Pentru Sfântul Ioan Hrisostom, Biserica este cel mai important lucru, deoarece ea este calea care duce spre Împărăţia Cerurilor: „Călătoria noastră are drept ţintă viaţa viitoare şi comorile Raiului. Iar calea care ne poartă înspre acestea o vom afla aici, în Biserică” (Despre neputinţa de a-L înţelege pe Dumnezeu, p. 185). Biserica este Împărăţia Cerurilor pe pământ, aidoma unei ambasade într-o ţară străină: „Căci Biserica este sălaşul îngerilor, al arhanghelilor, palatul lui Dumnezeu, Raiul însuşi” (Omilia XXXVI la I Corinteni, p. 220). Ea este locul unde credincioşilor li se împărtășesc viaţa şi adevărul lui Dumnezeu, locul unde se unesc cu toţi ceilalţi în Trupul Său (începând cu „alipirea” lor de Trupul Său prin Sfânta Taină a Botezului) şi unde primesc drept hrană Trupul Său frânt pe Cruce şi Sângele Său vărsat pentru ei din cea mai adâncă smerenie şi dragoste. Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur Sfânta Euharistie: „Vi se aşază dinainte o masă împărătească; îngerii înşişi vă slujesc, Împăratul Însuşi este de faţă” (Omilia III la Efeseni, p. 64).
Deci Biserica este spaţiul cel mai important din această lume, unde Dumnezeu Însuşi Îşi adăposteşte turma de furtunile acestei vieţi, purtând-o spre portul cel sigur şi liniştit al Raiului, precum îşi conduce un pilot corabia sa încărcată de comori spre liman. Potrivit Sfântului Ioan Hrisostom şi conform tradiţiei, Biserica, „mireasa lui Hristos” (cf. Efeseni 5, 23-32), este de asemenea maica noastră: „Biserica, maica noastră, a tuturor, ne adună la sânul ei şi ne leagănă în braţele ei, mângâindu-ne zi de zi” (Omilia V la Statui, p. 380).
(David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 81-82)
Categoria: Articole
Cautare:
Biserica este mama noastra, de la ea aflam adevarul lui Dumnezeu
Vizualizari: 737
Id: 4971
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.