www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Biruinta asupra demonilor prin mijlocirea Maicii Domnului

Biruinta asupra demonilor prin mijlocirea Maicii Domnului

Pustiul nu este numai refugiul monahilor iubitori de linişte. Este şi locul de exil care pune capcane dintre cele mai înfricoşătoare celor care luptă pentru Hristos.

Locul numit Melana era locul unde sihăstrea cuviosul Atanasie Atonitul (sec. X). Diavolul a luptat, prin diferite metode, să-l izgonească de acolo, dar fără rezultat. Astfel, cuviosul se pregătea pentru ridicarea Mănăstirii Marea Lavră. Când însă au început construcţia, ceea ce ei zideau ziua, demonii dărâmau noaptea.

Se arată atunci Născătoarea de Dumnezeu cuviosului şi-i zice:

- Ca să continue lucrarea, trebuie să construieşti într-o singură zi o biserică şi acolo, în acea zi, să se facă Sfânta Liturghie.

Într-adevăr, într-o zi s-a construit o Biserică închinată Sfinţilor fără de arginţi Cosma şi Damian şi în aceeaşi zi s-a săvârşit Sfânta Liturghie. Şi era atât de mică încât de-abia încăpea preotul în altar şi 4 – 5 oameni în restul spaţiului.

Astfel că prin săvârşirea Sfintei Liturghii a alungat demonii şi construcţia Lavrei a continuat.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 22-23)

Categoria: Articole

Cautare:

Biruinta asupra demonilor prin mijlocirea Maicii Domnului

Vizualizari: 698

Id: 14938

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.