Biserica, trupul tainic al lui Hristos. Hristos, capul ei

Biserica, trupul tainic al lui Hristos. Hristos, capul ei :: Pr Dumitru Staniloae

Constitutia teandrica a Bisericii

Hristos si umanitatea unita cu El si in El

a. Biserica, trupul tainic al lui Hristos. Hristos, capul ei.

Biserica e unirea a tot ce exista, sau e destinata sa cuprinda tot ce exista: Dumnezeu si creatie. Ea e implinirea planului etern al lui Dumnezeu: atotunitatea. In ea e eternul si temporalul, ultimul - destinat sa fie coplesit de eternitate; necreatul si creatul, ultimul - destinat sa fie coplesit de necreat, sa se indumnezeiasca; spiritualul de toate categoriile si materia, ultima - destinata spiritualizarii;cerul si pamantul penetrat de cer; nespatialul si spatialul; eu si tu, eu si noi, noi si voi, uniti in “Tu” divin, sau in relatie dialogica directa cu El. Biserica este un eu uman comunitar in Hristos ca Tu, dar in acelasi timp eu-ul ei este Hristos. Biserica este eu-ul rugaciunii tuturor fiintelor constiente: pamanteni, ingeri si sfinti, rugaciunea avand in felul acesta un mare rol unificator. In Biserica, in mine si pentru mine, se roaga toti, si eu ma rog in toti si pentru toti.

In Biserica toate sunt unite, dar neconfundate in aceasta unitate. Biserica e trupul lui Hristos si ca atare e unita cu El si distincta de El. Biserica e imanentul care are in ea transcendentul, comunitatea treimica de Persoane plina de o nesfasita iubire fata de lume, intretinand in aceasta o continua miscare de autotranscendere prin iubire. Biserica este Hristos extins cu trupul Lui indumnezeit in umanitate, sau umanitatea aceasta unita cu Hristos si avand imprimat in ea pe Hristos cu trupul Lui indumnezeit. Daca Fiul lui Dumnezeu n-ar fi luat trup si nu 1-ar fi indumnezeit prin Inviere si Inaltare, ar fi lipsit inelul de legatura intre Dumnezeu si creatie, precum ar fi lipsit iubirea lui Dumnezeu care sa se reverse in noi si sa ne atraga la unirea cu El in iubire.

Biserica are prin aceasta o constitutie teandrica. Continutul ei consta din Hristos cel unit dupa firea dumnezeiasca cu Tatal si cu Duhul, iar dupa firea omeneasca cu noi. Cuprinzandu-se in Ipostasul intrupat al lui Hristos, Biserica poate fi numita Hristos, intelegand pe Hristos cel extins in umanitate. Ea e “Hristos Insusi, Cel ce este dinainte de veci in sanul Tatalui si la plinirea vremii S-a facut om si este si vietuieste pururea cu noi si lucreaza si mantuieste si Se extinde peste veacuri”. Cei doi factori, Hristos si umanitatea, sunt atat de uniti in Biserica, incat in Biserica nu poate fi vazut unul fara altul si nu se poate vorbi despre unul fara de celalalt. Despre Hristos se spune ca e cap al Bisericii, iar despre Biserica, ca e trup al lui Hristos. Hristos are in Biserica pozitia de cap, de temelie, de izvor de viata infinita. Orice vorbire despre unul implica pe celalalt si invers. Daca totusi vorbim cand de unul cand de altul, o facem pentru a pune in lumina pozitia speciala pe care o are fiecare in aceasta unitate. Pozitia speciala a lui Hristos in Biserica consta in mod principal in calitatea Lui de cap, de factor care uneste pe credinciosi in Sine ca pe un trup, si in calitate de model si de izvor de putere dupa care se orienteaza si de care se umple si se imprima ei, facandu-se dupa chipul Lui.

Pe cand Duhul Sfant nu a asumat firea umana ca pe un chip al Sau, deci nici nu poate fi cugetat ca un model al omului, Hristos asumand firea umana ca pe un chip al Sau, e cugetat ca un model al omului. Dar omul nu poate deveni in mod actual un chip deplin al lui Hristos fara lucrarea Duhului Sfant, sau fara ajutorul Duhului.

Hristos a devenit capul Bisericii prin faptul ca Ipostasul divin Si-a asumat chipul uman, paga firii noastre, luand ca om o pozitie centrala intre oameni. Dar aceasta pozitie devine eficienta numai intrucat ne poate comunica, prin Duhul, in forma omeneasca, puterea dumnezeiasca si ne poate face sa ne imprimam de El ca de modelul adevarat al omului, de omul indumnezeit. Insa S-a facut cap al Bisericii si prin faptul ca a ridicat aceasta paga lastarea de jertfa, superioara oricarei preocupari egoiste de Sine, si la starea de Inviere, purtand prin aceasta cele doua stari imprimate in mod imbinat in trupul Sau, ca sa ne comunice si noua puterea de a ni le insusi, sau de a ne ridica umanitatea noastra la ele. Iar aceasta inseamna a ridica umanitatea noastra in unirea cu infinitatea lui Dumnezeu cel personal, caci numai prin jertfa, predandu-ne lui Dumnezeu, daramam zidurile care ne inchid in marginirea noastra si intram in comuniune deplina cu Dumnezeu si cu semenii.

Sfantul Apostol Pavel a numit in mod direct pe Hristos cap al Bisericii, “Hristos este capul trupului Bisericii” (I Col. 1, 24 si 18). “Toate le-a supus sub picioarele Lui si pe El L-a dat peste toate cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate in toti” (Efes. l, 22-23). Sau: “Sa sporim in toate in El, Care este capul Bisericii, in Hristos, din Care tot trupul bine alcatuit si bine incheiat si hranit prin toate legaturile isi savaseste, prin lucrarea potrivita fiecarui madular, cresterea ca trup” (Efes. 4, 15-16). Sau: “Barbatul este cap femeii precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al caruia este Mantuitor” (Efes. 5, 23). In Epistola catre Coloseni (Col. 2, 18-19), Sfantul Apostol Pavel indeamna pe crestini sa nu se lase amagiti de cei ce-i atrag spre puteri inferioare inrobitoare, “in loc sa tina cu putere la Capul de la care tot trupul hranit si bine intocmit isi face cresterea de la Dumnezeu,” la Capul de la care primesc puterea cresterii in libertate si iubire.

In alte locuri tot Sfantul Pavel, fara sa numeasca pe Hristos in mod direct “cap” al Bisericii, o spune aceasta indirect prin faptul ca numeste Biserica “trup al lui Hristos” (Rom. 12, 4-8; I Cor. 6, 15-16; 10-17; 12, 12-27; Efes. 1, 22-23; 4, 15-16; 5, 23; Col. 2, 18-19). Numind pe Hristos “cap al Bisericii”, Sfantul Apostol Pavel precizeaza ca prin aceasta trupul e plinit, hranit in cresterea si in armonizarea lui, mantuit de Hristos. Hristos e capul trupului in sensul ca “in acest trup se traieste viata cea noua dupa Hristos in Duhul Sfant si in El se procura harul, mantuirea si viata dumnezeiasca a capului, tuturor madularelor trupului.”In “capul Hristos” se deschide orizontul infinitatii lui Dumnezeu si, prin El, trupul Bisericii primeste putere de viata si de iubire unificatoare din aceasta infinitate. “Ca urmare, Biserica e inteleasa de ortodocsi ca viata noua in Hristos si in Duhul Sfant, ca unitate a vietii harismatice, intrucat ea este organismul viu, unitar, intreg, trupul lui Hristos, din al carui cap curge viata duhovniceasca cea noua in toate madularele trupului prin lucrarea Duhului Sfant.” “Hristos, in calitate de cap, si Biserica formeaza astfel o unitate duhovniceasca, un organism unitar viu si divin omenesc.”231 Prin aceasta Hristos e “Mantuitorul” Bisericii, sau al umanitatii adunate in El.

In aceleasi locuri amintite, Sfantul Apostol Pavel ni-L arata pe Hristos drept cap al Bisericii, prin faptul ca prin El Biserica se structureaza ca un intreg armonios (sumbibazovmenon), in care fiecare madular implineste lucrarea corespunzatoare lui (Efes. 4, 15-16; Col. 2, 18-19; Efes. 2, 21).

Legatura sau relatia aceasta nemijlocita a fiecarui credincios cu Hristos, dar numai in cadrul corpului cel unic al Lui, ii uneste pe ei si intreolalta. Pe de alta parte, legatura aceasta nemijlocita cu Hristos, Dumnezeu devenit om, ii face pe ei biruitori peste toate puterile si pornirile care i-ar trage in jos si i-ar tine inchisi in egoismul lor si in orizontul imanent al mortii si al coruptibilitatii. Faptul acesta le inlesneste, la randul lui, unitatea intreolalta in ambianta infinita si libera a Duhului sau a comuniunii iubitoare a Sfintei Treimi.

Categoria: Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol 2 - Pr Dumitru Staniloae

Cautare: