Biruieste raul cu binele

Domnul Iisus Hristos, Care „a desfăcut lucrurile diavolului” (1 In. 3:8) a arătat prin smerenia Sa, arma cea mai puternică împotriva duhurilor vicleniei de sub ceruri. Întreaga viaţă pământească a Mântuitorului este o pildă minunată de smerenie nemaivăzută. Şi pogorârea Sa de pe Scaunul cel ceresc pe acest pământ păcătos, şi naşterea Sa într-o peşteră pentru oi, şi creşterea Sa nebăgată în seamă în tainicul oraş Nazaret, şi ascultarea Sa fără cârtire faţă de semeni, şi desăvârșita slujire a celorlalţi până la jertfa de sine, şi spălarea picioarelor ucenicilor Săi. Patimile Sale şi moartea Sa pe cruce, toate dau mărturie despre desăvârşita Sa smerenie. Dar această smerenie a Mântuitorului ne îndatorează şi pe noi să ne facem următori Lui. „Că pildă am dat vouă, ca precum eu am făcut vouă, şi voi să faceţi” (In. 13:15) le-a spus El ucenicilor, după ce le-a spălat picioarele.

Cel ce se smereşte pune singura temelie dreaptă a vieţii sale duhovmceşti - morale. Dacă omul porneşte pe calea feluritelor nevoinţe duhovniceşti fără smerenie, ci împins de mândrie, atunci, mai devreme sau mai târziu, va cădea. Numai nevoinţele şi faptele înălţate pe temelia cea adâncă a smereniei nu se vor clătina. Cu cât este mai înaltă clădirea pe care voim să o ridicăm, cu atât mai adânci temelii se cuvine să punem. Astfel se întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Cu cât voim să ne înălţăm mai sus către Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să ne smerim.

Puterea diavolului se află în mândrie, dar în ea stă şi pierzania lui. El e puternic prin mândria lui, dar numai în faţa celor mândri, căci numai asupra acestora are el putere. Înaintea celor adânc smeriţi, mândria lui se vădeşte o armă neputincioasă de luptă. Gheaţa poate fi foarte tare, dar numai pe vreme geroasă. De-o încălzeşte soarele, atunci gheaţa cea tare începe să se topească, neputindoasă. Asemenea şi mândria celui viclean este neputincioasă în faţa însoritei smerenii a celor cu adevărat bineplăcuţi lui Dumnezeu. Prin smerenia lor, ei se vădesc a fi cei mai viteji luptători. Oare, nu este acesta cu adevărat vitejie, să fii ocărât, iar tu să nu te răzbuni, să ierţi şi să biruieşti răul cu binele? (Rom. 12:21)

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a Creștinului Ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 16-17)

Categoria: Articole

Cautare: