Binele trebuie facut pentru ca binele face sa te asemeni cu Dumnezeu

Ce primează, dragostea sau iubirea? Care este mai plăcută Domnului?

Cele două cuvinte sunt sinonime, dar este adevărat că „dragoste” poate să aibă şi alte conotaţii, prost folosit.

Acum nu se mai spune la spovedanie „Am păcătuit, am avut relaţii cu cutare, cu cineva”, ci se spune „Am făcut dragoste” şi eu spun: „Foarte bine”. Acela imediat „Cum să fie bine, părinte? M-am culcat cu fata asta”. „Păi, înseamnă că n-ai făcut dragoste, ci ţi-ai bătut joc de ea”. Deci nu putem spune în cazul de faţă „am făcut iubire”, observaţi? Deci „am făcut dragoste” este puţin denaturat folosit, putem să îl folosim aşa, chiar dacă nu este aşa, dar „am făcut iubire” este exact ca în expresia cu colbul şi cu praful. Poţi să spui „praf de puşcă”, dar nu poţi să zici „colb de puşcă”. Pe când praful şi colbul sunt sinonime. Sau poţi să zici inimă, poţi să zici cord, dar poţi să zici „te iubesc din toată inima”, dar nu poţi să zici că „te iubesc din tot cordul”. Cam aşa stau lucrurile.

În porunca „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, pentru un om nevoitor, care prin smerenie nu-şi preţuieşte propria persoană, această poruncă probabil îşi schimbă înţelesul şi devine chiar ceva mai mult. Eu nu pot să explic lucrul acesta. În ce mă priveşte, eu nu am făcut niciodată nimic bun în scop precis, adică să zic fac binele acesta ca să îmi ajute Dumnezeu într-o problemă şi niciodată nu m-am rugat pentru nimic în mod special. Totuşi, m-am rugat într-o zi, m-am rugat să îmi lumineze Dumnezeu mintea asupra unui om care era confuz, pentru că nu ştiam ce să fac. (...)

Scopul nostru permanent poate să fie iertarea păcatelor, dar asta este altă poveste, însă binele trebuie făcut pentru că binele nu se face decât ca să te asemeni cu Dumnezeu. Deci noi trebuie să ne străduim să facem binele, să lucrăm întrucâtva ca Dumnezeu.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 74-75)

Categoria: Articole

Cautare: