articole
Cautare:
Aveti credinta in Dumnezeu, orice s-ar intampla!
Vizualizari: 715
Id: 20795
Imagine:
Share:
Dumnezeu stie mai bine ceea ce ne este de folos
Cand copiii se impotrivesc parintilor
In problema casatoriei rolul cel mai important il joaca pronia lui Dumnezeu
Trebuie sa raspandim ganduri bune
Legarura dintre un baiat si o fata care nu e in perspectiva casatoriei, nu trebuie sa existe!
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.