Sunt unii care rostesc cuvinte de blestem şi de afurisenie, în chip de glumă, pentru a face haz. Desigur că aceste blesteme nu se lipesc de nimeni, însă cei care fac aceasta, nu rămân fără de păcat (mai cu seamă dacă sunt clerici).
Mi-a povestit un ieromonah că în vremea când era egumen la Sfântul Spiridon (în Ierusalim), mereu venea la dânsul o arăboaică şi se ruga ca să-i citească o moliftă pentru pruncul ei, care avea duh necurat. Egumenul nu voia nici cu un chip, căci femeia era păgână. Dar ea avea evlavie la Sfântul Spiridon şi la rugăciunea egumenului.
Într-o zi, când egumenul nostru era foc de supărat, a venit iarăşi femeia cu pruncul bolnav, rugându-l ca de obicei. Atunci, evlaviosul părinte a rostit o înjurătură grecească, lungă şi răspicată. Biata femeie a luat înjurătura lui drept moliftă şi s-a bucurat, rugându-l ca să facă şi semnul crucii asupra bolnavului. Egumenul s-a mâniat şi mai tare şi făcând mai mult în batjocură semnul crucii, a rostit totodată şi un puişor de blestem asupra copilului, zicându-i pe greceşte: „Să piei de aici, arătare, să nu te mai văd!”. Sărmana femeie, neştiind ce zice el, i-a mulţumit cu lacrimi în ochi şi s-a dus acasă, cu deplină nădejde că se face bine copilul, prin rugăciunea egumenului.
Şi, în adevăr, din ziua aceea pruncul s-a făcut sănătos, iar femeia venea adeseori la biserică cu daruri şi povestea la toţi minunea care s-a făcut prin blagoslovenia cuviosului egumen.
S-a speriat şi el singur de puterea credinţei, dar neavând curajul să mărturisească ce fel de rugăciune a făcut, s-a lipit de el duhul cel rău care necăjea pe copil.
Din pilda aceasta putem înţelege că blestemul cel nesocotit (adică nedrept) sau rostit în batjocură se întoarce în capul celui care îl rosteşte, iar persoana blestemată, dacă este nevinovată, nu se alege cu blestem, ci, dimpotrivă, primeşte după credinţă şi blagoslovenie.
(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 358-359)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Blestemele facute in gluma nu se lipesc de nimeni
Vizualizari: 838
Id: 14771
Imagine:
Share:
Mai intai este lucru stiut ca bolile la calugari nu au acelasi mers ca si la mireni...
”Veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi"
Toate le ingaduie Dumnezeu spre binele nostru. Sa credem aceasta!
Ce inseamna tunica pestrita a lui Iosif?
Sa-i facem loc lui Dumnezeu in orice necaz al nostru
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.