Un om oarecare, vrând a se lepăda de lume, a venit către un stareţ mare şi i-a zis lui: „Voiesc să mă fac călugăr". Răspuns-a bătrânul: „De voieşti, du-te de te leapădă de toate ale lumii şi, venind, şezi în chilia ta". Şi, ducându-se, a dat cele ce avea, oprind la sine o sută de monede. Şi a venit către bătrân, şi i-a zis lui bătrânul: „Nu poţi să te faci călugăr". Iar el i-a zis: „Ba pot". Răspuns-a bătrânul: „Du-te şi şezi în chilia ta". Deci s-a dus şi a şezut; şi, şezând el aşa, i-au zis gândurile: „Uşa este veche, drept care este trebuinţă de a fi schimbată". Şi, venind, a zis bătrânului: „Părinte, gândurile îmi zic că uşa este veche şi trebuie schimbată". Zis-a lui bătrânul: „Nu te-ai lepădat; du-te de te leapădă, şi atunci, venind, şezi aici". Iar el, ducându-se, a dat nouăzeci de monede şi, întorcându-se, a zis bătrânului: „Iată, m-am lepădat". Şi poruncind bătrânul, ducându-se, s-a aşezat în chilie. Iar după ce s-a aşezat, i-au zis lui iarăşi gândurile: „Toate sunt vechi pe aici, şi locul este pustiu, şi vine leul şi mă mănâncă". Şi, ducându-se către bătrânul, i-au zis lui gândurile, iar bătrânul a zis lui: „Tu zi gândurilor: «Eu aştept ca toate să vină asupra mea: să cadă chilia şi leul să vină şi să mă mănânce, ca mai degrab să mă izbăvesc». Acestea dar zi gândurilor, şi du-te de şezi în chilie şi te roagă lui Dumnezeu adeseori, de nimic spăimântându-te sau îngrijindu-te". Şi, făcând aşa, fratele s-a odihnit (Banii şi celelalte materii de care se ataşează omul îi dau acestuia nesiguranţă, indiferent de mulţimea sau puţinătatea lor. Bătrânul îndeamnă deci la lipsa temerii şi a grijii pentru cele din jur, şi la aflarea fricii lui Dumnezeu, care aduce sufletului odihnă de tirania gândurilor mincinoase).
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 87)
Categoria: Articole
Cautare:
Banii si celelalte materii de care se ataseaza omul ii dau acestuia nesiguranta
Vizualizari: 817
Id: 16630
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.